ICCJ. Decizia nr. 4112/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3838 din 12 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta M.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prin care solicita anularea deciziei nr. 294 din 05 martie 2009 emisă de pârât, prin care a fost notificată cu privire la faptul că în perioada 01 iunie 2006-31 ianuarie 2009 a încasat necuvenit suma de 27.189 RON reprezentând spor de vechime, indemnizație de concediu și primă de vacanță.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin adresa din 5 martie 2009 pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a comunicat reclamantei că urmează să restituie suma de 27.189 RON cu titlu de spor de vechime, indemnizația de concediu și prima de vacanță și faptul că modalitatea de restituire a acestei sume este asumarea unui angajament de plată și eșalonarea sumei încasate necuvenit într-un termen de maxim 3 ani.
Pârâta a fost invitată să se prezinte la Direcția Resurse Umane în vederea semnării angajamentului de plată.
Această comunicare a avut la bază Memorandumul intern din 3 martie 2009 emis de pârât, act administrativ necontestat în prezenta cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1 alin. (1) din același act normativ, se poate adresa instanței de contencios administrativ o persoană vătămată într-un drept sau într-un interes legitim printr-un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea organizării, executării legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.
în cauză, reclamanta a dedus controlului de legalitate și temeinicie al instanței de contencios administrativ un act prin care se comunică cuantumul unei sume; precum și o invitație de a stabili modalitatea de eșalonare a acesteia, fără a contesta actul administrativ unilateral prin care a fost stabilită eventuala creanță datorată.
Actul pe care reclamanta înțelege să îl conteste nu întrunește condițiile prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, întrucât nu dă naștere, nu modifică sau stinge raporturi juridice de drept public, reprezentând o simplă comunicare care nu poate produce reclamantei o vătămare în sensul art. 2 alin. (1) lit. o) Legea nr. 554/2004 modificată și republicată.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.
S-a precizat în motivele de recurs că instanța fondului nu s-a pronunțat cu privire la un capăt de cerere și anume la cererea precizatoare prin care s-a solicitat obligarea intimatei la plata drepturilor bănești cuvenite pentru perioada februarie 2009-decembrie 2009.
Recursul este întemeiat și va fi admis.
Examinând actele dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție reține că la 16 decembrie 2009 M.M. a formulat o cere precizatoare anexată la dosar prin care a solicitat drepturile bănești pentru perioada februarie 2009-decembrie 2009 în cuantum de 8.750 RON.
Rezultă fără dubiu că instanța de fond nu s-a pronunțat pe această cerere, fapt care rezultă din decizia contestată cât și din încheierile existente la dosar.
în raport de aceste considerente și de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de M.M. și va casa sentința atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării s-a discutat cererea precizatoare și instanța fondului s-a pronunțat pe aceasta, în raport de probatoriile admise sau administrate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4101/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 411/2011. Contencios → |
|---|
