ICCJ. Decizia nr. 319/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 319/2011
Dosar nr. 841/45/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Primarul Municipiului Bârlad a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâtului să vireze către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de 258.500 lei, reprezentând cota defalcată din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat de la SC R. SA Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, menţinute şi prin art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 129 din 8 octombrie 2007, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Vaslui, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut faptul că valoarea litigiului este sub 500.000 lei iar, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine tribunalului.
La rândul său, Tribunalul Vaslui, prin sentinţa nr. 43 din 4 februarie 2008, a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că, prin cererea dedusă judecăţii, nu se contestă taxe şi impozite, ci actul administrativ emis de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, care este o autoritate publică centrală.
Ca urmare a faptului că a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, această ultimă instanţă a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2577 din 19 iunie 2008, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea deciziei, Înalta Curte a precizat că este aplicabil în speţă criteriul rangului autorităţii publice competente să emită actul administrativ pretins, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, iar competenţa aparţine Curţii de apel, deoarece pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor este o autoritate publică centrală.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 26 din 4 februarie 2010, a respins excepţiile şi acţiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Bârlad în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia de Îndrumare şi Asistenţă a Contribuabililor Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei – Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
1) Excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primarului Municipiului Bârlad, invocată de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, este nefondată întrucât, în raport de dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 215/2001, primarul răspunde de buna funcţionare a administraţiei publice locale, în condiţiile legii, şi reprezintă comuna şi oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice, străine sau române, precum şi în justiţie.
2) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondată deoarece, în temeiul art. 28 alin. (1) din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, această autoritate publică avea obligaţia de a aloca cota de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea agenţii economici plătitori de impozite.
3) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice este nefondată, întrucât Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se află într-un raport de subordonare faţă de această autoritate publică centrală.
4) Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut faptul că acţiunea reclamantei este neîntemeiată, întrucât suma pretinsă, cu titlu de impozit pe venit, nu a fost încasată la bugetul de stat, urmare a împrejurării că a avut loc o procedură de compensare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Bârlad, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâţilor la plata sumei de 258.500 lei.
În motivarea cererii de recurs, care nu a fost structurată pe motive de recurs, după cum impun dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., au fost formulate următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată:
1) Prima instanţă nu s-a pronunţat pe capătul de cerere privind nulitatea proceselor-verbale de compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 şi nr. 1112 şi nr. 322 din 2 februarie 2006, motivat de faptul că suma de 550.000 lei, cu care a fost stinsă obligaţia Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat faţă de Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, provine din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul municipiului Bârlad.
Recurentul a invocat prevederile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, care reprezintă norma cu caracter special în materia supusă analizei instanţei de contencios administrativ.
2) Judecătorul fondului cauzei nu a avut în vedere răspunsurile la interogatoriu formulate de pârâţi, din care rezultă faptul că aceştia au refuzat să precizeze motivul pentru care nu au virat autorităţii publice locale cotele aferente din impozitul pe venit în perioada 2004-2007, fiind aplicabile dispoziţiile art. 225 C. proc. civ.
3) Legea nu prevede faptul că, în situaţia realizării unei compensări, nu mai subzistă obligaţia pârâtelor de a vira către bugetele locale cotele cuvenite din impozitul pe venit încasat, sub această formă, la bugetul de stat.
Intimatele Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
După cum s-a relevat anterior, prin acţiunea formulată, recurentul-reclamant Primarul Municipiului Bârlad a solicitat instanţei de contencios administrativ obligarea intimaţilor-pârâţi să vireze către bugetul local al Municipiului Bârlad suma de 258.500 lei, reprezentând cota defalcată din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat de la SC R. SA Bârlad, conform prevederilor art. 28 alin. (1) din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, menţinute şi prin art. 32 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Înalta Curte reţine că prima critică formulată de recurent este nefondată, întrucât această parte nu a formulat un capăt distinct de acţiune în care să solicite nulitatea proceselor-verbale de compensare nr. 784-785 din 20 iunie 2005 şi nr. 1112 şi nr. 322 din 2 februarie 2006 şi să indice motivele de nelegalitate ale acestor acte administrativ-fiscale, după cum impun dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate şi celelalte critici enunţate de recurent.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale (abrogate de la 1 ianuarie 2007), „din impozitul pe venit, încasat de la bugetul de stat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, se alocă lunar în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-a încasat acest impozit, o cotă de 47% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite (…)".
Din interpretarea acestei norme rezultă că, pentru a se efectua alocarea, este esenţial ca impozitul pe venit să fie efectiv încasat la bugetul de stat.
Or, prin procesele-verbale de compensare amintite anterior, au fost efectuate compensări directe în contabilitatea societăţilor comerciale semnatare, în temeiul prevederilor OUG nr. 45/2001 privind producţia de apă grea în perioada 2001-2006 la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare şi acumularea acesteia de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi ale Ordinului nr. 685/112 din 17 aprilie 2001 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea acesteia, aşa cum acesta a fost modificat prin O.M.F.P. nr. 1282/2001.
Ca atare, în această procedură de compensare, impozitul pe venit nu a fost încasat la bugetul de stat, iar organul fiscal nu are decât rolul de a diminua obligaţiile declarate conform art. 1 alin. (2)-(4) din Normele Metodologice.
Prin urmare, impozitul pe venit inclus în procesele-verbale de compensare nu a fost încasat la bugetul de stat şi au fost operate înregistrări doar în contabilitatea societăţilor implicate în procedura şi evidenţa analitică pe plătitor – persoane juridice, astfel că prevederile art. 28 alin. (1) din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale nu sunt incidente în cauză.
Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect prevederile normative anterior indicate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Bârlad împotriva sentinţei nr. 26/CA din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 318/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3204/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
