ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Contencios
| Comentarii |
|
I. Circumstanțele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române, obligarea acesteia la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, obligarea pârâtei la emiterea și comunicarea Ordinului de redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv să fie programat pentru depunerea jurământului de credință, obligarea pârâtei la plata sumei de 100 de RON pe fiecare zi de întârziere cu titlul de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării ordinului de redobândire a cetățeniei române, precum și a sumei de 1.000 RON cu titlul de daune morale.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus la Autoritatea Națională pentru Cetățenie cererea de redobândire a cetățeniei române, în data de 7 aprilie 2010 și că la revenirile efectuate periodic, în vederea verificării stadiului cererii sale, a primit răspunsuri nesatisfăcătoare.
Reclamantul a criticat pasivitatea instituției pârâte și nesoluționarea cererii sale până la momentul introducerii acțiunii prin prisma dispozițiilor O.U.G. nr. 5/2010 și ale Legii nr. 21/1991, susținând și că etnicii români din Basarabia sunt victimele discriminării, a cărei autoare este autoritatea pârâtă.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 5047 din 13 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului P.A., și, în consecință, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie să emită ordinul de soluționare a cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române, să îl comunice acestuia la sediul ales, iar în măsura emiterii unui ordin pozitiv să facă demersurile pentru ca reclamantul să depună jurământul de credință, precum și la plata, către reclamant, a sumei de 8,30 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Curtea a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind avizarea cererii și ca neîntemeiată cererea privind daunele interese, a luat act de renunțarea la judecata cererii privind daunele morale.
în motivarea acestei soluții, instanța de fond a constatat că, verificând îndeplinirea condițiilor legale, Comisia pentru Cetățenie a avizat pozitiv cererea reclamantului.
Curtea a mai apreciat că Autoritatea Națională pentru Cetățenie avea obligația de a soluționa cererea reclamantului în 5 luni de la data înregistrării cererii, acest termen având caracter obligatoriu, termen pe care nu l-a respectat, fără a putea fi reținute argumentele privind volumul de muncă al autorității pârâte sau lipsa unor informații esențiale pentru soluționarea cererii.
Prima instanță a apreciat capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat, arătând că reclamantul are posibilitatea de a solicita asemenea daune în etapa executării hotărârii irevocabile, în temeiul dispozițiilor art. 24-25 Legea nr. 554/2004.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Cetățenie, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ..
Autoritatea recurentă a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că nu ar fi soluționat cererea reclamantului în termenul prevăzut de lege, câtă vreme aceasta a fost analizată și avizată pozitiv de către Comisia pentru Cetățenie la data de 20 octombrie 2010, iar legea nu prevede un termen expres pentru emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române.
De altfel, la data de 15 decembrie 2010 a și fost emis Ordinul nr. 296/P privind aprobarea redobândirii cetățeniei române de către reclamant, ordin ce a și fost comunicat acestuia.
Recurenta a mai învederat că, în condițiile în care reclamantul-intimat își menține domiciliul în străinătate, acesta urmează a depune jurământul de credință în fața șefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, deci sarcina efectuării demersurilor necesare în vederea depunerii jurământului nu mai revine recurentei, așa cum eronat a apreciat instanța de fond.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursului
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile recurentei și legislația incidentă în speță, înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul-intimat a solicitat constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea sa de redobândire a cetățeniei române, precum și obligarea acesteia la soluționarea cererii sale, constând în analizarea acesteia, respectiv emiterea ordinului de redobândire a cetățeniei române, comunicarea acestuia și efectuarea demersurilor în sensul programării sale pentru depunerea jurământului.
înalta Curte constată că intimatul-reclamant s-a adresat autorității recurente în vederea redobândirii cetățeniei române la data de 7 aprilie 2010, pârâta susținând că cererea sa a fost avizată de către Comisia pentru Cetățenie în data de 20 octombrie 2010.
Potrivit dispozițiilor art. 16 Legea nr. 21/1991, cu modificările și completările ulterioare, "cererea de acordare sau de redobândire a cetățeniei române este înregistrată la secretariatul tehnic al Comisiei. Președintele Comisiei pentru cetățenie, prin rezoluție, dispune: a) solicitarea de relații de la orice autorități cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b) și e); b) completarea dosarului, în termen de cel mult două luni de la primirea solicitării secretariatului tehnic al Comisiei de către petent, în cazul în care se constată lipsa unor documente necesare soluționării cererii, sub sancțiunea respingerii cererii ca nesusținută; c) fixarea termenului la care Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române potrivit art. 11, termen care nu va depăși 5 luni de la data înregistrării cererii".
Examinând situația de fapt conturată de susținerile părților și înscrisurile depuse în probațiune, înalta Curte constată că în mod legal a reținut instanța de fond nesoluționarea cererii reclamantului în termenul prevăzut de lege, fără a exista o justificare obiectivă.
Contrar susținerilor recurentei, nu se poate reține că dispozițiile art. 16 alin. (2) lit. c) Legea nr. 21/1991 instituie un termen de recomandare, ci o obligație imperativă în sarcina autorității pârâte, ce nu poate fi eludată în mod arbitrar.
Or, singura situație în care este permisă prelungirea termenului este cea prevăzută de art. 16 lit. b).
Recurenta însă nu a făcut dovada existenței unei asemenea situații. Mai mult, solicitările ulterioare ale reclamantului-intimat au primit aparent răspunsuri echivoce, aspect de natură a crea o stare de incertitudine cu privire la realizarea drepturilor intimatului.
împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru efectuarea anumitor demersuri administrative nu poate încuraja autoritatea competentă în tergiversarea emiterii actelor necesare redobândirii cetățeniei române, în condițiile în care o asemenea tergiversare nu-și găsește justificarea în aspecte legale de complexitatea cererii sau a procedurii.
în plus, avizarea cererii de redobândire a cetățeniei române reprezintă doar o etapă în soluționarea acesteia, instanța de fond reținând în mod corect faptul că, deși această etapă a fost parcursă și deci cererea privind acest aspect a rămas fără obiect, procesul nu a fost finalizat, și deci dreptul reclamantului, ce face obiectul celorlalte cereri deduse judecății, nu a fost realizat.
Autoritatea pârâtă a mai susținut că Ordinul privind aprobarea redobândirii cetățeniei române de către reclamantul-intimat, Ordinul nr. 296/P, ar fi fost emis în data de 15 decembrie 2010 și comunicat acestuia, și, deși nu a făcut dovada acestor susțineri, înalta Curte arată că aceste demersuri nu pot fi interpretate ca reprezentând un argument de reformare a sentinței recurate, ci ca o punere în executare a dispozițiilor acesteia, în condițiile în care au fost îndeplinite ulterior adoptării hotărârii contestate pe calea prezentului recurs.
2. Soluția instanței de recurs
Pentru aceste considerente, neputându-se reține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 sau pct. 9 C. proc. civ., invocate de către recurentă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, recursul formulat a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4173/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4167/2011. Contencios → |
|---|
