ICCJ. Decizia nr. 3034/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3034/2011
Dosar nr.9460/2/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1619 din 02 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.T. şi P.E., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească reclamanţilor cererile de redobândire a cetăţeniei române şi actele anexă în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 700 RON daune morale şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 43 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, reclamanţii au solicitat redobândirea cetăţeniei române prin cererea adresată Secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău, formulând o primă cerere scrisă la data de 18 decembrie 2008, în raport de care, autoritatea publică competentă avea obligaţia de a înregistra cererea formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.
Prima instanţă a arătat că autoritatea pârâtă nu a probat susţinerea pe care a făcut-o, în sensul că nu are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetăţeniei române.
În plus, instanţa a precizat că, în speţa de faţă, pârâtul nu a examinat într-un termen rezonabil cererea reclamanţilor, termenul de peste 6 luni cât a trecut de la formularea cererii nu poate fi considerat unul rezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Instanţa de fond a apreciat că cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului la plata unor daune morale de 700 de RON este întru totul justificată, astfel că a obligat pârâtul în consecinţă, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:
2.1. În cauză nu a existat un refuz de soluţionare a cererii reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române, câtă vreme răspunsul autorităţii pârâte nu încorpora un refuz nejustificat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată.
Instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia obiectivă existentă la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi a imposibilităţii autorităţilor române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil.
Pe de altă parte, a precizat instituţia recurentă, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Astfel, a arătat recurentul, termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante, invocând, în determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri, cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul CEDO.
2.2. Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condiţiile în care, reclamanţii nu au probat existenţa unui prejudiciu moral.
Recurentul a apreciat că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, motiv pentru care sentinţa atacată va fi modificată în parte, fiind menţinute celelalte dispoziţii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. În privinţa petitului principal vizând constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe este corectă, în sensul că termenul de peste 6 luni scurs până la momentul declanşării demersului judiciar nu este unul rezonabil, iar susţinerea recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nu este fondată.
Astfel, determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanţele concrete ale cazului. Dreptul de a fi ascultat într-un "termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie "civilă", dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a Secţiei Consulare a Ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
1.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.
În speţă, reclamanţii au solicitat acordarea daunelor morale în sumă de 700 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ.
Chiar dacă nu se pot administra, în principiu, probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.
Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamanţi.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (de ex., cauza Mazăre contra României), precum şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenţiei Europene pentru Medicamente - EMEA), arătând că emiterea/anularea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata daunelor morale, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei civile nr. 1619 din 02 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3026/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 3035/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
