ICCJ. Decizia nr. 3943/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3943/2011
Dosar nr.26857/325/2009
Şedinţa publică din 24 august 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, contestatorul F.N.I. a contestat, în esenţă, încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timişoara, din data de 03 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 398/2009, prin care a fost respinsă cererea reclamantului referitoare la nerespectarea mai multor drepturi în detenţie, printre care şi dreptul de a purta plete şi barbă.
Reclamantul a arătat că cererea sa a fost respinsă în mod abuziv şi, în acest sens, a invocat dispoziţiile sentinţei penale nr. 1107 din 22 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 415/55/2008 al Judecătoriei Arad, prin care a fost admisă contestaţia la executare a contestatorului, deţinut la acel moment în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad, împotriva încheierii judecătorului delegat, pronunţată la data de 03 ianuarie 2008 în dosarul nr. 415/55/2008 şi a fost obligată Administraţia Penitenciarului Arad să permită contestatorului să poarte păr şi barbă, condiţionat de păstrarea de către contestator a acestora în condiţii igienice.
La termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2009, deţinutul a invocat în faţa Judecătoriei Timişoara excepţia de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara, apreciind că dispoziţiile acestui regulament sunt contrare prevederilor Legii nr. 30/1994, precum şi ale Legii nr. 275/2006.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 44 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate, a respins excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul F.N.I. împotriva Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara, prin încheierea din 15 noiembrie 2010 pronunţată în dosar 26857/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a constatat că, potrivit cererii aflate în dosarul judecătoriei, reclamantul a invocat excepţia de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara, în acele dispoziţii care îl împiedică să poarte plete şi barbă după bunul plac, fiind tuns şi bărbierit împotriva voinţei sale, ceea ce contravine dispoziţiilor Legii nr. 30/1994 şi ale Legii nr. 275/2006, care nu cuprind această interdicţie, fiindu-i încălcate astfel şi o serie de drepturi fundamentale prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În faţa Curţii de apel, reclamantul nu a putut preciza dispoziţiile regulamentare a căror nelegalitate o invocă, reiterând aceleaşi aspecte şi arătând că Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara contravine şi dispoziţiilor HG nr. 1897/2006, prin care a fost aprobat Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006. De asemenea, a arătat că regulamentul contestat este un act administrativ cu caracter normativ care nu este publicat în M. Of. şi că nu se află în posesia acestuia, solicitând efectuarea unei adrese către Ministerul Justiţiei în vederea comunicării actului.
Curtea de apel a reţinut că nu a fost identificat organul emitent al actul normativ a cărui nelegalitate se invocă şi nici dispoziţiile care ar încălca actele normative indicate de reclamant, acesta susţinând că este vorba despre dispoziţii coercitive cuprinse în Regulamentul de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara, iar prin încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ, instanţa de fond a apreciat doar că „actele invocate au legătură cu soluţionarea cauzei", referindu-se în mod implicit la toate actele normative invocate de reclamant.
Având în vedere faptul că nu au fost identificate dispoziţiile care ar încălca actele normative indicate de reclamant, Curtea a apreciat că nu îşi poate verifica competenţa în analiza legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi nici concordanţa acestuia cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul F.N.I., care a criticat-o pentru nelegalitate şi pentru netemeinicie, invocând, în esenţă, următoarele motive:
- s-au încălcat prevederile art. 89, art. 90 alin. (6), art. 105 alin. (2), art. 129 şi art. 153 alin. (2) C. proc. civ., precum şi art. 1, 3, 6, 8, 9, 13, 14 şi 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece nu a fost citat la toate locurile de detenţie (Penitenciarul Arad, Aiud, Gherla, Rahova şi Penitenciarul - Spital Colibaşi) unde s-a aflat în perioada în care s-a judecat dosarul;
- instanţa de fond nu a soluţionat toate excepţiile de nelegalitate invocate;
- prin soluţia pronunţată, i s-a încălcat dreptul la apărare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimatul Penitenciarul Timişoara, reţine că aceasta nu este fondată, faţă de dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. şi ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Susţinerile recurentului privind neregularitatea citării sale şi încălcării produse, în consecinţă, drepturilor sale, sunt nefondate.
Înalta Curte constată că în dosarul de fond se află dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului la Penitenciarul Timişoara şi la Penitenciarul Colibaşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.
Totodată, recurentul-reclamant a fost prezent în instanţă la termenul de judecată din 10 februarie 2011, când cauza s-a soluţionat în fond şi a pus concluzii cu privire la excepţia de nelegalitate invocată.
În aceste condiţii, Înalta Curte constată legal îndeplinită procedura de citare a recurentului-reclamant, neputându-se reţine existenţa vreunei vătămări de natură a atrage nulitatea actelor îndeplinite în cauză.
În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la nesoluţionarea tuturor excepţiilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată faptul că reclamantul a fost citat cu menţiunea de a preciza actul normativ a cărui nelegalitate o solicită şi dispoziţiile legale pe care le încalcă, iar la termenul de judecată din data de 10 februarie 2011, reclamantul, la interpelarea instanţei, a precizat că invocă excepţia de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara, ale cărui dispoziţii sunt contrare prevederilor Legii nr. 30/1994, ale Legii nr. 275/2006 şi ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, aprobat prin HG nr. 1897/2006.
Înalta Curte reţine ca fiind legală şi temeinică soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiei de nelegalitate a Regulamentului de Ordine Interioară al Penitenciarului Timişoara.
Într-adevăr, petentul care a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ sus-menţionat nu şi-a îndeplinit obligaţia de a arăta motivele de nelegalitate pe care le consideră susceptibile a influenţa soluţionarea fondului în cauza dedusă judecăţii, pentru ca instanţa să poată verifica dacă între fondul pricinii şi actul administrativ există o legătură juridică suficientă pentru a face necesară cenzurarea legalităţii actului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Simpla enunţare a normei cuprinse în art. 4 din lege nu constituie o motivare a excepţiei de nelegalitate, întrucât nu cuprinde elementele de fapt şi de drept care să determine aplicarea acestui text de lege.
Excepţia de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalităţii unui act administrativ, care poate fi utilizată numai în cadrul unui proces aflat pe rol, indiferent de natura acestuia.
Prin urmare, în mod corect a remarcat Curtea de apel că, în cauză, nu se conturează obiectul excepţiei de nelegalitate, nefiind, astfel, posibilă verificarea concordanţei actului administrativ menţionat de reclamant cu actele normative cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea cărora a fost emis.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul F.N.I., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului.
Respinge recursul declarat de F.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 44 din 10 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 august 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3942/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3944/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
