ICCJ. Decizia nr. 2846/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2846/2011
Dosar nr. 1087/35/2009*
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.N. a solicitat anularea deciziei nr. 207 din 24 iulie 2009 a Preşedintelui A.R.D.D.Z.I. Bucureşti şi pe cale de consecinţă, reintegrarea sa pe postul corespunzător funcţiei publice deţinute, cu aceleaşi drepturi salariale indexate, majorate şi recalculate la zi, plata drepturilor salariale începând cu data de 24 iulie 2009, iar în subsidiar să se constate că a avut loc o concediere colectivă, în sensul că 68 de funcţii publice au fost desfiinţate şi ca atare, solicită obligarea pârâtei să facă aplicarea dispoziţiilor art. 72 alin. (2) şi art. 169 C. muncii şi totodată să fie obligată pârâta şi la plata salariilor compensatorii.
Prin întâmpinare, pârâta A.R.D.D.Z.I. Bucureşti a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 227/CA din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Oradea a anulat ca netimbrată acţiunea formulată de reclamantul O.N.V. în contradictoriu cu pârâta A.R.D.D.Z.I. Bucureşti, însă prin Decizia nr. 1486 din 16 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de O.N.V. şi a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reţinând că, cererea reclamantul este de natura celor prevăzute de art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Rejudecând, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 19/CA/2011-PI din 21 ianuarie 2011 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul O.N.V. împotriva pârâtei A.R.D.D.Z.I., obligând reclamantul la plata sumei de 640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 207 din 24 iulie 2009, emisă de către Preşedintele A.R.D.D.Z.I. Bucureşti în temeiul OUG nr. 14 din 25 februarie 2009 şi a Ordinului Ministrului Economiei din 26 martie 2009 s-a dispus începând cu data de 11 iulie 2009, încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului O.N.V. cu Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere şi eliberarea acestuia din funcţia publică de execuţie - consilier cls. I, grad profesional superior, treapta 1 din cadrul Reprezentanţei Locale A., conform prevederilor art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că A.R.D.D.Z.I. a luat fiinţă în baza OUG nr. 14/2009, prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere care s-a desfiinţat, iar contrar susţinerilor reclamantului, situaţia din speţă nu este aceea a unei preluări de către o instituţie nou creată a personalului „prin transfer”, ci este o preluare în condiţiile legii, aşa cum stipulează prevederile art. 1 alin. (7) din OUG nr. 14/2009.
Instanţa de fond a mai reţinut că atâta timp cât reclamantul a avut calitatea de funcţionar public în cadrul A.R.D.D.Z.I. Bucureşti nu se poate vorbi de o necondiţionare a preluării sale, iar selecţia de personal, pe baza unui concurs sau examen, este justificată, având în vedere că fosta agenţie este desfiinţată, iar funcţionarii publici, fie au fost transferaţi conform Legii nr. 188/1999 la alte instituţii publice, fie au fost concediaţi din funcţia publică, urmând să se prezinte la concursul organizat de noua agenţie pentru personalul contractual.
De asemenea, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reţine că Decizia atacată ar fi o decizie de concediere dispusă în cadrul unei concedieri colective, întrucât concedierea, ca modalitate de încetare a contractului individual de muncă, este aplicabilă doar în cazul raporturilor de muncă ale personalului contractual, în timp ce raporturile de funcţie publică, de tipul celui în care s-a aflat reclamantul în A.R.D.D.Z.I. Bucureşti încetează doar în condiţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, astfel că nu pot fi incidente prevederile art. 72 alin. (2) şi art. 169 C. muncii.
2. Recursul declarat de reclamantul O.N.V.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul O.N.V., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele motive prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.:
Prima instanţă a reţinut în mod greşit că încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului (ca urmare a reorganizării, respectiv a desfiinţării A.R.D.D.Z.I. Bucureşti) s-a realizat în condiţiile legii, cu respectarea art. 1 alin. (7) din OUG nr. 14/2009, când potrivit reglementărilor legale, noua instituţie rezultată în urma reorganizării - Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor ar fi trebuit să preia prin transfer tot personalul vechii agenţii, necondiţionat de o „testare”.
A arătat recurentul că prin Decizia nr. 207 din 24 iulie 2009 - a fost eliberat din funcţie în temeiul art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, însă acest text care priveşte situaţia în care autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze, nu era aplicabil în cauză, întrucât reclamantul şi ceilalţi salariaţi nu au avut niciodată intenţia de a pleca din instituţie, cum greşit a apreciat prima instanţă.
Recurentul a susţinut că în realitate exista situaţia prevăzută de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, în sensul că „autoritatea sau instanţa publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public”, iar instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, considerând că sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) şi că temeiul legal indicat de pârâtă în actul atacat este corect.
S-a detaliat, în sensul că instituţia publică nu şi-a încetat activitatea, nu a fost mutată în altă localitate, funcţionarul public este de acord să o urmeze, însă în realitate s-a făcut o concediere colectivă ilegală operată de noua conducere.
Recurentul a subliniat că nu a refuzat preluarea de către noua instituţie, însă „testarea” impusă de aceasta încalcă principiul neîngrădirii dreptului la muncă şi libertăţi muncii, prevăzute de art. 41 din Constituţie, al protecţiei sociale a salariaţilor – art. 22 Constituţie şi a forţei juridice a legilor - art. 73 alin. (1) Constituţie, deoarece printr-un ordin al ministrului emis în executarea OUG nr. 14/2009 s-a ajuns să se completeze acest act normativ cu forţă juridică superioară.
S-a învederat că procedura „testării” reglementată prin Ordinul ministerial nr. 585/2009 contravine art. 169 C. muncii, care reglementează protecţia salariaţilor în caz de transfer al întreprinderii sau unităţii ori a unor părţi a acestora, către alt angajator, Legea nr. 67/2006 privind protecţia salariaţilor în situaţia prezentată anterior şi art. 1 alin. (7) din OUG nr. 14/2009, care a stabilit preluarea personalului de la instituţia desfiinţată, necondiţionat de vreo testare, cum nelegal s-a reglementat prin Ordinul menţionat anterior.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, inclusiv de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea şi temeinicia acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că reclamantul a ocupat funcţia publică de consilier cls. I, grad profesional superior, treapta 1 în cadrul Reprezentanţei Locale A., Caraş - Severin, pendinte de Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere – ANDZM.
Această instituţie a fost supusă reorganizării şi s-a desfiinţat.
Prin OUG nr. 14/2009 s-a înfiinţat A.R.D.D.Z.I. cu personal contractual, aşa cum prevede art. 1 alin. (6) din Ordonanţă, alin. (7) dispunând că „Personalul ANDZM va fi preluat în condiţiile legii”.
În urma acestor măsuri, în temeiul art. 21 alin. (1) din anexa 1 a Ordinului nr. 585/2009 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare A.R.D.D.Z.I., s-a comunicat salariaţilor preavizul din 30 martie 2009, care la pct. 4 prevedea posibilitatea salariaţilor de a alege între a fi preluaţi de noua instituţie, ca personal contractual, în condiţiile legii, prin echivalare şi testare, potrivit cerinţelor de ocupare a noilor funcţii.
Prin Decizia nr. 207 din 24 iulie 2009 emisă de Preşedintele noii instituţii A.R.D.D.Z.I. s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului cu Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, începând cu 11 iulie 2009 şi eliberarea din funcţia publică ocupată, în temeiul OUG nr. 14/2009 şi Ordinului Ministrului Economiei nr. 585/2009.
Susţinerea recurentului privind indicarea greşită a temeiului legal al încetării raporturilor sale de muncă cu instituţia – art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în loc de art. 99 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, care ar fi fost corect a se aplica, în opinia recurentului, este nefondată.
Astfel, textul de lege invocat de recurent priveşte situaţia în care „autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public „fiind vorba de continuarea activităţii, cu mai puţini salariaţi, ori în speţă instituţia la care a fost angajat recurentul şi-a încetat complet activitatea, fiind desfiinţată.
Intimată – pârâtă a indicat corect în Decizia 207/2009 drept temei legal al încetării raporturilor de serviciu art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, - eliberarea din funcţia publică, precum şi art. 99 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ, care priveşte situaţia când „autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată în altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze”.
În condiţiile în care recurentul a refuzat să urmeze procedura de testare prevăzută de Ordinul nr. 585/2009 pentru întreg personalul contractual şi funcţionarii publici angajaţi ai Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, pentru a fi preluat la noua instituţie A.R.D.D.Z.I. ca personal contractual, în mod legal s-a indicat ca temei al încetării raporturilor de muncă art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. fiind, în concluzie, nefondată.
Cea de-a doua critică formulată de recurent reflectă nemulţumirea acestuia datorată procedurii de testare pe care trebuia să o urmeze pentru a fi încadrat la noua instituţie înfiinţată prin OUG nr. 14/2009, deşi acest act normativ conţine noţiunea de „preluare” a personalului, fără vreo condiţie specială, Ordinul nr. 585/2009 adăugând în mod nepermis prevederilor unui act juridic cu forţă superioară.
Susţinerile recurentului sunt nefondate deoarece, în urma sesizării mai multor foşti angajaţi ai ANDZI, prin Decizia nr. 437/2010 Curtea Constituţională a României a respins excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 14/2009, iar Ordinul nr. 585/2009 este în vigoare, nefiind abrogat, anulat sau suspendat, aşa încât aceste acte normative care au fundamentat Decizia nr. 207/2009, contestată în prezentul litigiu nu mai pot fi puse în discuţie, pe cale incidentă.
Susţinerea recurentului cum că procedura testării încalcă principiile constituţionale prevăzute la art. 41, 22 şi 73 este nefondată, deoarece prin preavizul din 30 martie 2009 i s-a dat posibilitatea să opteze fie pentru ocuparea unei funcţii publice vacante corespunzătoare de pe lista Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, fie pentru redistribuirea de către aceeaşi instituţie, după includerea în corpul de rezervă al funcţionarilor publici, fie pentru transferul, la cerere, în alte instituţii publice, fie pentru preluarea, în condiţiile legii, prin echivalare şi testare, pe o funcţie contractuală corespunzătoare în cadrul A.R.D.D.Z.I., aşa cum a prevăzut Ordinul nr. 585/2009.
În concluzie, recurentului nu i s-a îngrădit, ci i s-a respectat dreptul la muncă, precum şi libertatea de a munci, prin posibilitatea de a opta pentru una din modalităţile legale de a se angaja în cadrul instituţiei nou înfiinţate sau la o altă instituţie publică, asigurându-i-se protecţia socială corespunzătoare, fiind întru totul respectate dispoziţiile legale la emiterea deciziei nr. 207/2009, cum corect a concluzionat şi prima instanţă.
Cum recurentul nu şi-a exercitat dreptul de opţiune acordat, ceea ce echivalează cu o renunţare la funcţia publică, nu sunt incidente prevederile art. 72 alin. (2) şi art. 169 C. muncii.
5. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constatând că sentinţa atacată este temeinică şi legală, că nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.N.V. împotriva sentinţei nr. 19/CA/2011-PI din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2843/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2848/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... → |
|---|
