ICCJ. Decizia nr. 2843/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2843/2011
Dosar nr. 946/33/2010
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Primul ciclu procesual
Prin sentinţa civilă nr. 13.611 din 8 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca a fost respinsă acţiunea civilă formulată de către reclamanţii S.I. şi S.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Prin Decizia civilă nr. 622 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 13.611 din 08 decembrie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, care a fost anulată în întregime şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj în primă instanţă, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii S.I. şi S.M., solicitând instanţei casarea deciziei nr. 622/2009 a Tribunalului Cluj, trimiterea cauzei spre rejudecarea recursului de către Tribunalul Cluj, trimiterea dosarului la Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi suspendarea soluţionării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Prin Decizia civilă nr. 1078/R din 5 mai 2010, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanţii S.I. şi S.M. împotriva deciziei civile nr. 622/A din 18 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, iar ca urmare a respingerii recursului, dosarul a fost înregistrat sub nr. 946/33/2010 la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pentru rejudecare în primă instanţă.
Reclamanţii S.I. şi S.M., prin precizarea acţiunii înregistrată la 17 septembrie 2010, au solicitat obligarea pârâtei C.C.S.D. să emită titlu de despăgubire pentru suma de 88.800 euro, conform art. 3 art. 13, alin. (1) şi art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Pârâta C.C.S.D. a solicitat prin întâmpinare respingerea cererii reclamanţilor ca inadmisibilă, iar prin cererea reconvenţională a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Comisiei Judeţene de fond funciar Cluj cu nr. 52 din 18 mai 2001, prin care a fost validată cererea reclamantului de despăgubiri pentru suprafaţa de teren de 392 mp situată în Municipiul Cluj-Napoca, str. Dunării nr. 93.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 417 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii S.I. şi S.M. împotriva pârâţilor C.C.S.D. şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta C.C.S.D. să emită în favoarea reclamanţilor titlu de despăgubire, conform procedurii prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul reprezentat de teren în suprafaţă de 392 m.p. situat în Cluj Napoca str. D. înscris iniţial în CF Cluj cu nr. top x.
Totodată, Curtea de apel a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta C.C.S.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin hotărârea din 18 mai 2001 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor s-a dispus, urmare a notificării formulate de către reclamanţii S.I. şi S.M., acordarea de despăgubiri pentru imobilul – teren în suprafaţă de 392 m.p. situat în Cluj-Napoca str. D.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât în cauză au fost respectate prevederile punctului 16.4 al HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dosarul reclamanţilor de acordare a despăgubirilor fiind înaintat pârâtei C.C.S.D. la data de 12 noiembrie 2009 şi înregistrat la nr. 20389/FFCC/2009.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că nu a fost respectat termenul rezonabil consacrat de jurisprudenţa Curţii Europene, întrucât reclamanţii au iniţiat procedura de acordare a măsurilor reparatorii încă din cursul anului 2001, dovadă fiind emiterea hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar din 18 mai 2001.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat că, având în vedere intervalul de timp care a trecut din anul 2001, precum şi faptul că, în baza legislaţiei interne, reclamanţii sunt ţinuţi să mai aştepte încă o perioadă îndelungată de timp, fiind condiţionaţi şi de existenţa disponibilităţilor băneşti, durata totală a procedurii de 8 - 9 ani nu este rezonabilă.
Referitor la cererea reconvenţională, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a hotărârii Comisiei Judeţene din 18 mai 2001, instanţa de fond a apreciat că pârâtei C.C.S.D. îi lipseşte calitatea procesuală activă în formularea cererii reconvenţionale, de vreme ce textul de lege invocat ca şi temei legal conferă calitate procesuală activă doar Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, iar nu Comisiei Centrale.
În ceea ce priveşte fondul cererii reconvenţionale, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece cu privire la terenul în litigiu (partea rămasă liberă şi posibil de restituit) s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamanţilor prin ordinul emis de Prefectul Judeţului Cluj.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că pentru suprafaţa care este ocupată în prezent de str. D. s-a propus acordarea de despăgubiri, iar dispoziţiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 nu sunt incidente în speţă tocmai pentru că suprafaţa de 392 m.p. teren nu poate fi restituită în natură, fiind în prezent ocupată cu alei şi strada D., potrivit raportului de expertiză, impunându-se astfel restituirea prin echivalent, adică acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
3. Recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.
Pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie arătând că Decizia Comisiei Centrale se emite în urma procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar potrivit pct. 17 pct. 4 din HG nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII, Comisia Judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar are obligaţia de a înainta Secretariatului C.C.S.D., pe bază de proces-verbal de predare -primire, întreaga documentaţie care a stat la baza validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate,în urma analizei acestuia, recurenta fiind îndreptăţită să se pronunţe asupra dreptului la despăgubiri şi a întinderii acestora.
S-a arătat că dosarul de acordare a despăgubirilor în favoarea recurenţilor – reclamanţi, înregistrat la recurenta – pârâtă sub nr. 20389/FFCC din 12 noiembrie 2009, având la dosar sentinţei civile nr. 13611/2008 prin care recurenta a fost obligată la plata despăgubirilor, hotărâre desfiinţată ulterior.
Recurenta a susţinut că în urma analizei dosarului s-a constatat că hotărârea din 18 mai 2009 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Cluj s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor legale în privinţa reconstituirii dreptului de proprietate, prin acordarea de despăgubiri în favoarea petentului S.I., astfel că s-a formulat cerere reconvenţională în prezentul litigiu, respinsă în mod greşit de instanţa de fond pe motiv că recurenta nu era îndreptăţită să conteste legalitatea hotărârii Comisiei Judeţene, contrar prevederilor art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea legii 18/1991, încălcându-se principiul rolului activ al instanţei reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
S-a învederat că soluţionarea cauzei prima instanţă nu a ţinut cont de prevederile legale aplicabile reclamanţilor, care au cumpărat numai construcţia situată în municipiul Cluj , str. D. potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 6 iulie 1976, terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 1.000 m.p. trecând în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, reclamanţii - cumpărători primind în folosinţă pe durata existenţei construcţiei o cotă de 82/1.000 - a parte, aşa încât erau aplicabile prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 privind trecerea terenurilor în proprietatea titularilor dreptului de folosinţă, în condiţiile acestui text, legiuitorul neavând în vedere acordarea de teren echivalent sau despăgubiri, pentru această situaţie.
A concluzionat recurenta că legiuitorul nu a reglementat modalităţi de compensare pentru terenurile care nu pot fi atribuite în proprietate în temeiul art. 36 alin. (3), hotărârea nr. x din anul 2001 a Comisiei Judeţene de aplicare Legii 18/1991 Cluj fiind neegală în privinţa stabilirii dreptului la despăgubiri în favoarea reclamanţilor.
Ultima critică vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra cererii de suspendare a judecării prezentei cauze, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiilor la executare formulate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi C.C.S.D. în dosarele 3416/299/2010 al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi nr. 8090/299/2010 al Tribunalului Bucureşti, în baza sentinţei nr. 3611/2008 a Judecătoriei Cluj Napoca, reclamanţii procedând la indisponibilizarea sumei 88.800 euro din contul Autorităţii Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care nu a fost recuperată, ori dacă nu s-ar suspendă prezenta cauză există riscul unei duble despăgubiri a reclamanţilor, deoarece aceştia ar trebui să returneze suma indisponibilizată.
S-a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii ca nefondată, în drept invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi 3041 C. proc. civ.
4. Apărările intimaţilor
Intimaţii - reclamanţi S.I. şi S.M. au depus la dosar întâmpinare conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ. , prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:
Prin dispozitivul sentinţei nr. 417 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj s-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta C.C.S.D. Bucureşti, însă din considerentele hotărârii rezultă că deşi instanţa de fond a apreciat că recurenta – reconvenţională Comisia Centrală nu avea calitatea procesuală activă pentru a formula această cerere, a analizat totuşi reconvenţionale şi pe fond, încălcând astfel dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
Concluziile primei instanţe privind lipsa calităţii procesuale active a recurentei de a solicita constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. x din 18 mai 2001 a Comisiei Judeţene de fond funciar Cluj sunt contrazise de dispoziţiile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 cum prevede că „Nulitatea [actelor de constituire enumerate la alin. (1) din text] poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor de drept comun”.
Nu se poate considera că recurenta – pârâtă C.C.S.D., care contestă acordarea despăgubirilor pentru un teren care nu a aparţinut niciodată intimaţilor – reclamanţi S.I. şi M. nu are „un interes legitim” constând în respectarea legilor şi deci a ordinului de drept, în sensul definit de art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004.
Intimaţii-reclamanţi au cumpărat şi au achitat preţul numai pentru construcţia din Cluj Napoca, str. D., conform contractului de vânzare-cumpărare din 24 iulie 1976, terenul de 1.000 m.p. de la adresa menţionată anterior trecând în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, intimaţilor cumpărători atribuindu-li-se în folosinţă terenul necesar utilizării normale a imobilului, cu plata unei taxe anuale, potrivit art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert K.V.L. rezultă că foştii proprietari ai terenului au redobândit 340 m.p. din suprafaţa trecută în proprietatea statului -în timp ce intimaţilor cumpărători li s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei în suprafaţă de 268 m.p., prin Ordinul Prefectului nr. 296 din 21 mai 2001, emis în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Recurenta-pârâtă a invocat faptul că nu există temei legal pentru ca intimaţilor – reclamanţi să li se plătească despăgubiri în baza Legii nr. 247/2005, deoarece terenul în suprafaţă de 392 m.p. ce formează obiectul hotărârii nr. x din anul 2001 a Comisiei judeţene de fond funciar Cluj nu le-a aparţinut niciodată, nu l-au folosit ca teren aferent construcţiei cumpărate, astfel că potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 nu erau îndreptăţiţi nici la restituire şi nici la despăgubirile reglementate de Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, aşa încât nu se poate susţine că recurenta – pârâtă, care are în atribuţii emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, conform art. 16 din actul normativ indicat anterior, nu avea „un interes legitim” în constatarea nulităţii hotărârii considerate a fi dată cu încălcarea legii.
Prin urmare, prima instanţă a greşit atunci când a apreciat că recurenta nu ar avea calitate procesuală pasivă să formuleze cererea reconvenţională, dar şi când a soluţionat pe fond această cerere, pentru care competenţa aparţinea instanţei civile, conform textului menţionat anterior şi nu instanţei specializate, de contencios administrativ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urma să admită recursul pârâtei în temeiul art. 312 C. proc. civ., să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj pentru a se pune în discuţia părţilor necesitatea disjungerii cererii reconvenţionale, pentru a fi soluţionată de instanţa competentă.
Pe cale de consecinţă, urmează a se rediscuta şi cererea de suspendare a soluţionării prezentei cauzei, de către instanţa de fond, atât pentru motivele invocate anterior de recurenta – pârâtă, care nu au fost analizate în încheierea din 2 noiembrie 2010 prin care s-a respins cererea de suspendare, dar şi ca urmare a prezentei decizii de casare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 417 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2835/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2846/2011. Contencios → |
|---|
