ICCJ. Decizia nr. 328/2011. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 328/2011

Dosar nr. 11149/2009

Şedinţa publică din 21 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin acţiunea formulată, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea sa privind primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei române împreună cu actele necesare în maxim de 130 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii şi plata de ceaune cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere din momentul primirii efective a cererii cât şi plata de daune morale în cuantum de 1.000 lei.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că în luna august 2006, reclamanta s-a prezentat personal la Secţia Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea şi i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare, prin poştă, cu confirmare de primire, pentru a fi invitată să depună actele menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 10 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei D.M., a constatat refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii ce redobândire a cetăţeniei române, a obligat pârâtul să-i primească cererea de redobândire a cetăţeniei în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, â obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 29030 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi a respins capătul de cerere privind plata de daune morale, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut obligaţia statului de a analiza cererea de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil. Aceste prevederi legale redau - pentru situaţia concretă reglementată - un principiu general, al operativităţii activităţii administrative.

Instanţa de fond a mai constatat că împrejurările de ordin general invocate de Ministerul Afacerilor Externe nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi actelor necesare.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, Curtea a reţinut că acesta nu este întemeiat, întrucât pe de o parte nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu moral suferit de reclamantă, iar pe de altă parte prin obligarea autorităţii la soluţionarea cererii se realizează şi o reparaţie morală îndestulătoare.

Împotriva hotărârii instanţei de fond recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se! arată că pentru instanţa de fond nu a avut relevanţă starea obiectivă de fapt invocată de Ministerul Afacerilor Externe deşi tocmai aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare sub potenţialul pe care Ministerul Afacerilor Externe îl învedera şi pe care şi l-a dorit să se atingă în|anii următori.

Recurentul mai arată că, la. data prezentei, stadiul procesării cererilor de dobândire a atins im nivel satisfăcător fată de anii anteriori, prin deschiderea unei locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău. Dar acumularea cererilor de intenţie a cetăţenilor moldoveni pentru redobândirea cetăţeniei din perioada când nu se înregistra ritmul actual de lucru generează şi astăzi o mare dificultate în îndeplinirea doleanţelor acestor cetăţeni de a fi programaţi cât mai repede în vederea depunerii actelor.

In lipsa unei culpe administrative, pentru argumentele precizate, recurentul consideră că nu putea fi obligat, în baza legii contenciosului administrativ, să schimbe ordinea cronologică stabilită şi să primească cererea reclamantei.

Interpretarea potrivit căreia aprecierea caracterului „rezonabil" al unui termen depinde de complexul circumstanţelor fiecărui caz în parte, şi nu doar de durata termenului, este constantă şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

In lipsa unui temei legal concret, recurentul consideră că puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele arătate:

Potrivit art. 101 din Legea nr. 21/1991 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 374/2009: „Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia îi străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e)."

Art. 12 alin. (2) stipulează că: „în cazul cererilor de redobândire a cetăţeniei române sau de acordare, întemeiate pe dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi art. 101, acestea pot fi depuse şi la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României. In cazul în care cererile au fost depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României, acestea vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Direcţia cetăţenie".

De asemenea potrivit art. II din Legea nr. 354/2009 privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991: „începând cu 1 ianuarie; 2010, în vederea înregistrării cererilor de redobândire sau acordare a cetăţeniei române, formulate în temeiul dispoziţiilor; art. 101 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, du modificările şi completările ulterioare, se vor înfiinţa birouri teritoriale în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie".

Prin urmare, potrivit acestor reglementări, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei române vor putea fi înregistrate, şi la birourile teritorial aflate în subordinea Direcţiei Cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, astfel că nu se poate invoca lipsa de diligentă a Statului Român pentru deblocarea impasului real în care s-a ajuns la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău în activitatea de colectare a cererilor actuale de redobândire a cetăţeniei române.

Pe de altă parte, potrivit OUG nr. 5/2010, cetăţenii moldoveni categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.

Deci, ultimele modificări legislative oferă alternativă cetăţenilor moldoveni, în mod specific.

Astfel fiind, Înalta Curte, având în vedere modificările legislative intervenite, apreciază ca reclamanta nu mai justifică interes în soluţionarea pricinii.

Este ştiut faptul că activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţia generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

In consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca rămasă fără interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 1266 din 10 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei D.M. ca rămasă fără interes.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 328/2011. Contencios