ICCJ. Decizia nr. 3795/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 127 din 7 octombrie 2010, pronunțată în fond, după casare, ca urmare a deciziei nr. 5645/09 decembrie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții H.V.L. și H.V.R., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care solicitau anularea deciziei nr. 3666 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâtă, administrarea probei cu expertiza tehnică în construcții pentru stabilirea valorii actuale de circulație a imobilului situat în Tg. Mureș și obligarea pârâtei la emiterea unui nou titlu de despăgubire pentru suma care va fi stabilită drept valoare de circulație actuală a imobilului, astfel încât repararea pagubei suferite să fie rezonabilă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Măsurile reparatorii prin echivalent au fost stabilite în favoarea reclamanților prin sentința nr. 600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, sub formă de despăgubiri în cuantum de 556.284.072 lei, corespunzătoare valorii imobilului situat în Tg. Mureș, sentința rămânând definitivă, prin neapelare, iar dosarul de despăgubire a fost înregistrat la Secretariatul autorității pârâte la data de 21 iulie 2006.
Pe parcursul derulării procedurii, au intrat în vigoare dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care vizau modalitatea de acordare a despăgubirilor, inclusiv evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de comisie; în baza acestor modificări, în luna mai 2006, pârâta a decis că persoanele îndreptățite pot opta fie pentru punerea în executare a sentinței prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent și emiterea titlului de despăgubire în cuantumul stabilit de instanță, fie pentru retrimiterea dosarului spre evaluare potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, titlul de despăgubire urmând a fi emis în cuantumul ce se va stabili de către evaluatori.
Așa fiind, arată prima instanță, la data de 18 aprilie 2007, pârâta a solicitat reclamanților să-și exprime opțiunea în raport cu această decizie iar prin adresa înregistrată la pârâtă la data de 14 aprilie 2008 aceștia și-au manifestat opțiunea în vederea reevaluării imobilului.
De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, prin decizia nr. 52 din 04 iunie 2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recursul în interesul legii și publicată în M. Of. nr. 140 din 22 februarie 2008, s-a stabilit că dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu sunt aplicabile deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii și care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Reține instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. (3) C. pr. civ., această decizie este obligatorie pentru instanțe iar, în acest sens, pârâta a emis Decizia nr. 1651 din 13 martie 2008, prin care se stabilește că, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubire se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
în acest context, se arată în considerentele sentinței recurate, la data de 10 noiembrie 2008 pârâta a emis decizia atacată de reclamanți în prezenta cauza, nr. 3666, emițând titlul de despăgubire pentru suma de 55.628,41 lei, stabilită prin sentința nr. 600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș; mai trebuie remarcat faptul că și în situația în care opțiunea reclamanților pentru reevaluarea imobilului ar fi avut loc anterior datei de 14 aprilie 2008, pârâta nu mai putea pune în aplicare propria-i decizie din mai 2006 câtă vreme înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțase deja decizia nr. 52/2007, chiar și în condițiile în care aceasta nu a fost publicată în M. Of. decât la 22 februarie 2008.
Totodată, apreciază instanța de fond, în soluționarea prezentei cauze nu se poate face abstracție, dincolo de obligativitatea deciziei date în recursul în interesul legii, nici de Decizia nr. 431 din 26 martie 2009 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 285 din 30 aprilie 2009, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 și în care se arată că a se recunoaște persoanelor îndreptățite posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, stabilit anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții H.V.L. și H.V.R.
în motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat în esență:
- Hotărârea recurată este nelegală deoarece a fost pronunțată de un judecător necompetent care nu mai putea soluționa pricina după casare și trimitere spre rejudecare, actele întocmite fiind nule conform art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
- Pe fondul cauzei se arată de recurenți că au solicitat reevaluarea imobilului și anterior pronunțării Deciziei înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 52/2007, secțiile unite, și în consecință aceasta le este aplicabilă.
Pârâta - intimată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța în mod corect a respins cererea privind efectuarea unei expertize evaluatorii în cauză, reclamanții - recurenți beneficiază de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii.
Analizând cererea de recurs, normele legale incidente, prevederile art. 3041C. proc. civ., înalta Curte, constată că este fondată pentru următoarele considerente:
- în ceea ce privește motivul privind pronunțarea sentinței recurate de către un judecător necompetent, acesta va fi înlăturat deoarece nu este incompatibil judecătorul fondului spre a judeca o cauză dacă anterior nu s-a pronunțat pe fondul cauzei ci doar pe o excepție cum era în speță prematuritatea. în acest sens nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 27 pct. 7 și nici prevederile art. 105 alin. (1) C. proc. civ.
- Referitor la fondul cauzei, înalta Curte, reține că sunt pe deplin aplicabile în speță dispozițiile deciziei nr. 52/2007 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite, dar aceasta nu înseamnă că despăgubirile acordate al cărui cuantum a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu pot fi actualizate conform indicelui de inflație.
Conform interpretării date prin decizia înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 52/2007, secții unite, s-a constatat faptul că în contextul existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care instanțele judecătorești au constatat dreptul la acordarea de despăgubiri, stabilind și cuantumul acestora, nu se mai pune problema parcurgerii tuturor etapelor procedurii administrative reglementate de art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, pentru că verificând legalitatea măsurilor reparatorii prin echivalent sau valoarea acestora s-ar aduce atingere principiului puterii de lucru judecat.
Recurenții au solicitat efectuarea unei expertize pentru stabilirea valorii actualizate a imobilului notificat. însă ceea ce doresc în fond recurenții - reclamanți nu este "stabilirea din nou" a despăgubirilor ci valoarea reală a despăgubirilor - expertiza solicitată fiind doar o probă și nu obiectul acțiunii.
Posibilitatea actualizării sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor este prevăzută de altfel chiar în titlul VII al Legii nr. 247/2005, în art. 16 alin. (9), art. 22 alin. (4) și (5).
Este real că modul de redactare al art. 16 alin. (9) nu este foarte precis pentru că trimiterea la alin. (8) al aceluiași text și folosirea conjuncției și poate duce la concluzia că actualizarea vizează numai deciziile indicate emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 32 din Legea nr. 10/2001.
Cât privește art. 22 alin. (4) și (5) aceste texte consacră obligativitatea actualizării despăgubirii încasate în situația în care statul și persoanele îndreptățite au obligații reciproce de plată și se dispune compensarea acestora.
Or, în situația în care chiar actul normativ consacră posibilitatea actualizării despăgubirilor pentru o multitudine de situații, nu există nici o rațiune pentru a-i exclude pe recurenții - reclamanți de la beneficiul acestora, cu atât mai mult cu cât dosarul de despăgubire ce conținea sentința civilă a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei în data de 21 iulie 2006 iar decizia ce reprezintă titlul de despăgubire a fost emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 10 noiembrie 2008.
în acest mod, intimata - pârâtă a încălcat durata rezonabilă în care trebuie să se deruleze orice procedură administrativă iar repararea efectivă a prejudiciului produs recurenților se apreciază ca fiind prin actualizarea în raport de rata inflației.
în consecință, față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a admis cererea de recurs, s-a modificat sentința recurată în sensul că, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 3666 din 10 noiembrie 2008 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită o nouă decizie reprezentând titlul de despăgubire pentru suma de 55.628,41 lei stabilită prin sentința civilă nr. 600 din 22 noiembrie 2002 a Tribunalului Mureș, actualizată cu rata inflației.
în raport de art. 274 C. civ., a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către recurenți de 3137 lei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3806/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3799/2011. Contencios → |
|---|
