ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3066 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării O.U.G. nr. 32/2011 (art. 2 pct. 2 alin. (4)) și ca neîntemeiată cererea de suspendarea a executării H.G. nr. 345/2011 (Anexa 2 poz.39), formulate de reclamantul Spitalul Orășenesc M.B., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenienții în interes propriu Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății, ale căror cereri de intervenție au fost admise.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
I.Cu referire la excepția inadmisibilității cererii de suspendare a O.U.G. nr. 32/2011:
Potrivit dispozițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Actul administrativ la care face referire art. 14 este definit de art. 2 lit. c) Legea nr. 554/2004 ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative în sensul prezentei legi și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
Or, o ordonanță de guvern fie ea simplă sau de urgență nu reprezintă un act administrativ individual în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) Legea nr. 554/2004 nefiind susceptibilă de suspendarea executării în condițiile art. 14 din același act normativ. Ordonanțele de urgență sunt emise de Guvern în temeiul art. 115 Constituția României potrivit principiului delegării legislative, fiind supuse aprobării de către Parlamentul României, fiind acte cu caracter legislativ aspect corect invocat de către pârâtul Guvernul României cât și de interveniente.
Acțiunile care pot fi formulate împotriva ordonanțelor Guvernului sunt reglementate de dispozițiile art. 9 Legea nr. 554/2004 potrivit cărora persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții' din ordonanțe pot introduce acțiune la instanța de contencios administrativ însoțită de excepția de neconstituționalitate, totuși aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate ca dând dreptul unei persoane să formuleze acțiune în anulare/suspendare a ordonanțelor de Guvern, în condițiile în care obiectul acestor acțiuni este prevăzut la alin. (5) din același text normativ, potrivit cu care acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la revocarea unei anumite operațiuni administrative. Rezultă din aceste dispoziții legale că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate solicita instanței de contencios administrativ sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate împotriva ordonanței și doar în condițiile în care a sesizat instanța cu o cerere având unul dintre obiectivele enunțate la art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. în nici un caz, nu se poate solicita anularea unei ordonanțe de Guvern sau suspendarea efectelor unui astfel de act normativ în instanța de contencios administrativ o astfel de cerere fiind inadmisibilă.
De altfel, prin copia acțiunii depusă de către reclamant la instanța de contencios administrativ prin care a solicitat revocarea H.G. nr. 345/2011 nu s-a solicitat și revocarea, respectiv suspendarea O.U.G. nr. 32/2011.
II. Cu referire la fondul cauzei:
în cuprinsul art. 245 Legea nr. 95/2006 s-au prevăzut (1) furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale și de medicamente care pot fi în relații contractuale cu casele de asigurări: a) unitățile sanitare publice sau private organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate, evaluate și selectate în condițiile legii; b) farmaciile, distribuitorii și producătorii de medicamente sanitare, c) alte persoane fizice și juridice care furnizează servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale. (2) Selectarea unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o comisie de selecție numită prin ordin al ministrului sănătății pe baza unor criterii obiective aprobate prin același ordin. (3) Comisia prevăzută la alin. (2) prezintă raportul analizei efectuate și lista unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate. Raportul analizei efectuate și lista unităților sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (4) Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru furnizarea de servicii numai cu unitățile care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății și care nu sunt cuprinse în hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Raportul ui comisiei de selecției și a listei unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 241/2011 au fost stabilite criteriile obiective pe baza cărora comisa de selecție propune lista unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, respectiv: a) asigurarea serviciilor spitalicești corespunzător structurii organizatorice aprobate în condițiile legii inclusiv complexitatea acestora,b) asigurarea continuității asistenței cu personal de specialitate pentru toate liniile de gardă aprobate; c) modelarea în baza criteriilor de clasificare a spitalelor în funcție de competență; d) distanța față de spitale cu nivel superior de competență; e) încadrare cu personal de specialitate conform prevederilor legale în vigoare; f) accesibilitatea populației din zona deservită ta servicii medicale de urgență, prespitalicească și transport sanitar; g) accesibilitatea populației din zona deservită la servicii medicale de specialitate la nivelul județului, caracterul de unicitate al unității sanitare la nivel județean/zonal; i) starea fizică și juridică a imobilelor în care își desfășoară activitatea unitatea sanitară; j)alte criterii identificate de comisie.
în conformitate cu prevederile art. 4 O.U.G. nr. 32 din 23 martie 2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății s-a prevăzut că "în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Guvernul va adopta pentru anul 2011 hotărârea prevăzută la art. 245 alin. (3) Legea nr. 95/2006.
H.G. nr. 345/2011 a fost adoptată în temeiul art. 108 Constituție și art. 245 alin. (3) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Din Nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului administrativ rezultă că emitentul actului administrativ și-a însușit proiectul inițiat de Ministerul Sănătății. Proiectul actului administrativ contestat a fost aprobat de către Miniștri Finanțelor Publice, Administrației și Internelor, Justiției și Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a avut aviz favorabil de Consiliul Legislativ din 31 martie 2011.
Prin H.G. nr. 345 din 31 martie 2011 s-a aprobat pentru anul 2011 raportul comisiei de selecției a unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, raportul comisiei de selecție a avut în vedere analiza situației sistemului românesc de asistență spitalicească, finanțare spitalelor, managementul spitalelor, reducerea capacității excedentare de internare, descentralizarea managerială, clasificarea spitalelor, elaborarea planului național privind spitalele și a planurilor regionale și locale privind spitalele, egalizarea tarifului pe caz ponderat TCP și revizuirea finanțării pe paturi de bolnavi cronici, revizuirea finanțării spitalelor prin sistemul DRG, stabilirea criteriilor unitare de finanțare din fonduri publice a serviciilor oferite de sectorul privat în unități spitalicești și ambulatorii, metodologia de selecție, propunere privind lista unităților sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate, unde la poz. 39 figurează în județul Ilfov Spitalul Orășenesc M.B. - Buftea.
Potrivit dispozițiilor art. 14 Legea nr. 554/2004 modificată și republicată, pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a acestuia este necesară întrunirea cumulativă a altor două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care astfel poate fi prevenită.
Cele două condiții, prin caracterul lor imperativ denotă natura de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ și presupun dovedirea efectivă â unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat care să fie de natură a argumenta existența unui caz bine justificat și a iminenței pagubei.
în mod constant s-a apreciat în raport de definiția cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004 modificată și republicată că vădita nelegalitate a unui act administrativ, respectiv împrejurări intrinseci sau extrinseci acestuia care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului pot fi considerate caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare.
în cauză reclamantul asimilează acestei noțiuni - condiții aspecte legate de înrăutățirea gravă a situației spitalului prin faptul că nu-și mai obține principala sursă de finanțare ca efect al interzicerii cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a județului Ilfov, precum și situații de fapt date de faptul că nu se mai pot achita salariile personalului medicale după terminarea fondurilor de rezervă legal constituite iar comunitatea locală și în general toți pacienții spitalului se află în situația disperată de a parcurge zeci de kilometri până la cel mai apropiat spital, copii bolnavi de HIV - SIDA nu mai beneficiază de tratament, comisia nu s-a prezentat la spital pentru a constata situația reală a acestuia și riscul de a se continua finanțarea în cadrul unor proiecte europene.
Se constată că H.G. nr. 345/2011 a cărei suspendare a executării se solicită a fost emisă în aplicarea dispozițiilor legale ale O.U.G. nr. 32/2011, respectiv "ope legis" cu consecința neparcurgerii procedurii transparenței decizionale în termenele și condițiile Legii nr. 52/2003.
Prin textul O.U.G. nr. 32/2011 s-a prevăzut un text de lege determinat prevăzându-se în art. 4 un termen de 7 zile în care Guvernul va adopta pentru anul 2011 Hotărârea prevăzută la art. 245 alin. (3) Legea nr. 95/2006 și deci nu poate fi reținută puterea discreționară a Guvernului, care a procedat la emiterea H.G. nr. 345/2011 conform dispozițiilor O.U.G. nr. 32/2011 care este un act normativ în vigoare și care produce efecte juridice atâta timp cât este în vigoare.
Nici unul dintre argumentele invocate de către reclamant în sensul că ar exista o îndoială puternică și evidentă a prezumției de legalitate a actelor a căror suspendare se cere nu poate fi primit întrucât împrejurările legate de starea de drept și de fapt cu referire la aceste acte normative nu sunt de natură să creeze o îndoială în privința legalității hotărârii de guvern care a fost emisă în procedura prevăzută de art. 245 Legea nr. 96/2006 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 32/2011.
Se constată că în ceea ce privește cererea de suspendare că motivele invocate de către reclamant, motive care vizează legalitatea actului contestat că instanța într-o cerere de suspendare nu poate să le analizeze în concret, actul administrativ atacat bucurându-se de prezumția de legalitate.
Existența unui caz bine justificat nu poate fi reținută în prezenta cauză deoarece din împrejurările cauzei nu rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Cu privire la paguba iminentă, reclamantul nu a dovedit prejudiciul material și viitor pe care l-ar suferi prin actul administrativ iar faptul că situația financiară a spitalului s-a înrăutăți precum și celelalte susțineri nu pot fi reținute ca justificând o pagubă iminentă întrucât serviciile medicale pot fi decontate de către CAS, numai către furnizorii în care sunt încheiate contracte în acest sens și în condițiile efective prestării serviciilor iar potrivit art. 4 H.G. nr. 212/2011 pentru aprobarea programului de interes național "Dezvoltarea rețelei naționale de cămine pentru persoanele vârstnice" personalul medico sanitar care nu a fost preluat de cămine pentru persoane vârstnice urmează să fie redistribuit la alte unități sanitare.
Invocarea de către reclamant că s-ar periclita programele speciale cu finanțare europeană nu poate fi primită deoarece finanțarea a fost asigurată către persoanele cu astfel de afecțiuni și nu în considerarea spitalului nefiind făcută dovada eșuării unor astfel de programe.
în ceea ce privește paguba iminentă nu se poate aprecia că reclamantul este lipsit de fonduri deoarece prin H.G. nr. 212/2010 Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale acordă fonduri acestui spital în cadrul programului Dezvoltarea Rețelei Naționale de Cămine pentru Persoanele Vârstnice.
Dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004 reprezintă transpunerea în dreptul național a prevederilor cu valoare de principiu cuprinse în recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, potrivit cărora, "măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudiciu grave, reparabile doar cu dificultate și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv".
Concluzionează prima instanță că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 și, deci, cererea de suspendare nu este întemeiată.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.
S-a motivat recursul prin aceea că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii și a materialului probator admis și administrat.
S-a precizat că actul normativ și selecția făcută în ceea ce privește spitalul sunt netemeinice pe considerentul prevederilor din capitolul III - Metodologia de selecție.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând actele dosarului, probele administrate și motivele de recurs, înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Prin H.G. nr. 345/2011 s-a aprobat pentru anul în curs raportul comisiei de selecție a unităților sanitare cu paturi care pot încheia contracte cu case de asigurări de sănătate.
Pentru a dispune suspendarea unui act administrativ conform art. 14 Legea nr. 554/2004, este necesară întrunirea cumulativă a două condiții prevăzute de lege - cazul bine justificat și paguba iminentă.
Referitor la cazul bine justificat din actele existente la dosar rezultă fără tăgadă că în speță, comisia nu s-a prezentat la spital pentru a constata situația reală de la fața locului și riscul continuării finanțării din fonduri europene.
H.G. nr. 345/2011 a cărei suspendare se solicită a fost dată în aplicarea O.U.G. nr. 32/2011, act normativ în vigoare care produce efecte juridice.
Actul administrativ în litigiu este prezumat a fi legal și prin urmare din materialul probator nu rezultă cu certitudine motive care să conducă instanța la o altă concluzie. Nu rezultă de nicăieri în cauză o puternică îndoială asupra acestei prezumții, motiv pentru care corect instanța de fond a apreciat că în speță această primă condiție nu este întrunită.
Și referitor la paguba iminentă recurentul-reclamant nu a făcut dovada prejudiciului viitor pe care l-ar suferi, faptul că situația financiară a spitalului s-a înrăutățit, nu poate constitui pagubă iminentă în înțelesul Legii nr. 554/2004,art. 14.
Față de aceste considerente instanța supremă a apreciat că sentința atacată era legală și temeinică inclusiv în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu, motiv pentru care s-a respins recursul declarat de Spitalul Orășenesc M.B., ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4116/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4101/2011. Contencios → |
|---|
