ICCJ. Decizia nr. 4373/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC T. SA Suceava, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat să se constate nulitatea absolută a Raportului de inspecție fiscală parțială - încheiat la 20 aprilie 2010 și înregistrat sub nr. 74438 din 27 aprilie 2010 și a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 860/28 aprilie 2010 și înregistrată sub nr. 74533 din 28 aprilie 2010 și a tuturor actelor subsecvente, ca fiind tardiv întocmite; și să se dispună anularea acelorași acte fiscale pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivarea acțiunii, reclamanta a invocat excepțiile privind existența autorității de lucru judecat provizorie constând în sentința nr. 139 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava (dosar nr. 1109/39/2009) și excepția privind tardivitatea actelor fiscale criticate raportat la Decizia D.G.S.C. nr. 429 din 04 decembrie 2009 și data noilor acte de control emise la 27 aprilie 2010, respectiv 29 aprilie 2010 - fiind astfel depășit termenul de 30 zile de la data comunicării Deciziei D.G.S.C.
Prin întâmpinare, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat, în principal, excepția inadmisibilității cererii contestatoarei pentru motive ce țin de incidența prev. art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., actele administrativ fiscale contestate fiind emise de D.G.F.P. Suceava.
Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că deși procedura prealabilă instituită de art. 205 C. proc. fisc. este una administrativă și obligatorie, totuși acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă având în vedere că au trecut 130 de zile de la momentul la care reclamanta a depus contestația administrativă, iar organul fiscal nu a emis încă decizia de soluționare a contestației.
Prin Sentința nr. 261 din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, precum și excepțiile autorității de lucru judecat provizorie și a tardivității întocmirii actelor de control, ca nefondate și a admis contestația formulată de contestatoarea SC T. SA în contradictoriu cu intimații MFP - Agenția Națională de Administrare Fiscală București și A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală, anulând Raportul de inspecție fiscală nr. 74438 din 27 aprilie 2010 și Decizia de impunere nr. 860 din 28 aprilie 2010.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin încheierea pronunțată la data de 25 oct. 2010, a fost respinsă - pentru considerentele dezvoltate în încheiere - excepția privind inadmisibilitatea contestației promovată de SC T. SA Suceava.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, întrucât actele administrativ fiscale contestate au fost emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava - activitatea de inspecție fiscală.
Totodată, instanța de fond , având în vedere că la dosar nu există dovezile comunicării Deciziei nr. 429 din 4 decembrie 2009 privind soluționarea contestației depusă de contestatoare împotriva Deciziei de impunere nr. 978 din 6 iulie 2009 emisă de D.G.F.P. Suceava, a apreciat că procesul de punere în executare a Deciziei de nr. 429/2009 a demarat cu respectarea termenului prevăzut de pct. 12.7 din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005, astfel încât excepția tardivității întocmirii actelor de control nu este întemeiată.
S-a mai arătat în considerentele hotărârii atacate că Sentința nr. 139 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava contrazice în mod evident susținerile contestatoarei privind incidența excepției autorității de lucru judecat, astfel că între cele două cereri nu există identitate de obiect și cauză.
Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență că în urma desființării parțiale a Deciziei de impunere nr. 978 din 6 iulie 2009, prin care s-au stabilit cele două categorii de sume (TVA - 664.515 lei și majorări de întârziere aferente TVA - 487.944 lei), organele de inspecție fiscală, prin Raportul de inspecție fiscală din 20 aprilie 2010 și respectiv Decizia de impunere din 28 aprilie 2010, au procedat la recalcularea sumelor cu titlu de TVA și a accesoriilor aferente, în raport de prevederile Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr. 44/2004 .
In ceea ce privește natura juridică a sumelor primite de societatea contestatoare de la Primăria Suceava, fonduri alocate în temeiul O.U.G. nr. 48/2004, instanța de fond , având în vedere că societatea contestatoare este concesionarul serviciilor publice de termoficare conform contractului de concesiune nr. 33689 din 14 dec. 1999, încheiat cu Primăria Suceava, a apreciat ca fiind nejustificată calificarea pe care organele de inspecție fiscală o dau acestor sume ca fiind "avansuri", în condițiile în care contestatoarea nu a efectuat nici o activitate producătoare de venit.
Concluzionând, instanța de fond a constatat că subvențiile acordate în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 48/2004 reprezintă "subvenții pentru investiții", indiferent că sunt pe domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale, ce nu sunt purtătoare de TVA, astfel că în mod cu totul nelegal a fost reținut în Raportul de inspecție fiscală că societatea contestatoare avea obligația să întocmească facturi cu TVA și să colecteze TVA de la Primăria Suceava.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală au declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava a declarat recurs și împotriva încheierii de ședință din 25 octombrie 2010, prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.
în motivarea recursului, Agenția Națională de Administrare Fiscală a arătat în esență că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât actul administrativ atacat este emis Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava, astfel că Agenția Națională de Administrare Fiscală nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecății.
A mai arătat recurenta-pârâtă că și excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod eronat de către Curtea de apel, având în vedere faptul că nu a fost soluționată contestația administrativă de către Direcția Generală a de soluționare a contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Totodată, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei, decizia emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, privind soluționarea contestației depuse de SC T. SA Suceava prin care s-a desființat decizia de impunere atacată de către reclamantă.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava a arătat în dezvoltarea motivelor de recurs că în mod neîntemeiat a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că procedura administrativă, ca etapă prealabilă obligatorie, nu a fost finalizată.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava consideră că se impune respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență, că investițiile efectuate nu sunt amortizabile la SC Termica SA Suceava și nici nu au fost înregistrate la în contul mijloacelor fixe, astfel că sursele primite de reclamantă nu sunt subvenții.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 3041C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală nr. 74438 din 27 aprilie 2010 și a Deciziei de impunere nr. 860 din 28 aprilie 2010, fără ca, înainte de sesizarea instanței de judecată, să parcurgă procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege.
In materia contestării în justiție a actelor administrativ fiscale, cum este cazul în speță, a fost instituită o procedură prealabilă specială reglementată în Titlul IX C. proc. fisc.
Astfel, potrivit art. 205 alin. (1) C. proc. fisc. împotriva actelor administrative fiscale se poate formula contestație, care este o cale administrativă de atac, la organul fiscal competent.
Conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate în fața instanțelor de contencios administrativ potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Așa cum a statuat în mod repetat Curtea Constituțională această procedură din O.G. nr. 92/2003, este o cale administrativă de atac, fără caracter jurisdicțional și în consecință parcurgerea ei este obligatorie.
Cu toate acestea, prima instanță a soluționat pe fond acțiunea reclamantei, ignorând atât prevederile Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, cât și prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, dar și jurisprudența Curții Constituționale, despre care s-a făcut vorbire mai sus.
Prin urmare, înalta Curte, constată că reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă, care s-ar fi finalizat prin decizia din 27 decembrie 2010 emisă și depusă la dosarul cauzei, de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva căreia reclamanta putea formula cale de atac, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
In concluzie, acțiunea reclamantei prin care a contestat direct în justiție decizia de impunere și raportul de inspecție fiscală, este inadmisibilă, hotărârea primei instanțe, precum și încheierea din 25 octombrie 2010, fiind netemeinice și nelegale, consecință a faptului că au fost date cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
De asemenea, constatându-se nelegalitatea hotărârii judecătorești atacate pe acest aspect, examinarea celorlalte motive de recurs nu mai este necesară.
Prin urmare, hotărârile instanței de fond au fost date cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, de aceea, a fost admis recursul, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4314/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4297/2011. Contencios → |
|---|
