ICCJ. Decizia nr. 2734/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2734/2011
Dosar nr.8467/2/2009
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.P. a Municipiului Bucureşti, anularea Hotărârii nr. 17358/141 din 19 mai 2009, obligarea intimatei să emită o nouă hotărâre prin care să stabilească calitatea sa de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu modificări ulterioare şi acordarea drepturilor conferite de acest act normativ, precum şi cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că pârâta i-a respins în mod nejustificat cererea formulată în baza Legii nr. 189/2000, argumentând că dispoziţiile art. 1 lit. c) nu ar fi aplicabile întrucât, din actele anexate, reiese că reclamanta s-a născut în 1942, la mai mult de 300 de zile de la strămutarea părinţilor săi din Bulgaria.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Prin Sentinţa civilă nr. 2586 din data de 1 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei C.M. şi, în consecinţă, a dispus anularea Hotărârii nr. 17358/141 din 19 mai 2009 a C.P. a Municipiului Bucureşti, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/1990 şi să-i acorde drepturile prevăzute pentru perioada 14 iulie 1942 - 06 martie 1945, începând cu data de 01 mai 2009, precum şi la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 14 iulie 1942, la mai mult de 300 de zile de la schimbul obligatoriu de populaţie dintre Bulgaria şi România conform Tratatului încheiat la Craiova la data de 07 septembrie 1940.
Constatând că, prin dispoziţiile art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, legiuitorul a prevăzut drepturi compensatorii pentru toate persoanele, cetăţeni români, care au suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, Curtea a apreciat că prin persoană persecutată trebuie înţeleasă şi persoana care a suferit persecuţiile în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra sa, cum este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta C.P. a Municipiului Bucureşti, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele.
- reclamanta s-a născut pe teritoriul României, la 2 ani după semnarea Tratatului de la Craiova din 07 septembrie 1940, neputând avea deci calitatea de persoană strămutată;
- Legea nr. 198/2000 nu menţionează că de prevederile sale ar putea beneficia toţi copiii născuţi ulterior datei strămutării părinţilor pentru că au suferit privaţiuni ca urmare a statutului de strămutat pe care l-au avut părinţii, ci numai cei născuţi în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuţi înainte de strămutare şi născuţi după strămutarea părinţilor în acea localitate, ipoteză în care intimata-reclamantă nu se încadrează.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice şi prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, dar şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele acelei persecuţii.
Acesta este şi cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din această situaţie.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora "stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Din materialul probator existent la dosar rezultă faptul că intimata-reclamantă s-a născut după strămutarea părinţilor săi şi, pe cale de consecinţă, interpretarea dată de instanţa de fond cadrului legal instituit prin OG nr. 105/1999 este corectă, neexistând motive de reformare a sentinţei recurate.
A admite teza recurentei pârâte ar echivala cu acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, aceea de strămutaţi, ceea ce ar însemna o interpretare restrictivă, strict formală a legii, de natură să conducă la încălcarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, precum şi al principiului de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţii juridice similare.
Pentru aceste considerente, văzând şi practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către C.P. a Municipiului Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 2586 din data de 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2733/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2735/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
