ICCJ. Decizia nr. 2733/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2733/2011
Dosar nr.2398/2/2010
Şedinţa publică din 12 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3677 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de către reclamantul Ş.V. în contradictoriu cu pârâta A.N.C.
Reţinând lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Direcţia Cetăţenie, Curtea a respins acţiunea formulată de către reclamantul Ş.V. în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul Ş.V., cetăţean moldovean, a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, la data de 21 decembrie 2009, cererea fiind înregistrată la Autoritatea Naţională pentru cetăţenie la data de 07 aprilie 2010 şi formează obiectul Dosarului nr. 11335/RD/2010, cu termen pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege la data de 09 septembrie 2010.
Curtea a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi reţinut refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de soluţionare a cererii relamantului de redobândire a cetăţeniei române, în accepţiunea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, atât timp cât nu a existat o comunicare expresă a poziţiei autorităţii publice, în sensul refuzului de soluţionare favorabilă a cererii.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici nesoluţionarea în termenul legal a cererii de redobândire a cetăţeniei române, în condiţiile în care, la data sesizării instanţei (16 martie 2010), cererea de redobândire a cetăţeniei române nici nu era înregistrată la A.N.C., procedura administrativă de soluţionare a acesteia derulându-se cu respectarea termenelor şi cerinţelor impuse de Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamantul, susţinând că este netemeinică şi nelegală, fără a depune, însă, şi dovada plăţii taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate.
Or, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. m) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată se plătesc taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, dovada achitării acestora ataşându-se, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată cererii de recurs, conform dispoziţiilor legale sus-menţionate, iar recurentul nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citat cu menţiunea timbrării corespunzătoare, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul formulat de Ş.V. împotriva Sentinţei civile nr. 3677 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
← ICCJ. Decizia nr. 2732/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2734/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|