ICCJ. Decizia nr. 3006/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3006/2011
Dosar nr.663/45/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 17 august 2009, reclamantul D.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea Ordinului nr. 1494 din 27 iulie 2009, prin care a fost eliberat din funcţia de manager al Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcţie, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a instanţei sesizate, excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că măsura contestată a fost luată în temeiul OUG nr. 69/2009 şi în concordanţă cu prevederile art. VII din contractul de management.
Prin Sentinţa nr. 198/CA din 28 septembrie 2009, Tribunalul Vaslui a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
În cursul soluţionării litigiului, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. l, pct. l din OUG nr. 69/2009, excepţie ce a fost respinsă de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 748 din 1 iunie 2010.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 232/C.A. din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepţie ridicată de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi a respins acţiunea în anulare introdusă de reclamantul D.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt potrivit căreia, în baza Ordinului nr. 572 din 13 decembrie 2006 emis de Ministrul Sănătăţii, reclamantul a fost numit în funcţia de manager, pe o perioada de 3 ani, la Spitalul Municipal de Adulţi Bârlad, încheindu-se contractul de management nr. 212 din 14 decembrie 2006.
Prin Ordinul nr. 1494 din 27 iulie 2009, s-a decis eliberarea din funcţia de manager a reclamantului D.L., în temeiul art. 1833 lit. n) din Legea nr. 95/2006, actul administrativ fiind comunicat Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad prin adresa nr. 5533 din 28 iulie 2009.
Luând cunoştinţă de actul de eliberare din funcţie mai înainte de a se fi împlinit termenul de 3 ani convenit prin contract, reclamantul a promovat prezenta acţiune, la data de 14 august 2009 (data poştei), după ce a solicitat Spitalului Municipal Bârlad şi Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui să-i plătească drepturile restante. Prin Ordinul nr. 1197 din 1 iunie 2010, reclamantul D.L. a fost numit în funcţia de manager interimar al Spitalului Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad, "până la ocuparea postului prin concurs".
În raport de această situaţie de fapt şi având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prima instanţă a examinat cu prioritate excepţia invocată de pârât prin întâmpinare, reţinând, în esenţă, următoarele:
Contractul de management al spitalului public nr. 212 din 14 decembrie 2006 are valoarea şi semnificaţia unui contract administrativ, în înţelesul dat acestui termen de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar actele de numire şi de eliberare din funcţia de manager al spitalului public, respectiv ordinele emise de Ministrul Sănătăţii sunt acte administrative, emise în regim de putere publică, astfel încât litigiul născut din actul administrativ unilateral prin care s-a decis eliberarea din funcţie a reclamantului aparţine sferei contenciosului administrativ, iar soluţionarea acestuia se face potrivit regulilor instituite prin Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a probat parcurgerea procedurii prealabile, la care îl obligau prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, deşi i s-a solicitat în mod explicit să facă această dovadă, înscrisul depus la termenul din data de 18 octombrie 2010, denumit "contestaţie", neputând fi luat în consideraţie atâta timp cât nu s-a făcut dovada datei şi a condiţiilor în care a fost adresat Ministerului Sănătăţii.
Pe cale de consecinţă, judecătorul fondului a reţinut că neparcurgerea procedurii prealabile administrative se constituie într-un fine de neprimire a acţiunii, neavând nicio semnificaţie de ordin procedural, în prezenta cauză, faptul că, după expirarea termenului contractual, reclamantul a fost reînvestit, cu titlu interimar, în funcţia de manager al aceleiaşi unităţi sanitare şi nici faptul că aceste unităţi au trecut în subordinea autorităţilor administrative locale, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de sesizare a instanţei trebuind să se realizeze în funcţie de situaţia de fapt existentă la momentul emiterii actului administrativ a cărui anulare se solicită şi respectiv, la momentul înregistrării la instanţă a cererii de chemare în judecată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs reclamantul D.L., invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, fără a analiza incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, recurentul a apreciat că prima instanţă avea obligaţia de a judeca pricina pe fond, fiind evident faptul că, printr-o eventuală plângere prealabilă, litigiul nu ar fi fost soluţionat, iar, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, reclamantul s-a considerat vătămat într-un drept al său prin demiterea efectuată în temeiul OUG nr. 69/2009.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 17 august 2009, reclamantul D.L. a solicitat anularea Ordinului nr. 1494 din 27 iulie 2009, prin care a fost eliberat din funcţia de manager al Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad, reintegrarea în funcţie, obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
Având în vedere natura raportului contractual şi valoarea de act administrativ a ordinului contestat, instanţa de fond, în mod legal şi temeinic, a apreciat că litigiul născut din actul administrativ unilateral prin care s-a decis eliberarea din funcţie a reclamantului aparţine sferei contenciosului administrativ şi că soluţionarea acestuia se raportează la regulile instituite prin Legea nr. 554/2004.
Astfel, art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevede că, "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia", iar potrivit art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ,"cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, (...), recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii."
Potrivit prevederilor art. 12 teza I din Legea contenciosului administrativ, reclamantul trebuie să anexeze la acţiune copia actului administrativ pe care îl atacă sau, după caz, răspunsul autorităţii publice prin care i se comunică refuzul rezolvării cererii sale. În situaţia în care reclamantul nu a primit niciun răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică, precum şi orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dacă acest demers este obligatoriu.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 septembrie 2010, instanţa de fond a pus în vedere reclamantului să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile şi a dispus amânarea judecării cauzei în acest scop, iar la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2010, reclamantul a depus la dosar un set de înscrisuri.
Analizând conţinutul actelor depuse de reclamant în faţa primei instanţe, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada datei şi a condiţiilor în care înscrisul denumit "contestaţie" a fost înregistrat la Ministerul Sănătăţii.
Procedura prealabilă administrativă exercitată sub forma recursului graţios sau ierarhic este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire şi este obligatorie, neîndeplinirea acesteia fiind sancţionată cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, în acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege".
Prin urmare, instanţa de fond, reţinând neîndeplinirea procedurii prealabile, a dispus, în mod just, respingerea acţiunii ca inadmisibilă, în cauză nefiind incidente prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care instituie o situaţie de excepţie.
Totodată, Înalta Curte constată că nici în etapa procesuală a recursului, recurentul-reclamant nu a administrat probe în sensul art. 305 C. proc. civ., prin care să facă dovada îndeplinirii în termen a procedurii prealabile conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
5. Soluţia instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul D.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de D.L. împotriva Sentinţei nr. 232/C.A. din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3002/2011. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3009/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
