ICCJ. Decizia nr. 3809/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 302/CA/2010 pronunțată la data de 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul V.P. în contradictoriu cu pârâții E.M., Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Bihor, C.C.S.D. și A.N.R.P., acțiunea având ca obiect stabilirea de a se constata, pe baza unei expertize tehnice în construcții, valoarea de circulație a apartamentelor X, Y, Z și W din imobilul situat în Oradea și obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 1.037.621 RON cu titlu de despăgubiri, plata urmând a se face în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, în caz de neplată urmând a fi obligat la plata unei dobânzi egale cu facilitățile acordate de Banca Centrală Europeană, mărită cu 3 puncte procentuale - calculată la momentul împlinirii celor 3 luni.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut mai întâi că sunt neîntemeiate excepțiile invocate și anume: inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție a C.C.S.D. și a A.N.R.P., cerere formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D., excepție ridicată de însăși pârâta; excepția inadmisibilității precizării de acțiune depusă la termenul din 8 septembrie 2010, în sensul solicitării de către reclamant a introducerii în cauză în calitate de pârâte a C.C.S.D. și A.N.R.P.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, dispoziții care stabilesc etapele ce trebuiesc parcurse în procedura administrativă specială care trebuie urmată în soluționarea cererilor privind acordarea măsurilor reparatorii, etape ce nu au fost parcurse, nefiind astfel emisă nici decizia reprezentând titlu de despăgubire de către C.C.S.D., în lipsa acesteia nefiind posibilă emiterea titlului de plată de către A.N.R.P.
Reține instanța de fond că, în speță, nu se poate constata un refuz nejustificat al pârâților de a soluționa cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri, procedura administrativă precizată de Legea nr. 247/2005 fiind declanșată în sensul că dosarul aferent notificării formulate de reclamant figurează ca înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 34733/CC, urmând a fi respectată Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 referitoare la ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul V.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind invocate motivele de casare/ modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., respectiv dispozițiile prevăzute de art. 3041C. proc. civ..
Recurentul-reclamant susține, prin motivele de recurs formulate, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a practicii CEDO în materie de despăgubiri, instanța de fond încălcând și principiul disponibilității atunci când a calificat acțiunea ca fiind de competența instanței de contencios administrativ și nu o simplă acțiune civilă în despăgubiri.
Precizează recurentul că în mod eronat a considerat instanța de fond că nu ne aflăm în fața unui refuz nejustificat al autorităților pârâte de soluționare a cererii sale de despăgubiri într-un termen rezonabil, întrucât de la data emiterii Dispoziției primarului din 2006 au trecut mai bine de 4 ani, dreptul său la despăgubire fiind asimilat unui drept de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Recurentul-reclamant mai susține că i-a fost ignorată chiar și speranța sa legitimă de redobândire a contravalorii bunului și a invocat hotărâri ale CEDO în această materie, ultima fiind Hotărârea în cauza Atanasiu ș.a. c/a României prin care se instituie în sarcina Statului Român obligații de reparații echitabile în termen și cuantum rezonabil.
A depus întâmpinare D.G.F.P. Bihor în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
într-adevăr, astfel cum corect a reținut instanța de fond, în sarcina pârâților nu se poate reține un refuz nejustificat de a soluționa cererea recurentului-reclamant de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv.
Recurentul-reclamant are calitatea de persoană îndreptățită a primi despăgubiri, alături de E.M., pentru apartamentele nr. A, X, B, Y, C, Z, D, W și Q din imobilul situat în municipiul Oradea, înscris în CF Oradea, conform dispoziției din 2 martie 2007 emisă de Primarul Municipiului Oradea, fiind notificată Comisia Centrală pentru soluționarea dosarului, iar dosarul înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale.
Acesta însă, nu a depus diligențele necesare pentru efectuarea procedurii administrative prevăzută de Legea nr. 247/2005, înțelegând să solicite în instanță, pe calea unei acțiuni civile separate, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata de despăgubiri bănești reprezentând valoarea de circulație a respectivelor apartamente, stabilită pe baza unei expertize tehnice în construcții și chiar a obținut hotărâre judecătorească în acest sens - sentința civilă nr. 116/C din 24 martie 2009 a Tribunalului Bihor (care a stabilit valoarea de circulație a imobilelor la suma de 1.037.621 RON), dar prin Decizia civilă nr. 1185 din 24 februarie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție au fost casate atât sentința cât și Decizia nr. 119/A din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Oradea, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare la Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ.
Cu alte cuvinte, critica recurentului vizând o greșită calificare a acțiunii ca fiind una de contencios administrativ, este neîntemeiată, natura acțiunii de chemare în judecată ca fiind de contencios administrativ, fiind stabilită de instanța supremă în concordanță cu prevederile art. 19 alin. (1) Legea nr. 247/2005.
Astfel, cum corect reține prima instanță, recurentului i s-a comunicat de către A.N.R.P. prin adresa din 15 iulie 2010 că pentru stabilirea și acordarea de despăgubiri, dosarul său va trebui să parcurgă procedura prevăzută de Titlul VII Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 81/2007 și O.U.G. nr. 62/ 2010, ordinea de soluționare a dosarelor fiind stabilită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D.
Numai după parcurgerea etapelor prevăzute în cadrul acestei proceduri, printre care și cea a evaluării imobilelor, se poate trece la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D., urmând ca în baza acesteia și a opțiunilor persoanelor îndreptățită să se emită titlul de conversie și/ sau titlu de plată.
Cât privește emiterea titlului de plată de către A.N.R.P., trebuie precizat că prin O.U.G. nr. 62/2010 alin. (1) "se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în M. Of. nr. 653/22.07.2005, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de C.C.S.D. se va face doar prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opțiunea.
(3) Persoanele care, până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, au optat pentru acordarea titlurilor de plată, dar acestea nu au fost emise de A.N.R.P., pot opta pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea". Persoanele care nu optează pentru conversia titlurilor de despăgubire în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" vor primi titluri de plată după expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1), potrivit procedurii stabilite prin titlul VII Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare".
Referitor la stabilirea unui termen de plată, astfel cum a cerut recurentul-reclamant, în mod corect prima instanță a statuat că această problemă nu este lăsată la latitudinea părților, legea cuprinzând dispoziții speciale în acest sens - art. 3 lit. h) Legea nr. 247/2005, peste care nu se poate trece.
în condițiile în care recurentul-reclamant nu este nici măcar în posesia unei decizii reprezentând titlu de despăgubire emisă de C.C.S.D., este prematur a se vorbi despre emiterea unui titlu de plată și cu atât mai mult despre plata despăgubirilor în numerar, așa cum se pretinde prin acțiunea principală.
Așadar, instanța de fond a concluzionat în mod temeinic și legal, interpretând corect actul juridic dedus judecății, că acțiunea reclamantului nu poate fi admisă, în sensul obligării pârâților la plata despăgubirilor, în lipsa parcurgerii etapelor administrative prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Așa fiind, sunt lipsite de suport și celelalte susțineri ale recurentului-reclamant, cu referire la încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a speranței legitime de dobândire a contravalorii bunurilor.
Ca o consecință a celor expuse, recursul formulat de reclamant s-a privit ca nefondat și a fost respins potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3808/2011. Contencios → |
|---|
