ICCJ. Decizia nr. 3754/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a chemat în judecată pârâta SC H.L. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.682,28 lei, înregistrată în baza contractului de exploatare a potențialului piscicol în acumulări A.N.A.R. nr. 552/2000, debit preluat de la Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol conform evidenței contabile de la 10 aprilie 2008, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 08 mai 2000, s-a încheiat Contractul abonament privind prestarea serviciului de asigurare a folosirii potențialului piscicol al Acumulării Buftea, județul Ilfov, între Compania Națională Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea - Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov, în calitate de furnizor și prestator de servicii și SC H.L. SRL în calitate de beneficiar.
Acest contract a avut ca obiect asigurarea folosirii potențialului piscicol al acumulării Buftea pentru o suprafața de 200 ha. Prin actul adițional 2 din 26 august 2003 încheiat la acest contract, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol (C.N.A.F.P.) s-a subrogat în drepturile și obligațiile Companiei Naționale Apele Române.
A mai precizat reclamanta că acest contract a expirat la data de 31 decembrie 2006 și că prin OUG nr. 23/2008 s-a abrogat Legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul și acvacultura si, pe cale de consecință, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol s-a desființat A.D.S. subrogându-se în drepturile și obligațiile Companiei Naționale de Administrare a Fondului Piscicol în toate contractele în care aceasta a fost parte, încheiate cu agenții contractanți, care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, conform prevederilor art. 69 alin (1) din O.U.G. nr. 23/2008.
Prin sentința nr. 2761 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de Agenția Domeniilor Statului în contradictoriu cu pârâta SC H.L. SRL București și a obligat pârâta la plata sumei de 9.492,28 lei (debit scadent în octombrie 2006).
A admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă, pentru suma de 189,3 lei scadentă în iulie 2006 și a respins cererea de plată a acestei sume ca prescrisă.
A respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: 1. Cu privire la excepția inadmisibilității Curtea, a apreciat că este neîntemeiată având în vedere că din actele dosarului, respectiv adresa nr. 18922 (fila 7), cererea de conciliere directă a fost trimisă la 9 iulie 2009 iar pârâta nu a făcut dovada vătămării pe care a suferit-o pentru neacordarea termenului de 15 zile, în condițiile în care răspunsul a fost formulat în scris, la data de 23 iulie 2009.
2. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru suma de 189,3 lei scadentă în iulie 2006, Curtea, a constatat că aceasta nu mai poate face obiectul obligației de plată, dreptul la acțiune fiind prescris la data de 31 iulie 2009, iar reclamanta a înregistrat acțiunea la data de 25 septembrie 2009.
Instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 3 și art. 7 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora dreptul la acțiune se stinge în cazul în care nu este exercitat în termenul de trei ani de la data scadenței (când se naște dreptul la acțiune).
3. Referitor la suma de 9.492,28 lei, scadentă la data de 03 octombrie 2006, aferent perioadei august - octombrie 2006, prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile contractului 552/2000 (valabil șapte ani, conform art. 1), rezilierea contractului se poate realiza "când una dintre părți nu-și respectă obligațiile contractuale sau cu acordul părților, dar partea care solicită rezilierea să facă o notificare cu minim 30 de zile înainte, această perioadă asimilându-se cu condițiile impuse pentru anul final al contractului" (art. 29).
Instanța a constatat că la dosar pârâta a depus o xerocopie a notificării care poartă pe verso două ștampile dar a reținut că acest înscris nu poate face dovada notificării Companiei de Administrare a Fondului Piscicol cu privire la încetarea contractului 552/2000, pentru faptul că începând cu 1 iulie 2006 a semnat cu Administrația Națională "Apele Române" contractul de prestări servicii nr. 552/2006, deoarece nu are dată certă, nefiind dovedită expedierea sa.
Conform art. 1182C. civ., data înscrisului sub semnătură privată nu face dovadă împotriva terților decât din momentul în care a dobândit caracterul de dată certă.
în caz contrar, nu poate constitui decât început de dovadă scrisă, care poate fi coroborat cu alte probe.
Curtea, a apreciat că din înscrisurile depuse de pârâtă la dosar rezultă că aceasta a făcut la 4 august 2006 plata sumei de 1.249,50 lei către Administrația Națională "Apele Române" Direcția Apelor Argeș - Vedea, reprezentând serviciu valorificare apa pentru acvacultură Buftea, iulie.
Pentru august și septembrie, pârâta a depus două ordine de plată din care rezultă că ar fi achitat sumele de 1.255,21 lei, respectiv 1.180, 24 lei către Administrația Națională "Apele Române", fără să rezulte ce reprezintă aceste sume.
Instanța a mai reținut că pârâta nu a depus la dosar nici contractul încheiat în 2006 cu Administrația Națională "Apele Române", pentru a se verifica obiectul acestuia, nici facturile pentru perioada în litigiu, august-octombrie 2006, astfel că a constatat că nu a făcut dovada faptului ca a intervenit acordul părților pentru încetarea contractului 552/200 înainte de expirarea acestuia sau că ar fi achitat reclamantei contravaloarea serviciului pus la dispoziție în baza contractului 552/2000 pentru perioada august-octombrie 2006.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC H.L. SRL precum și Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură în calitate de succesor al Agenției Domeniilor Statului, în temeiul O.U.G. nr. 23/2008 modificată și completată.
în motivarea recursului formulat de reclamanta Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură se susține în esență că, în mod greșit instanța de fond a considerat ca fiind prescris dreptul la acțiune în ceea ce privește suma de 189,3 lei, deși această sumă reprezintă penalități pentru întârzierea la plată.
în drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și 316 C. proc. civ., O.U.G. nr. 23/2008 și Legea nr. 317/2009.în ceea ce privește recursul formulat de recurenta-pârâtă SC H.L. SRL în motivare se susține că sumele reținute de către instanță ca fiind datorate, au fost eronat stabilite întrucât acestea au fost calculate fără a exista încheiat un act adițional la contractul nr. 552/2000.
Instanța de fond a apreciat ca fiind datorate obligațiile de plată conform actului adițional nr. 4 din 24 mai 2005, ca fiind aferente anului 2006, deși plățile respective au fost efectuate începând cu luna ianuarie 2006 fără a exista un act adițional încheiat între părți.
Consideră recurenta-pârâtă că nu datorează intimatei-reclamante suma pretinsă de aceasta întrucât a achitat mai mult decât se datora, prin plata dublă efectuată pentru trimestrul III 2006 chiar în lipsa actului adițional aferent acestui an.
în drept au fost invocate prevederile C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 107/1996, OUG nr. 73/2005.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că recursurile formulate în cauză sunt întemeiate și urmează a fi admise pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
în cauză este necontestat că obiectul acțiunii înregistrate la data de 28 septembrie 2009 îl formează litigiul apărut între Agenția Domeniilor Statului - succesoare în drepturi și obligații ale C.N.A.F.P. - în contractul de abonament-exploatare potențial piscicol în acumulările A.N.A.R. nr. 552/2000, în calitatea de furnizor și prestator servicii și SC H.L. SRL - în calitate de beneficiar.
Potrivit contractului abonament privind prestarea serviciilor de asigurare a folosirii potențialului piscicol al Acumulării Buftea - rezultă că obiectul acestuia constă în asigurarea folosirii potențialului piscicol al acumulării Buftea pentru o suprafață de 200 ha; contractul fiind încheiat în temeiul Legii nr. 268/2001 și O.U.G. nr. 23/2008.
Or, din conținutul contractului, rezultă că furnizarea serviciilor vizând asigurarea folosirii potențialului piscicol al acumulării, pentru o suprafață de 200 de ha - suprafață care constituie un bun imobil aflat în proprietatea privată a statului și în administrarea reclamantei.
într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare: "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică".
Astfel, un contract de concesiune care are ca obiect punerea în valoare a unor bunuri proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, va fi asimilat actului administrativ și va fi supus, pe cale de consecință unui regim juridic de drept administrativ, numai în măsura în care obiectul său vizează punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică, exclusiv.
în cadrul unui contract, cum este cazul în speță, care are ca obiect prestarea de servicii de asigurare a folosirii potențialului piscicol al Acumulării Buftea respectiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate privată a statului sau unităților administrativ teritoriale nu va fi supus competenței instanțelor de contencios administrativ.
în concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., apreciind în mod greșit natura juridică a actului dedus judecății și interpretând eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel recursurile formulate în cauză au fost admise, cu consecința desființării sentinței recurate și trimiterea cauzei la instanța competentă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3783/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3742/2011. Contencios → |
|---|
