ICCJ. Decizia nr. 4174/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ș.A. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea pârâților, în solidar, la plata unor despăgubiri în sumă de totală de 17.191 RON pentru prejudiciile cauzate prin emiterea unor ordonanțe de urgență neconstituțională, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că este angajatul Colegiului Național "M.N." din Arad, ocupând funcția de profesor I, grad didactic, vechime 30-35 ani, și că, în această calitate, ar fi avut dreptul la un salariu calculat potrivit dispozițiilor O.G. nr. 15/2008, aprobată prin Legea nr. 221/2008.
A mai arătat reclamantul că, pentru perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, în urma emiterii O.U.G. nr. 151/2008 și respectiv O.U.G. nr. 1/2009, care ulterior au fost declarate neconstituționale, prevederile O.G. nr. 15/2008 în forma aprobată prin Legea nr. 221/2008 nu au fost practic niciodată puse în aplicare, reclamantul fiind astfel prejudiciat, cu suma solicitată, prin diminuarea drepturilor salariale de care ar fi trebuit să beneficieze.
în întâmpinarea depusă, pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii promovată de reclamant, raportat la prevederile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004 în sensul că, față de data publicării în M. Of. a deciziilor de neconstituționalitate nr. 1221/2008 (2 decembrie 2008) și respectiv nr. 842/2009 (6 iulie 2009) acțiunea reclamantului, înregistrată la data de 6 iulie 2010, s-a făcut cu depășirea termenului de 1 an.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că, raportat la motivele dezvoltate în acțiunea reclamantului, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a autorității pârâte, întrucât aplicarea actelor normative criticate nu este de natură a conduce la crearea de prejudicii.
A mai susținut că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor, O.U.G. nr. 151/2008 și respectiv O.U.G. nr. 1/2009 fiind în vigoare și producându-și pe deplin efectele în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad a invocat excepția tardivității formulării acțiunii și a lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că între acest pârât și reclamant nu există nici un raport de muncă, și deci nici o obligație de despăgubire de natură salarială.
în cauză a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa legăturii de cauzalitate între neconstituționalitatea unui act și noțiunea de prejudiciu, și reiterând și argumentele pârâtului Guvernul României privind faptul că aplicarea actelor normative criticate nu poate fi reținută a conduce la crearea de prejudicii.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 12 din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamantul Ș.A. împotriva pârâtului Guvernul României și, în consecință, a obligat acest pârâtul la plata sumei de 17.191 RON față de reclamant, respingând cererea de intervenție formulată de intervenientul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în interesul pârâtului Guvernul României.
Curtea a respins acțiunea reclamantului față de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, reglementate de art. 998 C. civ., existând culpa pârâtului prin emiterea unor ordonanțe neconstituționale, prejudiciul ca diferență între venitul încasat de reclamant și cel care se cuvenea, în cuantum de 17.191 RON, precum și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prima instanță a mai arătat că răspunderea întemeiată pe art. 9 Legea nr. 554/2004 există din momentul intrării în vigoare a unei ordonanțe neconstituționale, pentru că la acel moment se produce fapta ilicită a guvernului, și durează până la momentul când ordonanța nu se mai aplică efectiv.
Excepția tardivității acțiunii reclamantului a fost respinsă cu motivarea că aceasta a fost introdusă în termen, față de data publicării deciziilor Curții Constituționale în M. Of..
Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocând dispozițiile art. 9 Legea nr. 554/2004.
Analizând calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a arătat că, în temeiul art. 9 Legea nr. 554/2004 este reglementată răspunderea patrimonială a Guvernului României pentru prejudicii cauzate prin declararea neconstituțională a unor ordonanțe, deci calitatea procesuală pasivă o poate avea, în asemenea acțiuni numai guvernul ca emitent al actului administrativ normativ vătămător, neexistând nici o altă reglementare care să atragă răspunderea solidară a Statului Român.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe au formulat recurs atât pârâtul Guvernul României, cât și intervenientul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
a. Recursul Guvernului României
Recurentul a criticat sentința instanței de fond, arătând că în speță nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât în speță nu s-a creat un prejudiciu, că Deciziile Curții Constituționale au efecte numai pentru viitor și, în sfârșit, constatarea neconstituționalității unei ordonanțe de urgență nu este de natură să repună în vigoare texte abrogate expres.
b. Recursul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Acest recurent a solicitat modificarea sentinței de fond pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9, precum și ale art. 3041 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au fost prezentate argumente comune.
Recurentul a susținut că salarizarea reclamantului intimat s-a făcut, în mod legal și corect, potrivit dispozițiilor legale în vigoare la momentul achitării drepturilor salariale respective și că deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea O.U.G. nr. 136/2008, O.U.G. nr. 151/2008 și O.U.G. nr. 1/2009 au efecte numai pentru viitor.
S-a mai prevalat recurentul de dispozițiile O.U.G. nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2008, în vigoare în perioada 01 aprilie 2009-31 decembrie 2009, fiind nelegală concluzia instanței de fond cu privire la faptul că aceste dispoziții nu ar avea relevanță în cauză.
Recurentul a mai arătat că, prin faptul că a reținut că un act normativ se aplică, în ciuda modificărilor aduse de către legiuitor, și prin modul de stabilire a cuantumului indemnizației cuvenite reclamantului, prima instanță și-a arogat competențe ce țin de sfera puterii legiuitoare, încălcând principiul separației puterilor în stat.
4. Considerentele instanței de recurs
înalta Curte constată că, pe calea prevăzută de dispozițiile art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009, ca efect al aplicării unor prevederi din O.U.G. nr. 136 /2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, toate declarate neconstituționale prin Decizii ale Curții Constituționale, publicate în M. Of. anterior învestirii instanței de contencios administrativ.
Ulterior pronunțării sentinței și formulării recursurilor în prezenta cauză, problema de drept de care depinde dezlegarea fondului a format obiectul unui recurs în interesul legii, soluționat prin decizia nr. 3/2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție , publicată în M. Of. nr. 350/19.05.2011, în sensul că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale O.U.G. nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O.U.G. nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru solicitarea diferenței dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Potrivit art. 3307alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of..
în aceste condiții, argumentele recurenților ce tind spre modificarea hotărârii recurate, hotărâre pronunțată de către instanța de fond în acord cu soluția dată în interesul legii, invocându-se aspecte legate de inaplicabilitatea deciziilor Curții Constituționale sau inadmisibilitatea solicitării diferențelor salariale astfel constituite, sunt nefondate.
Dispozițiile O.U.G. nr. 31/2009 aprobată prin Legea nr. 259/2009 și ale O.U.G. nr. 41/2009 aprobată prin Legea nr. 300/2009, prin care a fost modificată O.G. nr. 15/2008, invocate de către recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, nu sunt de natură a modifica premisele prezentei cauze sau determina adoptarea unei alte soluții.
Nu se poate reține nici faptul că instanța de fond și-ar fi arogat competențe ce țin de sfera puterii legiuitoare, încălcând principiul separației puterilor în stat, câtă vreme aceasta a procedat doar la interpretarea și aplicarea legii, în speță a dispozițiilor art. 9 Legea nr. 554/2004, adoptând o soluție legală și prin prisma jurisprudenței constituționale (din care menționăm Decizia nr. 124 din 9 februarie 2010, publicată în M. Of. nr. 272/27.04.2010 și Decizia nr. 989 din 30 iunie 2009, publicată în M. Of. nr. 531/31.07.2009).
5. Soluția instanței de recurs
Pentru aceste considerente, neexistând motive de reformare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., constatând culpa procesuală a recurenților, înalta Curte i-a obligat pe aceștia la plata, către intimat, a sumei de 1.855 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4183/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4173/2011. Contencios → |
|---|
