ICCJ. Decizia nr. 3805/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Reclamanta SC N. SA Sighișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș, anularea în parte a Deciziei nr. 1131 din 22 august 2007 și a deciziei de impunere nr. 759 din 27 iunie 2007, privind obligații fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa, prin raportul de inspecție fiscală din 4 iulie 2007.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că împotriva ei, la data de 25 aprilie 2007, s-a deschis procedura insolvenței prin încheierea nr. 599 a Tribunalului Mureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pârâta fiind notificată în vederea depunerii declarației de creanță, motiv pentru care a efectuat un control fiscal în perioada 30 mai 2007 - 26 iunie 2007, care s-a finalizat cu raportul susmenționat, stabilindu-se în sarcina societății următoarele obligații fiscale:
- impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 martie 2007: impozit 58.094 RON, majorări 36.263 RON; penalități - 1.743 RON - TVA pentru aceeași perioadă - 90.450 RON, majorări 15.024 RON, penalități - 132 RON - diminuarea pierderii fiscale înregistrate la data de 31 martie 2007, cu suma de 593.048 RON reprezentând cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal, stabilite cu ocazia controlului;
- vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate în muncă pentru perioada august 2002 - septembrie 2004 în sumă de 42.500 RON și penalități aferente în sumă de 49.200 RON.
La data de 25 februarie 2008 reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând în subsidiar anularea sumelor reprezentând majorări de întârziere, întrucât în art. 1221C. proc. fisc. se prevede că după data deschiderii procedurii nu se datorează majorări de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 193 din 20 martie 2008, Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, având în vedere valoarea sumei contestate, care este mai mare de 500.000 RON.
Astfel sesizată, Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința civilă nr. 77 din 5 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC N. SA Sighișoara și a anulat în parte decizia nr. 1131 din 22 august 2007, decizia de impunere nr. 759 din 27 iunie 2007 și Raportul de inspecție fiscală din 4 iulie 2007 emise de pârâtă, stabilind că pentru perioada 25 aprilie 2007 - 26 iunie 2007 reclamata nu datorează penalizări și majorări de întârziere aferente debitelor constatate.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea nr. 599 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș s-a deschis împotriva reclamantei procedura insolvenței, desemnându-se administratorul judiciar, iar la data de 5 septembrie 2008, prin adresa nr. XX, F.C. IPURL, în calitate de administrator judiciar, a declarat că înțelege să-și însușească acțiunea formulată și precizată de reclamantă prin administratorul special.
împotriva sentinței civile nr. 77 din 5 septembrie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș au formulat recurs SC N. SA prin administrator judiciar F.C. IPURL și D.G.F.P. a județului Mureș.
Soluționând aceste recursuri , înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1584 din 20 martie 2009, a admis recursul declarat de SC N. SA casând sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Totodată, a dispus respingerea ca nefondat a recursului declarat de D.G.F.P. Mureș.
Pentru a pronunța această hotărâre, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că din analiza actelor și lucrărilor dosarului inclusiv a sentinței nr. 77 din 5 septembrie 2008 rezultă că în speță nu s-a purces la cercetarea fondului cauzei, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului.
Procedând la rejudecarea cauzei, în limitele indicate de înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile apreciată ca utilă și concludentă în cauză pentru a clarifica aspectele de fond ale cauzei.
în urma raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză și prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Târgu Mureș prin sentința civilă nr. 159 din 25 noiembrie 2010 a admis în parte acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC N. SA dispunând anularea în parte a deciziei nr. 113 din 13 noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Mureș precum și decizia de impunere nr. 759 din 27 iunie 2007, stabilind că societatea reclamantă nu datorează obligații fiscale suplimentare, reprezentând suma de 96.100 RON (din care 58.094 RON impozit pe veniturile deținute de nerezidenți, 36.263 RON majorări de întârziere și 1.743 RON penalități de întârziere) și suma de 105.606 RON (din care 90.450 RON TVA; 15.024 RON majorări de întârziere și 132 RON penalități de întârziere).
Totodată, a menținut celelalte dispoziții din actele atacate și obligat pârâta la plata sumei de 11.662 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că pentru veniturile obținute în România de societatea nerezidentă, reclamanta nu datorează impozit, concluziile raportului de expertiză fiind în același sens.
Referitor la TVA aferent perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 martie 2007 instanța a reținut că în mod nelegal organele de inspecție fiscală au apreciat lipsa de inventar producția neterminată, Curtea constatând că pentru operațiunea de casare a reperelor și înregistrare a materialelor rezultate în urma acestui produs, societatea nu datorează TVA , această operațiune neputând fi calificate drept livrare de bunuri.
în ce privește procedura fiscală înregistrată de societate la 31 martie 2007, reclamanta a contestat doar suma de 463.467 RON.
Motivul pentru care cheltuiala de 463.467 RON este considerată a fi nedeductibilă la calculul impozitului pe profit nu este cel al lipsei la inventar, ci faptul că societatea nu a făcut dovada , la data controlului, că această cheltuială a fost făcută în scopul obținerii de venituri impozabile, condiție cerută de art. 1 și 2 din C. fisc..
Cât privește vărsămintele de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate s-a reținut, că pretențiile reclamantei sunt nefondate, având în vedere încălcările prevederilor art. 42 și 43 O.U.G. nr. 102/1999, precum și faptul că societatea nu a prezentat dovezi în sensul îndeplinirii obligațiilor legale.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs D.G.F.P. Mureș - A.F.P. Sighișoara, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:
- beneficiarul veniturilor din România, respectiv firma N.H.L. din Nicosia (Cipru) a depus la plătitorul de venit certificatul de rezidență fiscală pentru anul 2001, motiv pentru care nu poate beneficia de prevederile convenției de evitare a dublei impuneri la impozitarea dobânzilor achitate în luna decembrie 2005;
- la raportul de expertiză contabilă nu se află anexat certificatul de rezidență fiscală, tradus și legalizat de organul autorizat din România în care atestă rezidența fiscală în anul obținerii venitului, respectiv anul 2005;
- în mod nelegal organele de inspecție fiscală au apreciat lipsă de inventar producția neterminată, constatând că pentru operațiunea de casare a reperelor și înregistrare a materialelor rezultate în urma acestui proces, societatea reclamantă nu datorează TVA, întrucât această operațiune nu poate fi calificată drept livrare de bunuri. în drept au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (4) lit. c) Legea nr. 571/2003, privind anumite cheltuieli nedeductibile;
- în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată, instanța de fond ar fi trebuit să facă aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând cuantumul acestora.
în drept, recurenta și-a încadrat motivele de recurs, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ..
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
în mod neîntemeiat recurenta susține că certificatul de rezidență fiscală pentru anul 2005 nu se afla la dosar și nu a fost atașat la raportul de expertiză, această împrejurare de fapt fiind confirmată prin însăși decizia de casare pronunțată în cauză la 20 martie 2009 de înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal (atașată la prezentul dosar); prin decizia menționată s-a dat îndrumarea instanței de fond, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de a lua în considerare acest act la stabilirea obligațiilor fiscale ale societății.
în raport de expertiza contabilă efectuată în cauză și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 118 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în mod corect prima instanță a reținut că prezentarea în anul 2007 a certificatului de rezidență fiscală pentru SC N.H.L. atestă faptul că această societate este rezidentă în Cipru și că a fost impozitată pentru veniturile realizate pe plan mondial , fiind certificată și achitarea obligațiilor fiscale pentru anul 2005.
Acest certificat a fost prezentat conform art. 118 alin. (2) C. fisc., în termenul de prescripție ce permite regularizarea impozitului și atestă că societatea a avut în anul 2005, rezidența fiscală în Cipru. în consecință, aplicarea prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri încheiată la 16 noiembrie 1981 între România și Cipru este obligatorie.
în acest sens Decizia nr. 2/2005 aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1455/2005 cu modificările ulterioare statuează că în situația prezentării în termenul de prescripție a certificatului de rezidență fiscală care atestă că beneficiarul are rezidența fiscală într-un stat semnatar al Convenției de evitare a dublei impuneri cu România, veniturile obținute de acest nerezident din România sunt impozitate potrivit convenției, în condițiile în care certificatul menționează că beneficiarul venitului a avut în termenul de prescripție rezidența fiscală în acel stat contractant pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile, producând efecte inclusiv asupra calculului de obligații fiscale accesorii aferente, acestea calculându-se numai pentru impozitul calculat conform convenției și neachitat la termen.
în consecință, în mod legal, în rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureș a stabilit că societatea nu datorează recurentei obligații fiscale suplimentare reprezentând suma de 96.100 RON cu titlu de impozit pe veniturile obținute din România.
Referitor la TVA aferent perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 martie 2007 motivarea recursului este sumară, reținându-se în esență că și pentru producția neterminată societatea ar datora TVA.
Conform raportului de expertiză în urma inventarierii producției neterminate efectuată conform Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1753/2004, comisia de inventariere a întocmit liste separate pentru reperele depreciate, inutilizabile sau cu comenzi în curs, abandonate sau sistate, aceste liste fiind supuse aprobării conducerii în vederea casării. Ca urmare a aprobării prin Decizia nr. 511 din 29 decembrie 2006, administratorul societății a dispus transferul la turnătorie, în vederea topirii, rezultând astfel, potrivit Procesului-verbal din 27 decembrie 2006, bunuri în valoare de 412.179 RON, constând în fontă, oțel și tablă. Ulterior aceste materii prime au fost recepționate potrivit notei din 27 decembrie 2006, fiind înregistrate în fișe de magazie, atât la intrări cât și la ieșiri.
Instanța de fond a apreciat în aceste condiții - în mod legal - că procesul-verbal de declasare din 27 decembrie 2006 reprezintă un document justificativ întocmit cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1997 iar operațiunea de declasare a reperelor și înregistrare a materialelor rezultate în urma clasării, nu reprezintă o livrare de bunuri astfel încât nu se datorează TVA. în acest sens art. 128 alin. (8) lit. b) C. fisc. prevede că nu constituie livrări de bunuri bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate.
în consecință, instanța a stabilit că în mod nelegal organele de inspecție fiscală au apreciat lipsă la inventar producția neterminată; că în speță a avut loc o operațiune de casare a reperelor și înregistrare a materialelor rezultate în urma acestui proces, operațiune care nu poate fi calificată ca fiind o livrare de bunuri astfel încât nu poate atrage nici calcularea TVA.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de instanță, aplicarea art. 274 C. proc. civ. s-a făcut în mod corect, onorariul de avocat fiind în concordanță cu complexitatea cauzei.
S-a acordat suma de 11.662 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din care 8.662 RON reprezintă onorar expert, doar diferența de 3.000 RON reprezentând onorar de avocat.
Referitor la cererea de cheltuieli de judecată formulată în recurs de către intimată, conform art. 274 C. proc. civ., aceasta urmează a fi respinsă, întrucât nu a fost depusă factura în original, însoțită de contractul de asistență juridică.
Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3803/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3288/2011. Contencios → |
|---|
