ICCJ. Decizia nr. 3105/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3105/2011

Dosar nr.9285/2/2009

Şedinţa publică din 27 mai 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 1279 din 12 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul B.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului şi înscrisurile anexă în vederea redobândirii cetăţeniei române într-un termen de maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri precum şi la plata către reclamant a sumei de 500 RON daune morale, precum şi suma de 154,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetăţeniei române, adresându-se Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău cu o primă cerere scrisă în martie 2009, la care a primit un răspuns, în sensul că urmează să fie programat pentru depunerea cererii pe baza unei invitaţii.

Reclamantul a revenit cu o nouă cerere în data de 08 mai 2009, însă răspunsul comunicat prin adresa din 18 mai 2009 a fost unul nefavorabil, deşi autoritatea publică competentă avea obligaţia de a o înregistra în vederea parcurgerii procedurii prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991.

Prima instanţă a reţinut că autoritatea pârâtă nu a probat susţinerea potrivit căreia, nu are capacitatea necesară pentru a procesa toate cererile de redobândire a cetăţeniei române, astfel că, termenul calculat de la data depunerii cererii în martie 2009, nu poate fi considerat unul rezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.

Această obligaţie de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiţionată de anumite proceduri şi termene.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 500 RON, prima instanţă a reţinut că sunt întrunite prev. art. 998 - 999 C. civ., în speţă, prejudiciul moral invocat de reclamant subzistă faţă de atitudinea pârâtului.

2. Recursul formulat de pârât

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanţe sub următoarele aspecte:

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluţionare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei.

În cauză nu a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii de intenţie pentru stabilirea datei la care să depună dosarul de redobândire a cetăţeniei române, câtă vreme autoritatea pârâtă a informat toţi petiţionarii de faptul că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare şi anume, cel cronologic, în limita timpului fizic de procesare a dosarelor într-o zi de lucru.

Pe de altă parte, a susţinut că prima instanţă nu a avut în vedere situaţia obiectivă existentă la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi a imposibilităţii autorităţilor române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil.

În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa CEDO, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.

Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.

În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul CEDO.

În altă ordine de idei, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru cetăţenie fără nicio restricţie în ceea ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.

Cererea de acordare a daunelor morale a fost în mod nelegal admisă, în condiţiile în care, intimata-reclamantă nici măcar nu a afirmat şi mai mult, nu a probat existenţa unui prejudiciu moral.

Consideră că admiterea capătului principal de cerere constituie o măsură reparatorie, suficientă pentru acoperirea oricărui prejudiciu moral suferit, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. În privinţa cererii principale - constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii formulate în martie 2009 şi ulterior în mai 2009, în vederea programării pentru depunerea actelor în vederea redobândirii cetăţeniei române - soluţia primei instanţe este corectă, stabilindu-se că termenul scurs până la momentul declanşării demersului judiciar nu este unul rezonabil.

Determinarea termenului rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei (adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de statul român prin Legea nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanţele concrete ale cazului.

În speţă, în funcţie de aceste circumstanţe, instanţa a stabilit şi a argumentat de ce termenul nu este unul rezonabil, făcând drept consecinţă aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi obligând pârâtul la primirea cererii reclamantului şi a actelor aferente în vederea redobândirii cetăţeniei române.

1.2. Critica privitoare la acordarea daunelor morale este, însă, întemeiată.

În speţă, intimatul-reclamant B.N. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluţionării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetăţeniei române.

Daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe pentru a dovedi existenţa unui prejudiciu moral în sensul dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ.

Chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru acordarea daunelor morale se impune totuşi să existe elemente probatorii adecvate pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenţei şi cuantumului acestora.

Argumentarea admiterii acestui capăt de cerere, raportat la atitudinea pârâtului, este una imprecisă şi superficială nefiind explicat în ce constă prejudiciul moral adus reclamantului prin nesoluţionarea cererii în discuţie şi nici modul în care s-a apreciat că suma de 500 RON reprezintă o compensare adecvată.

Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii pârâte la soluţionarea cererii într-un termen scurt reprezintă prin ea însăşi o reparaţie echitabilă, o măsură de natură a acoperi consecinţele negative ale conduitei autorităţii publice, neexistând temei pentru plata sumei solicitate de reclamant.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) arătând că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

2.Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), art. 312 alin. (3) teza I cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea recurentului-pârât la plata daunelor morale către intimatul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 1279 din 12 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.

Procesat de GGC - NN

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3105/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs