ICCJ. Decizia nr. 4167/2011. Contencios
Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și completată ulterior, reclamantul Ș.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Cetățenie și Ministerul Justiției, obligarea pârâților la soluționarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române, într-un termen scurt, rezonabil, inclusiv emiterea ordinului de acordare sau respingere a cererii și comunicarea acestuia, precum și la plata cheltuielilor de judecată și a sumei de 25 RON cu titlul de daune morale.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a inițiat demersurile pentru redobândirea cetățeniei române în anul 2003.
în anul 2009 reclamantul a fost invitat să depună cererea, demers pe care l-a efectuat la data de 20 august 2009 fără ca cerera sa să fi fost soluționată până în prezent, în ciuda solicitărilor de urgentare depuse.
Reclamantul a criticat pasivitatea instituțiilor pârâte prin prisma dispozițiilor art. 10 Convenția Europeană asupra cetățeniei, precum și a practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 3976 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantului Ș.I., și, în consecință, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să soluționeze cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 25 RON reprezentând daune morale și 4 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie la emiterea și comunicarea ordinului de redobândire a cetățeniei române ca prematură.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a arătat că, potrivit art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991, Autoritatea Națională pentru Cetățenie avea obligația de a soluționa cererea reclamantului în 5 luni de la data înregistrării cererii, cu efectuarea tuturor demersurilor prevăzute de lege în acest scop.
în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la emiterea ordinului de redobândire sau de respingere a cetățeniei române, Curtea a apreciat cererea ca prematură, arătând că doar după soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române se naște obligația de emitere a ordinului și dreptul corelativ al reclamantului de a solicita emiterea și comunicarea acestui ordin.
Văzând dispozițiile art. 998-999 C. civ., instanța de fond a obligat Autoritatea Națională pentru Cetățenie la plata daunelor morale în cuantum de 25 RON, cu motivarea că reclamantul a fost prejudiciat prin întârzierea în soluționarea unei cereri privitoare la un drept personal nepatrimonial.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C. proc. civ..
Autoritatea recurentă a susținut că a depus toate diligențele pentru respectarea termenului de recomandare de 5 luni stabilit de art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991, fiind chiar emis Ordinul nr. 191/P/05.11.2010 privind dobândirea, de către intimatul-reclamant, a cetățeniei române.
A criticat sentința recurată sub aspectul obligării sale la plata, către intimatul-reclamant, de daune morale și cheltuieli de judecată, susținând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului suferit, și, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, nu poate fi reținută culpa procesuală a recurentei.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, înalta Curte constată că recursul este parțial fondat, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de drept relevante
1.1. Capătul de cerere privind soluționarea solicitării de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul-intimat a solicitat practic constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române și obligarea acesteia la soluționarea cererii într-un termen rezonabil.
înalta Curte constată că intimatul-reclamant s-a adresat Ambasadei României la Chișinău în anul 2003 în vederea redobândirii cetățeniei române, fiind programat în vederea depunerii cererii abia în luna august 2009, demers efectuat de către intimat la 20 august 2009.
Potrivit adresei din 19 mai 2010, dosarul intimatului nu a putut fi examinat până la data de 23 martie 2010, nefiind finalizate verificările pe care autoritatea pârâtă trebuia să le efecueze, dosarul urmând a fi examinat la un termen neprecizat.
în aceste condiții, înalta Curte constată că în mod legal a reținut instanța de fond nesoluționarea cererii reclamantului în termenul prevăzut de lege, fără a exista o justificare obiectivă, fapt de natură a atrage incidența art. 1 Legea nr. 554/2004, creată fiind chiar o stare de incertitudine cu privire la existența și exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.
Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991 instituie un termen de recomandare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.
1.2. Cu privire la cheltuielile de judecată
Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată".
Or, în speță, autoritatea pârâtă este într-o evidentă culpă procesuală, demersul judiciar al reclamantului fiind determinat de atitudinea de pasivitate a acesteia, astfel încât recurenta în mod corect a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
1.3. Capătul de cerere referitor la daunele morale
Critica referitoare la greșita soluționare a capătul de cerere privind plata daunelor morale este însă fondată.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci se impune dovedirea, de către reclamant, a daunelor suferite, chiar dacă suma solicitată este modică.
Or, în cauză nu au fost prezentate dovezi de natură a substanția prejudiciul moral suferit de către intimatul-reclamant, acesta nedovedind existența unor suferințe morale sau a unui prejudiciu mai grav care ar impune acordarea de compensații pecuniare
2. Soluția instanței de recurs
în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat a fost admis, urmând a se modifica sentința recurată în sensul respingerii cererii reclamantului privind acordarea de daune morale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.
← ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4165/2011. Contencios → |
---|