ICCJ. Decizia nr. 2848/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea Naţionala a Barourilor din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2848/2011
Dosar nr. 1205/2/2008
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta B.D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, anularea deciziei nr. 29/15/2007 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 4.000 RON pentru prejudiciul produs prin emiterea actului atacat, arătând că la data de 20 iulie 2007 a depus la Baroul Bucureşti o cerere pentru primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, iar Baroul Bucureşti, prin Decizia nr. 5540/2007 a respins cererea reclamantei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a mai arătat că împotriva acestei decizii a formulat contestaţie, iar instituţia pârâtă a respins contestaţia prin Decizia nr. 29/15/2007.
Pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti au depus întâmpinare , prin care au solicita respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2866 din 28 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.D.F., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, în sensul că a anulat atât Decizia nr. 29 din 15 decembrie 2007 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, cât şi Decizia nr. 5540 din 11 octombrie 2007 a Baroului Bucureşti.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a obligat Baroul Bucureşti să admită cererea reclamantei de primire în profesia de avocat, respingând ca neîntemeiată cererea de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, în esenţă, că în perioada 1994-31 mai 2007 reclamanta a avut funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, iar prin hotărârea din 31 mai 2007 a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta a fost suspendată din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 C. pen. coroborat cu art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., în anul 2007 fiind eliberată din funcţia de procuror ca urmare a demisiei.
S-a mai arătat în considerentele sentinţei atacate că prin Decizia nr. 5540 din 11 noiembrie 2007, Baroul Bucureşti i-a respins reclamantei cererea de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, în cadrul Baroului Bucureşti, iar prin Decizia nr. 29/15/2007 a fost respinsă contestaţia reclamantei formulată împotriva acestei decizii, de către Uniunea Naţională a Barourilor din România.
Având în vedere prevederile art. 13 şi art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, instanţa de fond a constatat că motivele pentru care s-a respins cererea reclamantei sunt netemeinice şi nelegale, reţinând că reclamanta nu se află în nici unul din cazurile de nedemnitate prevăzute de acest act normativ întrucât nu există o hotărâre definitivă de condamnare pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar până la pronunţarea unei astfel de hotărâri ea trebuie considerată nevinovată, conform art. 23 alin. (11) din Constituţia României şi art. 52 C. proc. pen., vinovăţia reclamantei nefiind dovedită.
Referitor la existenţa cererii pentru primirea în profesie, în cadrul unui alt barou, Curtea de apel a apreciat că reclamanta nu poate exercita profesia în cadrul a două barouri în acelaşi timp dar, cât timp nu există un act în baza căruia să fi fost primită în Baroul Giurgiu şi nici o hotărâre definitivă şi irevocabilă de obligare la admiterea respectivei cereri, solicitarea reclamantei de primire în profesie, în cadrul baroului Bucureşti trebuie analizată în mod distinct.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a despăgubirilor, prima instanţă a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prejudiciul nu este cert , pe de o parte, iar pe de altă parte nici nu se poate stabili în ce măsură reclamanta ar fi avut venituri din exercitarea profesiei.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Susţin, în esenţă, cei doi recurenţi, prin motivele de recurs formulate, că instanţa de fond a aplicat greşit textele de lege incidente în cauză, întrucât potrivit art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, admiterea cererii de primire în profesia de avocat, cu scutire de examen, este facultativă, îndeplinirea condiţiilor impuse de acest text de lege creând numai o vocaţie a solicitantului de a fi admis în profesie şi nu un drept absolut al acestuia.
În plus, susţin recurenţii-pârâţi, intimata-reclamantă se află într-unul din cazurile de nedemnitate prevăzută de art. 13 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, respectiv în cazul prevăzut de art. 13 lit. b) – „a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească”, întrucât prin sentinţa penală nr. 136 din 13 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, definită prin Decizia nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. cu aplicarea art. 861 şi 862 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani.
Se solicită admiterea recursurilor şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul respingerii capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 292 din 15 decembrie 2007 şi a deciziei Baroului Bucureşti cu nr. 5540 din 11 octombrie 2007 precum şi obligarea Baroului Bucureşti la admiterea cererii reclamantei de primire în profesia de avocat.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentinţa instanţei modificată în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă, potrivit considerentelor ce urmează .
În fapt, intimata-reclamantă B.D.F. a formulat cerere de primire în profesia de avocat cu scutire de examen, considerând că întruneşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în perioada 1994 – mai 2007 aceasta îndeplinind funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, funcţie din care a fost suspendată de către Consiliul Superior al Magistraturii pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă pentru care a fost trimisă în judecată.
Reţinând că nu se află în niciuna dintre situaţiile de nedemnitate pentru profesia de avocat, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) şi art. 13 din Legea nr. 51/1995, deoarece nu există o hotărâre definitivă de condamnare pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, iar până la pronunţarea unei astfel de hotărâri intimata-reclamantă trebuie considerată a fi nevinovată, prima instanţă pronunţând sentinţa nr. 2866 din 28 octombrie 2008, sentinţă ce face obiectul prezentului recurs, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea celor două decizii contestate, obligând totodată Baroul Bucureşti la admiterea cererii formulate de primire în profesia de avocat, respingând totodată cererea de acordare de despăgubiri ca neîntemeiată.
Astfel cum corect susţin recurenţii-pârâţi, numai printr-o interpretare şi aplicare greşită a textelor de lege incidente cauzei, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă.
Art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995 prevede că este nedemn a fi avocat: „cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului stabilite prin hotărâre judecătorească”.
Or, prin sentinţa penală nr. 136 din 13 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, intimata-reclamantă a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă în formă continuată, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani şi la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., printre drepturile ce i-au fost interzise fiind şi acela de a ocupa o funcţie de implică exerciţiul autorităţii de stat.
Mai mult, prin Decizia nr. 4090 din 17 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,secţia penală, intimatei-reclamantei i s-a interzis şi „dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii”.
Fiind condamnată definitiv pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, constând în aceea că a pretins şi primit foloase materiale pentru a interveni pe lângă judecători şi un procuror în vederea soluţionării favorabile a unei cereri de revizuire, intimata-reclamantă se află şi în situaţia prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, care prevede că „este nedemn de a fi avocat şi a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursurile formulate de cei doi pârâţi sunt fondate şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admise, iar ca o consecinţă, sentinţa instanţei de fond modificată în tot în sensul respingerii acţiunii privind toate capetele de cerere formulate de reclamantă.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă – parte căzută în pretenţii, va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 800 lei către recurenta Uniunea Naţională a Barourilor din România şi 1.000 RON către recurentul Baroul Bucureşti, ambele sume reprezentând onorarii de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Uniunea Naţională a Barourilor din România şi de Baroul Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2866 din 28 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în tot, în sensul că respinge acţiunea în totalitate, ca neîntemeiată.
Obligă intimata-reclamantă B.D.F. să plătească cheltuieli de judecată în valoare de 800 RON către U.N.B.R. şi 1.000 RON către Baroul Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2846/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2872/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
