ICCJ. Decizia nr. 3281/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3281/2011
Dosar nr. 860/44/2009
Şedinţa publică de la 7 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin ordinul nr. 1665 din 5 octombrie 2009 emis de autoritatea pârâtă s-a dispus demiterea reclamantului din funcţia de director coordonator al Direcţiei pentru sport a Judeţului Vrancea motivat de aducerea la îndeplinire a prevederilor O.G. nr. 37/2009 precum şi de necesitatea reorganizării serviciilor deconcentrate din teritoriu ale autorităţii pârâte.
Împotriva acestei măsuri a formulat reclamantul acţiunea de faţă criticile sale privind nelegalitatea şi netemeinicia măsurii dispuse în privinţa sa. Aşa fiind, acesta a solicitat desfiinţarea măsurii dispuse, reintegrarea sa în funcţia avută anterior.
În dezvoltarea motivelor acţiunii sale, a susţinut că măsura dispusă nu este reală, necorespunzând în realitate necesităţii de reorganizare a unor servicii, în condiţiile în care competenţele funcţiei publice au rămas aceleaşi.
Totodată, a susţinut împrejurarea că temeiul de drept al măsurii dispuse respectiv O.G. nr. 37/2009, este contrar principiilor statuate prin Legea nr. 188/1999 sau C. muncii dar şi prevederi cuprinse în acte internaţionale precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Prin sentinţa nr. 129 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul I.B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării.
A dispus anularea ordinului din 6 mai 2009 şi reintegrarea reclamantului în funcţia şi atribuţiile postului din care a fost demis şi a obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada demiterii, până la reintegrarea efectivă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut prin lege se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru realizarea în concret a dreptului său.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a făcut dovada existenţei unui drept proteguit de lege, aşa încât soluţia de admitere a acţiunii sale se impune pentru următoarele considerente:
Măsura dispusă împotriva reclamantului este una lipsită de temei legal, atâta vreme cât O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257/2009 pronunţată de Curtea Constituţională a României.
Astfel, instanţa constituţională a reţinut că O.G. nr. 37/2009 afectează grav activitatea tuturor instituţiilor publice ale statului vizate de aceste act normativ, ceea ce contravine dispoziţiunilor art. 115 alin. (6) din Constituţie potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului”.
S-a mai reţinut că printre instituţiile fundamentale ale statului şi care fac obiectul criticii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a O.G. nr. 37/2009 se identifică şi serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, prin raportare la art. 123 alin. (2) din Constituţie, conform căreia „Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
În sensul art. 2 lit. j) din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006 deconcentrarea presupune redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu. Serviciile publice deconcentrate reprezintă, aşa cum se menţionează şi în doctrină, prelungiri în teritoriu ale ministerelor. Serviciile publice deconcentrate sunt structuri care îndeplinesc atribuţii de putere publică.
Prin O.G. nr. 37/2009 aşa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, aşa cum a stabilit Curtea Constituţională.
Astfel, prin modificările aduse de O.G. nr. 37/2009 art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi anexei la această lege, au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de „director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale”.
A constatat instanţa de fond că, prin reglementările sale, O.G. nr. 37/2009 „afectează” statutul juridic al unor funcţionari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică.
De altfel, a mai statuat Curtea Constituţională, prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială, încălcând, astfel, dispoziţiunile art. 115 alin. (6) din Constituţie.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de apel a apreciat că actul administrativ atacat este lipsit total de justificare legală contravenind legii fundamentale, astfel încât trebuie anulat ca fiind lipsit de temei juridic şi, în consecinţă, se impune reintegrarea reclamantului în funcţie, cu plata drepturilor salariale de care a fost lipsit în această perioadă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, ministerul intimat susţine că, în mod greşit, cu încălcarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa a avut în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, întrucât aceasta are putere obligatorie numai pentru viitor.
Instanţa nu a înlăturat în niciun fel apărările formulate în faţa instanţei de fond referitoare la faptul că reclamantul nu este funcţionar public şi nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, şi că este numit în funcţie, potrivit prevederilor legii, prin încheierea unui contract de management, iar ordinul de eliberare din funcţie a fost emis cu respectarea principiului simetriei actelor administrative. Mai susţine recurentul-pârât că instanţa în mod greşit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 128/1997, conferă reclamantului o altă calitate, aceea de funcţionar public, decât aceea pe care a avut-o, în condiţiile în care funcţionarii publici nu încheie contracte de management.
Recurentul-pârât critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel şi sub aspectul faptului că s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior, deşi încetarea contractului de management, care are natura unui contract de mandat, nu are ca efect încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia, întrucât persoana respectivă îşi continuă activitatea în calitate de cadru didactic, postul (catedra) fiindu-i păstrat pe perioada exercitării funcţiei de inspector şcolar general.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
În cauză este necontestat faptul că ordinul a cărui anulare se solicită a fost emis ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice care, la art. II alin. (2) a stabilit că:
„(2) Contractele de management educaţional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare, şi aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă .”
De asemenea, este necontestat că prin Decizia nr. 1257/2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, întrucât a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă (...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)”.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668/6.10.2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
În esenţă, instanţa de fond a motivat că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanţe de urgenţă în privinţa căreia Curtea Constituţională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituţionalitate.
De cealaltă parte, autoritatea publică recurentă, emitenta actului administrativ anulat de instanţa de fond, a susţinut că decizia Curţii Constituţionale nu poate fi avută în vedere întrucât a fost pronunţată ulterior emiterii actului administrativ contestat şi are putere numai pentru viitor.
Nu poate fi primită susţinerea recurentului-pârât, întrucât viciul de constituţionalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 37/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza şi pentru executarea unor dispoziţii neconstituţionale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal şi nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziţii neconstituţionale.
Susţinerile recurentului-pârât referitoare la faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu ocupa o funcţie publică sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, având în vedere că neconstituţionalitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009, constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009, priveşte inclusiv prevederile ale art. II alin. (2) în temeiul cărora a fost emis ordinul contestat. Astfel fiind, viciul de neconstituţionalitate afectează deopotrivă atât actele administrative emise în temeiul ordonanţei de urgenţă în privinţa funcţiei publice, cât şi în privinţa cadrelor didactice, cum este cazul în speţă.
În acelaşi sens, instanţa de recurs are în vedere şi faptul că prin decizia respectivă Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul că „ prin dispoziţiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendinţă de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul judeţelor, şi pune în discuţie regimul constituţional şi legal actual al funcţiei publice”, fără a face distincţie între funcţia publică şi funcţia de cadru didactic.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că instanţa de fond nu a înlăturat expres susţinerile referitoare la faptul că reclamantul nu ocupa o funcţie publică în sensul dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, sunt neîntemeiate. Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de Curtea de apel a fost redactată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. şi cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor părţilor, atâta timp cât susţinerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcţie de legătura lor logică şi au primit un răspuns necesar şi suficient prin prisma faptul că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă în baza cărora a fost emis actul vătămător au fost declarate neconstituţionale.
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentului, în sensul că reclamantului i-a fost păstrată catedra pe durata exercitării mandatului de inspector, Înalta Curte reţinând că această împrejurare nu este de natură a conferi un caracter de legalitate actului administrativ contestat, emis în temeiul unor dispoziţii neconstituţionale.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 129 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3279/2011. Contencios. Litigii Curtea de... | ICCJ. Decizia nr. 3285/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
