ICCJ. Decizia nr. 4147/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Obiectul cererii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea hotărârii nr. 440 din 20 august 2009, emisă de către pârât.
în motivarea acțiunii, reclamantul a criticat, în esență, concluzia pârâtului referitor la faptul că în situația reclamată nu ar exista discriminare, nefiind incident nici unul din criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3461 din data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către D.S..
în motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că prin plângerea din 09 iulie 2008 reclamantul a sesizat faptul că pentru apartamentele compuse din una și două camere, din cadrul asociației de proprietari sector 4, s-a impus plata unui fond de reparații mai mare decât cel prevăzut de lege, regularizarea făcându-se ulterior, nu s-au calculat în raport de cota parte indiviză unele cheltuieli și nu a fost repartizat în mod corect consumul de apă suplimentar.
Prin hotărârea nr. 440 din 20 august 2009 a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării dosarul format în urma înregistrării plângerii reclamantului a fost clasat, constatându-se că faptele sesizate nu intră sub incidența dispozițiilor art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000.
Examinând dispozițiile art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000, prima instanță a apreciat actul atacat ca legal și temeinic, arătând că deși definiția dată de legiuitor actelor de discriminare este foarte largă și enumerarea criteriilor nu este limitativă, aceasta nu înseamnă că intră sub incidența normelor privind discriminarea orice situație în care o persoană se consideră nedreptățită sau victima unui abuz.
A mai arătat Curtea că în speță, nemulțumirile reclamantului nu au legătură cu nici un criteriu dintre cele avute în vedere de legiuitor în definirea discriminării. Faptul că din modul de aplicare a legii unele apartamente au fost avantajate nu poate avea semnificația unei discriminări, întrucât nu există nici o legătură de cauzalitate între vreun criteriu subiectiv și situația dezavantajoasă în care pretinde că s-a aflat reclamantul.
3. Calea de atac exercitată în cauză.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurentul invocă prevederile art. 261 alin. (81) C. proc. civ. arătând că nu a fost respectată forma legală a hotărârii primei instanțe prin "lipsa semnăturii judecătorului și grefierului pe exemplarul comunicat, data redactării iar confirmarea conformității cu originalul este dată de o persoană anonimă".
în cererea de recurs sunt reluate argumentele pentru care prin cererea introductivă, a solicitat anularea Hotărârii nr. 440 din 20 august 2009 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și constatarea că faptele sesizate sunt acte de discriminare conform O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare cu modificările ulterioare republicată.
Apreciază recurentul că soluția apare ca netemeinică și nelegală pentru că prima instanță nu a sesizat faptul că prin hotărârea contestată au fost deformate faptele menționate în sesizarea adresată Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privind încălcarea intenționată a legislației asociațiilor de proprietari iar "discriminarea s-a produs prin omisiunea C.D.I (criteriu legal și obiectiv de repartizare a unor cheltuieli de întreținere).
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului .
Examinând sentința primei instanțe prin prisma recursului formulat cât și sub toate aspectele, în baza art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că este legală, așa încât o va menține pentru motivele care succed.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de instanța de contencios administrativ Hotărârea nr. 440 din 20 august 2009 a intimatului-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
La data de 09 iulie 2008 recurentul-reclamant a înregistrat la intimata-pârâtă petiția prin care a sesizat în esență faptul că pentru apartamentele cu una și două camere din cadrul asociației de proprietari sector 4 s-a impus plata unui fond de reparații mai mare decât cel prevăzut de lege, regularizarea făcându-se ulterior și nu s-au calculat în raport de cotă parte indiviză unele cheltuieli și nu a fost repartizat în mod corect consumul de apă suplimentar.
Prin Hotărârea nr. 440 din 20 august 2009 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că aspectele sesizate nu intră sub incidența prevederilor art. 2 alin. (1) al O.G. nr. 137/2001privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările completările ulterioare republicată, motiv pentru care a clasat dosarul formulat în urma petiției din 2008 având ca obiect discriminarea în activitatea asociației de proprietari.
Soluționând cererea de chemare în judecată prin care se combătea modul de rezolvare al petiției din 2008, Curtea de apel, pentru argumentele expuse la pct. 1.2 al prezentei decizii a apreciat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant nu sunt fondate, iar nemulțumirile reclamantului nu au legătură nici un criteriu dintre cele avute în vedere de legiuitor în definirea discriminării.
într-adevăr O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede la definiția discriminării, că tratamentul diferit trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2. alin. (1) respectiv, orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială. convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV,. apartenența la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Astfel pentru ca o faptă să fie calificată drept faptă de discriminare, aceasta, trebuie să îndeplinească, cumulativ ,mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile); existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) O.G. nr. 137/2000 republicată, tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare;tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege.
Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Deci trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege iar pentru reținerea unei fapte de discriminare trebuie să existe două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit datorită unui criteriu.
Simpla indicare a criteriului legal și obiectiv de repartizare a unor cheltuieli în cadrul asociației de proprietari din care face parte recurentul-reclamant nu poate înlocui criteriul interzis e actele normative în vigoare.
Pretinsa aplicarea greșită a legii ce ar avea ca efect avantajarea unor apartamente cu 3 camere, nu a putut fi reținută ca o faptă de discriminare astfel cum pretinde recurentul-reclamant întrucât nu există nicio legătură la cauzalitate între criteriul general și presupusa situație dezavantajoasă în care s-ar afla acesta iar natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate intre tratamentul diferit indus și criteriul interzis de lege.
în consecință, nu se poate reține în cauză întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire restricție, excludere, preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, astfel că sub acest aspect recursul este nefondat.
Critica ce vizează nerespectarea formei legale a comunicării și încălcarea prevederilor art. 261 alin. (8) C. proc. civ. nu poate fi reținută deoarece art. 110 alin. (4) din Regulamentul de organizare internă a instanțelor judecătorești, după ce arată că hotărârile se redactează în numărul de exemplare necesar pentru comunicare, prevede că primele două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului și de grefierul de ședință.
Prin urmare, nu sunt semnate și exemplarele care se comunică părților, ci numai exemplarul care se atașează la dosarul cauzei și cel care se depune la mapa de hotărâri (art. 266 alin. (1) C. proc. civ.).
De altfel în motivarea acestui motiv de recurs recurentul-reclamant nu a arătat și vătămarea care i s-a produs prin lipsa datei redactării sentinței recurate sau a aspectelor vizând conformitatea cu originalul a exemplarului de pe hotărârea care s-a comunicat la 14 ianuarie 2011 și împotriva căruia a exercitat în termen legal calea de atac a recursului conform art. 299 și următoarele C. proc. civ..
2.Temeiul legal al soluției adoptate.
Pentru toate considerentele expuse la pct. 11.1 în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004, s-a respins recursul de față ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4149/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4145/2011. Contencios → |
|---|
