ICCJ. Decizia nr. 491/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia să procedeze la analizarea/avizarea acestei cereri în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și la plata de daune morale în valoare de 1000 lei.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 11 februarie 2009 a depus la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău cererea de redobândire a cetățeniei române, aceasta fiind transmisă ulterior de Ministerul Afacerilor Externe către Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la data de 18 februarie 2009, primind număr de dosar 7042/RD/2009. La data de 13 iulie 2009 a formulat o cerere de urgentare a soluționării dosarului său, însă nu a primit o soluționare a acestuia, ci un răspuns în sensul că dosarul se află în lucru.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei de obiect, având în vedere că în ședința din 9 decembrie 2009 cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru Cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 și art. 18 din Legea nr. 21/1991.
2. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 1008 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția rămânerii fără obiect invocată de pârât și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, obligând pârâtul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.
3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de către reclamant a fost examinată și avizată pozitiv, astfel că apare ca lipsită de obiect.
4. Recursul declarat în cauză
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției (fost Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
în motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că în mod greșit prima instanță nu a pus în discuția părților și nu a analizat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocând prevederile O.U.G. nr. 5/2010, potrivit cărora s-a înființat Autoritatea Națională pentru Cetățenie, instituție publică de interes național cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop, potrivit art. 4, aplicarea procedurilor legale de acordare, redobândire, renunțare și retragere a cetățeniei române.
Ca atare, cum atribuțiile în această materie au fost preluate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Ministerul Justiției nu mai poate avea calitate de persoană obligată în raportul juridic dedus judecății.
De asemenea, a susținut că tot în mod greșit prima instanță a obligat autoritatea pârâtă la cheltuieli de judecată, în condițiile în care pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant. Astfel, a arătat că acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, constatându-se că cererea adresată Comisiei pentru Cetățenie a fost soluționată în cursul judecății, respectiv în ședința din 09 decembrie 2009.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității administrative de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române.
Motivul de recurs referitor la lipsa calității procesuale pasive
Instanța de control judiciar constată că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurent este nefondată și o respinge ca atare, Ministerul Justiției având, în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă, prin O.U.G. nr. 5 /2010 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în speță, întrucât:
1) Ministerul Justiției era autoritate competentă în perioada supusă analizei, O.U.G. nr. 5/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial după avizarea cererii reclamantului de către Comisia de Cetățenie.
2) Conform art. 19 alin. (4) din O.U.G. nr. 5/2010, până la operaționalizarea Autorității Naționale pentru Cetățenie, procedura de acordare, redobândire, retragere sau renunțare la cetățenie, precum și orice alte aspecte care decurg din funcționarea Autorității vor fi asigurate de Direcția de Cetățenie și după caz, de alte direcții de specialitate din Ministerul Justiției. Din datele speței nu rezultă că la momentul pronunțării sentinței Autoritatea era operațională.
Motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată
în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părții.
în speță, instanța de control judiciar constată că această condiție nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârât.
Astfel, din actele dosarului rezultă situația necontestată de reclamant, potrivit căreia cererea acestuia de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 9 decembrie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
în condițiile în care procedura a demarat prin depunerea cererii la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău, la data de 11 februarie 2009, și ținând seama de complexitatea etapelor parcurse, înalta Curte reține că, în cauză, nu a fost încălcat un termen rezonabil care să fundamenteze o culpă procesuală a pârâtului, motiv pentru care obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu se justifică.
2. Soluția pronunțată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul și a modificat în parte sentința atacată, în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3930/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Contencios → |
|---|
