ICCJ. Decizia nr. 3930/2011. Contencios

Decizii ICCJ 2011 (Contencios administrativ)

Prin cererea adresată Curții de Apel Galați, secția de contencios administrative și fiscal, la data de 7 iunie a.c, reclamanții S.M. și C.D.S., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, anularea pe cale de ordonanță președințială a următoarelor acte administrative:

- Ordinul nr. 69589 din 23 aprilie 2009, cu privire la eliberarea reclamantei S.M. din funcția publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69694 din 23 mai 2009, cu privire la numirea reclamantei S.M. în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional superior treapta 1 de salarizare în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69590 din 23 aprilie 2009, cu privire la eliberarea reclamantului C.D.S. din funcția publică de conducere de Director executiv adjunct al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea.

- Ordinul nr. 69696 din 23 mai 2009, cu privire la numirea reclamantului C.D.S. în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, gradul profesional principal treapta 1 de salarizare în cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.

- Ordinul nr. 1620 din 31 mai 2010, referitor la încetarea aplicabilității Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1163 din 07 mai 2010 cu privire la exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de conducere vacante de director executiv adjunct al Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea de către reclamantul C.D.S.

Totodată, reclamanții au solicitat obligarea aceleiași pârâte la emiterea ordinelor de repunere a reclamanților în funcțiile de conducere de directori executivi adjuncți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, reclamanții au învederat instanței, în esență, că eliberarea din funcție și respectiv, numirea lor în alte funcții publice s-a făcut în temeiul unui act normativ declarat ulterior neconstituțional.

Reclamanții nu și-au întemeiat în drept acțiunea, și nici nu au argumentat admisibilitatea în speță a procedurii speciale reglementate de art. 581 C. proc. civ.( Ordonanța președințială).

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că nu se poate soluționa o astfel de cerere pe calea procedurală indicată de reclamanți, fără a se prejudicia fondul.

în subsidiar, pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii, apreciind că ordinele de eliberare a reclamanților din funcția de director executiv era în concordanță cu disp. O.U.G. nr. 37/2009 în vigoare la acel moment (23 aprilie 2009), în baza cărora funcțiile ocupate până atunci de reclamanți erau desființate.

La termenul de judecată din 9 septembrie, reclamanții au învederat instanței că doresc soluționarea cererii pe calea dreptului comun, fără a indica însă vreun temei de drept pentru solicitarea de anulare a actelor administrative în discuție.

Prin sentința nr. 204/F din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrative și fiscal, a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în raport cu data emiterii ordinelor din 23 aprilie 2009, eliberarea din funcție a reclamanților s-a făcut în conformitate cu disp. O.U.G. nr. 37/2009 care în art. III prevedea desființarea funcțiilor ocupate de reclamanți.

Faptul că, ulterior, respectivele dispoziții din actul normativ indicat mai sus au fost declarat neconstituționale este irelevant în cauză, a stabilit Curtea, deoarece deciziile Curții Constituționale nu retroactivează. Astfel, reglementările constituționale și legale din România prevăd expres efectul ex nune al deciziilor Curții Constituționale în art. 147 alin. (8) din Constituție și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Instanța de fond a apreciat că aplicarea principiului neretroactivității în cadrul deciziilor Curții Constituționale are la bază considerentul că eventualele efecte ex tune ar bulversa situațiile juridice apărute sub imperiul legii care își încetează aplicabilitatea în urma declarării neconstituționalității, încălcându-se astfel principiul securității raporturilor juridice.

Prezumția de neconstituționalitate este înlăturată numai odată cu decizia Curții Constituționale, de aceea aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare și constatarea neconstituționalității nu poate fi înlăturată, deoarece ar determina afectarea gravă a drepturilor persoanelor dobândite în temeiul legii respective.

împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S.M. și C.D.S., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenții au susținut, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 147 din Constituția României, în legătură cu efectele Deciziilor Curții Constituționale.

Declararea neconstituționalității unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe produc întotdeauna efecte asupra actelor administrative individuale emise în executarea actelor normative declarate neconstituționale.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, însă, așa cum se desprinde din acest text, după publicarea în Monitorul Oficial, fără a produce efecte retroactive asupra unor cauze definitive soluționate, aflate sub autoritatea lucrului judecat, deciziile Curții Constituționale produc efecte în cauzele aflate în curs de soluționare, așa cum este cazul în speța de față, sau care se vor soluționa pe viitor.

Au mai susținut recurenții că lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora.

Totodată recurenții au invocat practica înaltei Curți de Casație și Justiție în sensul că "neconstituționalitatea ordonanței reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ emis în vederea punerii în executare a acestei ordonanțe - prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere a unui serviciu deconcentrat și eliberarea din funcție a persoanei care a ocupat postul respectiv.

înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanții S.M. și C.D.S., au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor, anularea următoarelor acte administrative:

Temeiul juridic al ordinelor contestate nr. 69589 din 23 aprilie 2009 și nr. 69590 din 23 aprilie 2009, de eliberare a reclamanților din funcțiile publice de conducere îl constituie, așa cum rezultă în mod explicit din preambulul ordinelor, în principal, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale și ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Pentru argumentarea soluției adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecății, se impune prezentarea următoarelor considerații cu privire la instituția juridică a excepției de neconstituționalitate și la efectele acesteia, care își găsesc aplicarea în speță.

Astfel, controlul de constituționalitate exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate este un control de conformitate și conformare a legii sau ordonanțelor guvernamentale cu dispozițiile Constituției, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Conform alin. (4) din articolul aflat în discuție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Drept urmare, deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ.

Or, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate.

Cu privire la acest aspect, este semnificativă Decizia Curții Constituționale nr. 186/1999, în care s-a statuat că instanțele judecătorești trebuie să facă aplicarea directă a dispozițiilor constituționale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituționale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.

Plenul Curții Constituționale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituție și art. 15 și urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituționale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și, totodată, asupra ordonanței respective, care constituie conținutul normativ al legii.

Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, din analiza considerentelor deciziei rezultând că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege.

De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanța constituțională a declarat neconstituțională și O.U.G. nr. 105/2009.

In considerentele deciziilor sus menționate, Curtea Constituțională a arătat, în esență, că modalitatea de reglementare a funcției publice, respectiv "actul administrativ" de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator și a naturii juridice a contractului de management.

In plus, instanța constituțională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituție, statutul juridic al funcției publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competență materială.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, acțiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanțe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operațiuni administrative.

Același text de lege reglementează, în cuprinsul alin. (4), situația acțiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituțională ordonanța prin admiterea unei excepții într-o altă cauză.

Din analiza acestor dispoziții legale, înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a ordonanței într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepției, și în cauze similare, care au ca temei juridic aceleași prevederi legale declarate neconstituționale.

După cum s-a arătat anterior, măsurile contestate de reclamanți au avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituțională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.

Drept urmare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Pe de altă parte, înalta Curte reține că eliberarea reclamanților din funcția publică pe care o dețineau, în alte situații decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcție, care se circumscrie noțiunii de securitate socială, protejată prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și actele comunitare, precum și prin alte tratate internaționale la care România este parte și a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Tot astfel, legalitatea actelor contestate în cauză nu poate fi susținută nici de argumentul privind neretroactivitatea deciziei Curții Constituționale, având în vedere că, în interpretarea art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, însă, așa cum se desprinde din acest text, după publicarea în Monitorul Oficial, produc efecte în cauzele aflate în curs de soluționare, așa cum este cazul în speța de față, sau care se vor soluționa pe viitor, fără a produce efecte retroactive asupra unor cauze definitive soluționate, aflate sub autoritatea lucrului judecat.

Pentru considerentele arătate, înalta Curte reține că actele și măsurile adoptate în baza O.U.G. nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestei ordonanțe și, în consecință, se impun a fi anulate.

In ceea ce privește Ordinul nr. 69694 din 23 mai 2009 și Ordinul nr. 69696 din 23 mai 2009 de numire a reclamanților în funcția publică de execuție de consilier, clasa I, în cadrul D.S.V.S.A. Vrancea, înalta Curte urmează a proceda și la anularea acestor ordine.

Acestea au fost emise urmare eliberării reclamanților din funcțiile de conducere deținute, în baza unui act normativ adoptat cu nesocotirea normelor Constituționale iar opțiunea reclamanților, de a fi trecuți pe o altă funcție publică, a fost impusă de desființarea funcției deținute.

Nu se poate inversa raportul de cauzalitate între ordinele de eliberare din funcție și opțiunea de a trece pe o funcție de execuție, acreditând ideea că voința reală a reclamanților a fost în sensul modificărilor raporturilor de serviciu.

In ceea ce privește desființarea funcțiilor publice deținute se retine că măsura contravine Constituției.

Relativ la Ordinul nr. 1620 din 31 mai 2010, privind încetarea aplicabilității Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1163 din 07 mai 2010 de exercitare, cu caracter temporar, a funcției publice de conducere vacante de director executiv adjunct al Direcției Sanitar - Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea de către reclamantul C.D.S., înalta Curte constată că acest reclamant nu a adus critici de nelegalitate a acestui ordin.

In consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, înalta Curte va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va anula Ordinele Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 69589 din 23 aprilie 2009 și nr. 69694 din 23 mai 2009 privind pe reclamanta S.M. precum și Ordinele Președintelui A.N.S.V.S.A nr. 69590 din 23 aprilie 2009 și nr. 69696 din 23 mai 2009 privind pe reclamantul C.D.S., va dispune reintegrarea reclamanților în funcțiile deținute, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției publice de conducere, începând cu data de 14 ianuarie 2010 și până la reintegrarea efectivă.

Totodată va respinge capătul de cerere privind anularea Ordinului Președintelui A.N.S.V.S.A. nr. 1620 din 31 mai 2010 și va obliga intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată.

← ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Contencios		ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Contencios →

ICCJ. Decizia nr. 3930/2011. Contencios

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3930/2011. Contencios