ICCJ. Decizia nr. 3941/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3941/2011
Dosar nr.10313/325/2009
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, reclamantul F.N.I. a solicitat a contestat încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, nr. 317 din 05 mai 2009.
Prin sentinţa penală nr. 398 din 07 februarie 2011, Judecătoria Timişoara a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de petentul condamnat F.N.I., deţinut în Penitenciarul Arad, împotriva încheierii nr. 317 din 05 mai 2009 dată de judecătorul delegat din cadrul Penitenciarului Timişoara în dosarul nr. 317/2009, iar în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Timişoara cu excepţia de nelegalitate invocată de contestator cu privire la Deciziile Directorului General a A.N.P. nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 şi nr. 572 din 19 noiembrie 2009.
Dosarul cauzei penale a fost înaintat integral la Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrat sub acelaşi număr 103131/325/2009, la 14 martie 2011, iar pentru termenul de judecată din 04 mai 2011, instanţa de contencios administrativ a pus în vedere petentului să formuleze în scris excepţia de nelegalitate invocată, învederând motivele de fapt şi de drept ale acesteia, pârâţii în contradictoriu cu care înţelege ca aceasta să fie analizată.
În temeiul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanţa a dispus din oficiu citarea în cauză a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care a solicitat comunicarea cererii prin care s-a invocat excepţia de nelegalitate cu analizarea căreia a fost învestită Curtea de Apel Timişoara.
La termenul de judecată din 04 mai 2011, instanţa de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de nulitate a cererii cu care a fost sesizată.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 206 din 04 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat nulă cererea formulată de reclamatul F.N.I. împotriva pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat faptul că cererea petentului nu a fost formulată în scris, deşi acestuia i s-a solicitat în mod expres să stabilească în acest mod limitele învestirii instanţei de contencios administrativ. Din acest motiv, instanţa a reţinut că nu este în măsură să stabilească motivele de fapt şi de drept pentru care a fost invocată în faţa instanţei penale excepţia de nelegalitate cu privire la Deciziile Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 şi nr. 572 din 19 noiembrie 2009, identitatea părţilor în contradictoriu cu care se cere ca aceasta să fie analizată, cu excepţia emitentului acestor acte, citat din oficiu, dar căruia nu i s-a putut comunica o copie a cererii.
Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că omisiunea petentului nu poate fi suplinită de faptul că în actul de sesizare - sentinţa pronunţată de instanţa penală de trimitere - s-au menţionat pe scurt considerentele pentru care s-a considerat admisibilă excepţia de nelegalitate, consemnându-se în considerente că „în motivarea excepţiilor de nelegalitate petentul a invocat faptul că deciziile ANP nu au fost publicate în M. Of. şi nu i-au fost aduse la cunoştinţă, precum şi aspectul potrivit căruia Decizia nu prevede asigurarea dreptului la apărare prin apărător din oficiu în faza cercetării disciplinare, nefiindu-i asigurat efectiv acest drept nici cu ocazia individualizării regimului de executare, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil".
Totodată, instanţa de fond a remarcat faptul că nici în considerentele actului de sesizare nu s-a consemnat în raport cu ce dispoziţii normative sunt considerate nelegale actele administrative cu caracter normativ la care petentul a făcut referire - Deciziile Directorului General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 430 din 02 iunie 2009, nr. 497/2007, nr. 663 din 08 noiembrie 2006 şi nr. 572 din 19 noiembrie 2009, astfel încât limitele învestirii instanţei de contencios administrativ nu pot fi reţinute nici prin analizarea actului de sesizare.
În temeiul art. 82 şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a apreciat că se impune admiterea excepţiei nulităţii invocate din oficiu şi declararea ca fiind nulă a cererii de chemare în judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând, în esenţă, următoarele motive :
- s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 şi art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 1, 6, 8, 13 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenţie (Penitenciarul Arad, Jilava, Timişoara şi Colibaşi) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;
- judecătorul fondului nu a verificat motivul pentru care nu s-a putut prezenta în faţa instanţei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Susţinerile recurentului privind neregularitatea citării sale şi încălcării produse, în consecinţă, drepturilor sale, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Arad, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reţine existenţa vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză sau încălcarea principiilor fundamentale ale contradictorialităţii şi dreptului la apărare.
Înalta Curte reţine ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 82 şi art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 82 C. proc. civ., „orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul cererii şi semnătura, iar conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă."
Examinând înscrisurile dosarului, Înalta Curte constată că, pentru termenul de judecată din 04 mai 2011, instanţa de fond a pus în vedere petentului să formuleze în scris excepţia de nelegalitate invocată, învederând motivele de fapt şi de drept ale acesteia, precum şi părţile pârâte în contradictoriu cu care înţelege ca aceasta să fie analizată.
Întrucât reclamantul, legal citat, nu s-a conformat dispoziţiilor Curţii, în mod corect s-a apreciat că cererea de chemare în judecată nu cuprinde niciunul dintre elementele esenţiale prevăzute de art. 82 C. proc. civ. şi s-a făcut aplicarea normelor imperative redate de art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte arată că inexistenţa cererii de chemare în judecată în formă scrisă reprezintă un aspect prealabil peremptoriu, de natură a determina neregularitatea învestirii instanţei, care se află în imposibilitatea de a-şi verifice limitele învestirii şi de a asigura respectarea principiilor contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în faţa justiţiei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 206 din 04 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3879/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3942/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
