ICCJ. Decizia nr. 3800/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta G.V. a chemat în judecată Guvernul României, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea H.G. nr. 737/2010 și suspendarea executării acesteia.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că urmare a emiterii acestei hotărârii i-a fost recalculată pensia de serviciu, măsură pe care o consideră nelegală, întrucât contravine art. 15 din Constituție și art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Referitor la cererea de suspendare s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea formulată, Guvernul României a invocat excepția lipsei de interes și pe aceea a inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile.
în cauză, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a formulat cererea de intervenție în interesul Guvernul.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 290/F/CA din 24 noiembrie 2010 a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a admis intervenția accesorie formulată de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a respins acțiunea formulată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că actul atacat în cauză este un act administrativ individual pentru care, plângerea prealabilă era obligatorie și nu a fost realizată.
Aceeași soartă, reține instanța de fond, o are și cererea de suspendare a executării H.G. nr. 737/2010 și aceasta, tot ca urmare a nelegalei sesizării a instanței.
împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs G.V.
Recurenta a susținut următoarele motive de casare:
1) în mod nefondat instanța de fond reține că reclamanta nu a adus nici un argument cu privire la modalitatea în care metodologia aprobată prin actul Guvernului ar fi neconformă cu dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.
în realitate, susține recurenta, atât prin cerea introductivă de instanță cât și prin concluziile scrise recurenta a invocat faptul că prin hotărârea de Guvern contestată se încalcă normele și jurisprudența C.E.D.O.
2) Art. 68 din Legea nr. 567/2004 este încă în vigoare, nefiind abrogat astfel încât reducerea cuantumului pensiilor este lipsită de orice bază legală în dreptul intern.
3) Deciziile anterioare ale Curții Constituționale a României, prezintă relevanță și din perspectiva principiului predictibilității codului legislativ și jurisprudențial în ceea ce privește drepturile fundamentale, între care se înscrie și dreptul la pensie.
4) Nefondat reține instanța de fond că, în raport de considerentele reținute de Curtea Constituțională, în decizia privind obiecția de neconstituționalitate, nu se poate constata o încălcare directă a prevederilor C.E.D.O. și a protocoalelor adiționale de către actul administrativ contestat, prin trimitere la jurisprudența instanței europene.
5) România a transpus în dreptul intern Directivele 86/378/CEE și 96/97/CE recunoscând implementarea în sistemul de pensii a pensiilor profesionale sau ocupaționale ca drepturi conferite cetățenilor săi de dreptul comunitar.
Recursul este nefondat, dar nu pentru motivele invocate de recurentă care privesc fondul cauzei, ci pentru următoarele considerente:
în fapt, prin acțiunea, introductivă de instanță, reclamanta G.V. a solicitat anularea și suspendarea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) și h din Legea nr. 119/2010, privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
Hotărârea nr. 737/2010 este un act administrativ unilateral cu caracter normativ emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010 pentru organizarea executării în concret a dispozițiilor legale.
în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, persoana care se consideră vătămată în drepturile sau interesele sale legitime printr-un act administrativ, înainte de a se adresa instanței competente, trebuie să solicite autorității publice emitente, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se simte în continuare nemulțumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acțiune în contencios administrativ.
Dreptul la acțiune în contencios administrativ, se naște, așadar doar după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamația administrativă sau după expirarea termenului legal de soluționare a cererii.
în speță, față de lipsa plângerii prealabile, anularea H.G. nr. 737/2010 este inadmisibilă astfel că în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acțiunii, în acest sens.
Cum prin neîndeplinirea procedurii prealabile instanța nu a fost legal investită, în mod corect s-a reținut că nici cererea de suspendare solicitată de reclamantă în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi admisă, admiterea acesteia fiind condiționată la rându-i de îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat și aceea a iminenței producerii unei pagube.
Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența niciunui motiv de casare recursul declarat de G.V. a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3816/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3806/2011. Contencios → |
|---|
