ICCJ. Decizia nr. 3944/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3944/2011
Dosar nr.26867/325/2009
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, contestatorul F.N.I. a solicitat anularea încheierii nr. 866 din 11 noiembrie 2009 pronunţată de judecătorul delegat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Timişoara şi implicit, anularea sancţiunii disciplinare constând în suspendarea dreptului de a primi şi cumpăra bunuri pe o perioadă de o lună, aplicată de Comisia de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timişoara, prin Hotărârea nr. 488 din 08 octombrie 2009.
În motivarea contestaţiei, deţinutul F.N.I. a arătat că în mod abuziv i s-a întocmit raport de incident şi că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost sancţionat, învederând totodată că nu şi-a putut formula apărarea singur, refuzându-i-se dreptul de a fi asistat de un avocat. Totodată, deţinutul a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei A.N.P. nr. 497/2006, precum şi a Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timişoara.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, a respins ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată în privinţa Hotărârii nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti şi a respins ca fiind neîntemeiată excepţia de nelegalitate invocată în privinţa Deciziei nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Bucureşti de către reclamantul F.N.I., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara, Curtea a observat că aceasta face obiectul dosarului nr. 26867/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, fiind atacată în procedura prevăzută de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Prin urmare, de vreme ce această hotărâre urmează o altă procedură, dată în competenţa judecătoriilor ca instanţă de executare în materie penală, potrivit dispoziţiilor art. 25 - 26 din Legea nr. 275/2006, instanţa de fond a apreciat că devin incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Curtea a remarcat faptul că reclamantul nu indică în concret care anume dintre dispoziţiile acesteia încalcă prevederile Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Reclamantul este nemulţumit de pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, arătând că în faţa comisiei de disciplină nu i se permite să aibă parte de apărător nici angajat şi nici din oficiu, că nu există cercetare efectivă în înţelesul şi aplicarea articolelor invocate din CEDO, respectiv camerele de filmat montate nu funcţionează, aceleaşi persoanele care cercetează abaterea aplică şi sancţiunea, nu se respectă dreptul la apărare, nu se audiază martori, neexistând în acest sens niciun fel de apărare împotriva acestei proceduri.
Prin urmare, instanţa de fond a reţinut că reclamantul critică o stare de fapt, declarându-se nemulţumit de felul cum înţeleg reprezentanţii Penitenciarului Timişoara să aplice Decizia ANP nr. 497/2007, iar nu de dispoziţiile Anexei la Decizia menţionată, care vizează Metodologia privind procedura disciplinară aplicabilă persoanelor private de libertate, astfel încât a apreciat că susţinerile reclamantului constituie apărări de fond care fac obiectul litigiului penal, aflat pe rolul Judecătoriei Timişoara.
De altfel, a remarcat judecătorul fondului, principiile pe care le invocă reclamantul vizând cercetarea efectivă şi dreptul la apărare, precum şi administrarea probelor, sunt instituite la art. 1 alin. (3), 4 şi 5, precum şi la art. 2 alin. (3) din Decizia ANP nr. 497/2007, astfel încât nu se poate susţine că acest act administrativ cu caracter normativ ar contraveni prevederilor art. 1, 3, 6, 13 şi 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând, în esenţă, următoarele motive:
- s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 şi art. 153 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenţie (Penitenciarul Gherla, Arad, Jilava, Timişoara şi Rahova) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;
- nu s-a ţinut seama de faptul că nu are studii juridice, iar avocatul care l-a reprezentat în faţa Judecătoriei Timişoara nu i-a susţinut interesele şi în faţa Curţii de Apel Timişoara;
- competenţa de soluţionare a excepţiilor de nelegalitate invocate era aparţinea Tribunalului Arad sau Tribunalului Timişoara;
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Bucureşti, reţinând că este criticată o stare de fapt.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timişoara, reţine că aceasta nu este fondată, faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Susţinerile recurentului privind neregularitatea citării sale şi încălcării produse, în consecinţă, drepturilor sale, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, recurentul-reclamant a fost prezent în instanţă la termenul de judecată din 20 aprilie 2011, când cauza s-a soluţionat în fond şi a pus concluzii cu privire la excepţiile de nelegalitate invocate.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reţine existenţa vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.
În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa de control judiciar reţine că, faţă de obiectul acţiunii formulate de F.N.I., respectiv excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi a Hotărârii nr. 488 din 08 octombrie 2009 a Comisiei de disciplină constituită în cadrul Penitenciarului Timişoara, competenţa de soluţionare în primă instanţă revine Curţii de apel, care este instanţa competentă să soluţioneze în fond legalitatea actelor administrative, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004.
Nefondată este şi critica ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, în sensul că, în faţa Curţii de apel, nu a fost asistat sau reprezentat de un avocat, întrucât reclamantul nu a formulat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar în forma reglementată de legea specială, OUG nr. 51/2008.
Înalta Curte reţine ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată în privinţa Hotărârii nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara şi ca neîntemeiată a excepţiei de nelegalitate invocată în privinţa Deciziei nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Bucureşti.
Astfel, având în vedere că Hotărârea nr. 488/2009 a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Timişoara face obiectul dosarului penal nr. 26867/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 497/2007 a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor Bucureşti, fără însă a indica în concret motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influenţa soluţionarea fondului în cauza dedusă judecăţii, pentru ca instanţa să poată verifica dacă între fondul pricinii şi actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalităţii actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Simpla enunţare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepţiei de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt şi de drept care să determine aplicarea acestui text de lege.
Excepţia de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia.
În mod corect instanţa de fond a remarcat că susţinerile reclamantului constituie apărări de fond şi nu motive de nelegalitate, care se analizează în raport de legi sau tratate cu forţă juridică superioară.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 181 din 20 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3943/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3949/2011. Contencios. Amendă pentru... → |
|---|
