ICCJ. Decizia nr. 4171/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4171/2011
Dosar nr.1260/2/2011
Şedinţa publică din 16 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N., obligarea acesteia la plata unei amenzi, care să reprezinte echivalentul a 20% din salariul minim brut pe economie, calculată pe fiecare zi de întârziere din data de 22 noiembrie 2010 până la data pronunţării hotărârii în prezenta cauză.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 507 din 27 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de către reclamant în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pe aceasta să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru construcţia demolată, obiect al Dispoziţiei nr. X din 16 noiembrie 2006 a Primăriei Bucureşti.
Prin Decizia nr. 4497 din 22 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat recursul formulat de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 507/2009, rămasă astfel irevocabilă.
Reclamantul a susţinut că până în prezent nu s-au adus la îndeplinire dispoziţiile Sentinţei nr. 507 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, deşi data de 22 noiembrie 2010 era data limită în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să se conformeze sentinţei civile mai sus indicate.
A mai arătat reclamantul că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII art. 13 alin. (2) şi (4), pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N. are calitatea de membru şi de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale, fiindu-i astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004.
2. Întâmpinarea formulată în cauză
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, formulând şi cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti, instituţie căreia i s-a restituit dosarul aferent Dispoziţiei nr. X din 16 noiembrie 2006 pentru clarificarea unor aspecte.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa civilă nr. 4079 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de către reclamantul S.C.V., şi în consecinţă, a aplicat Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere de la data de 10 februarie 2010 la zi.
Curtea a respins cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
A arătat Curtea că nu mai exista niciun impediment, nicio etapă intermediară pentru desemnarea evaluatorului, iar, cum hotărârea a rămas irevocabilă la 22 octombrie 2010, trebuia executată cel mai târziu la 22 noiembrie 2010.
Or, prima adresă, după rămânerea irevocabilă a sentinţei civile a cărei neexecutare se invocă, a fost făcută de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor abia în 25 februarie 2011, adică după primirea citaţiei pentru prezenta cerere la 18 februarie 2011 şi la mai bine de 3 luni de când hotărârea ar fi trebuit să fie deja executată, fiind invocate în apărare aspecte care au fost invocate şi cu prilejul judecării cauzei finalizate cu hotărârea a cărei executare se solicită, aspect ce nu mai poate face obiectul judecăţii, intrând în puterea lucrului judecat.
Curtea a mai reţinut că, faţă de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, pârâta este asimilată de lege conducătorului instituţiei pârâte din Dosarul nr. 5560/2/2009, în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 507/2009.
Cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, amenda fiind personală, nu se poate dispune obligarea unei alte persoane la plata acesteia, iar, pe de altă parte, nu se poate reţine o culpă a acestei instituţii pentru nedesemnarea unui evaluator.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termenul legal, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurentul a reiterat toate apărările de fond care au fost supuse cenzurii instanţei în litigiul anterior purtat între părţi, finalizat cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti despre a cărei neexecutare este vorba în cauza de faţă. Aceste aspecte nu mai pot fi însă reevaluate în cadrul recursului de faţă, soluţiile criticate de recurent trecând în puterea lucrului judecat.
Punctual, în privinţa sentinţei atacate cu recursul de faţă, recurentul formulează următoarele critici:
4.1. Dispozitivul Sentinţei nr. 507 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu cuprinde nicio obligaţie în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi, implicit, a preşedintelui său.
4.2. Oricum, obligaţia de desemnare a unui evaluator s-a adus la îndeplinire în şedinţa Comisiei Centrale din data de 8 decembrie 2010, având această calitate SC R.T.S. SRL
4.3. Greşit s-a respins cererea de chemare în garanţie. Culpa aparţine Primăriei Municipiului Bucureşti, căreia i s-a restituit dosarul de despăgubire.
4.4. Recurentul consideră că nu are nicio culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti câtă vreme a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini lipsurile din dosarul de despăgubire în vederea punerii efective în executare a dispoziţiei instanţei.
4.5. Nu se poate reţine în sarcina sa încălcarea prevederilor art. 13 din Legea nr. 247/2005, câtă vreme Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este un organism colegial alcătuit din 9 membri, fiecare având drepturi legale. Votul preşedintelui este, de asemenea, egal cu al celorlalţi membri.
4.6. Greşit a fost aplicată amenda începând cu data de 10 februarie 2010, în realitate sentinţa trebuia executată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile, adică de la 22 octombrie 2010, respectiv 22 noiembrie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în privinţa criticii expuse la pct. I.4.6. din decizie, adică numai în privinţa momentului de la care se impune aplicarea amenzii, pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul-reclamant S.C.V. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N., cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a Sentinţei civile nr. 507 din 27 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 4497 din 22 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004:
„(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2) În cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.”
Aşa fiind, rezultă că preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor avea obligaţia de a executa sentinţa menţionată, potrivit căreia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor trebuia „să desemneze un evaluator care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru construcţia demolată obiect al Dispoziţiei nr. X din 16 noiembrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti”, cel mai târziu la data de 22 noiembrie 2010.
Necontestat, acest fapt nu s-a realizat aşa încât soluţia Curţii de Apel de amendare a conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor este legală, urmând a fi modificată doar data de la care se aplică sancţiunea, care este 22 noiembrie 2010, iar nu 10 februarie 2010, cum în mod eronat s-a reţinut.
De aceea, critica expusă la pct. I.4.6. este legală şi ea va antrena admiterea recursului în sensul preconizat anterior.
Toate celelalte critici formulate de recurent sunt nefondate.
Împrejurarea că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ori conducătorul său nu au fost părţi în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea ce se execută nu este relevantă, câtă vreme art. 13 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îi conferă Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor calitatea de conducător al lucrărilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (critica de la pct. I.4.1).
Nici susţinerea că obligaţia stabilită prin dispozitiv ar fi fost executată (critica de la pct. I.4.2) nu poate fi primită, pentru că nu are o bază factuală.
Deşi recurentul a susţinut în memoriul de recurs că ataşează o dovadă, Înalta Curte a constatat că nu există la dosar nicio probă în sensul afirmat. În orice caz, presupusa dată a executării este 8 decembrie 2010, moment ulterior datei de 22 noiembrie 2010, aşa încât şi din această perspectivă apărarea este nefondată.
Soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie este legală. În plus faţă de argumentaţia corect expusă de judecătorul fondului, Înalta Curte reţine şi că debitorul obligaţiei de executat nu poate transfera sarcina ori răspunderea executării unei alte entităţi. Dispozitivul sentinţei trebuie adus la îndeplinire întocmai, neputându-se invoca fapte exterioare, cum ar fi de pildă împrejurarea că dosarul de despăgubire ar fi fost restituit Primăriei Municipiului Bucureşti, mai ales că instanţele judecătoreşti au invocat constant caracterul nelegal al acestei practici administrative. De altfel, dispoziţia de restituire emisă de Primarul General a fost supusă atât cenzurii Tribunalului Bucureşti (Sentinţa civilă nr. 1454 din 23 noiembrie 2007) cât şi instanţei de contencios administrativ care a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă (sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nr. 507 din 27 ianuarie 2010) aşa încât recurentul nu are nicio justificare pentru modul în care a procedat (criticile de la pct. I.4.3. şi I.4.4.).
În fine, împrejurarea că potrivit art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor funcţionează ca un organism colegial, voturile membrilor săi fiind egale, nu poate fi invocată ca argument pentru neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti în termenul legal. Conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor avea obligaţia legală de a organiza activitatea comisiei într-o asemenea manieră încât să asigure respectarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, mai ales că dispozitivul viza numai desemnarea unui evaluator. De asemenea, nu s-au prezentat dovezi din care să rezulte că recurentul a dispus măsurile necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti dar ceilalţi membri ai comisiei s-ar fi opus (critica de la pct. 1.4.5.).
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. raportat la art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa în sensul precizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - D.C.N. împotriva Sentinţei civile nr. 4079 din 8 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa recurată în sensul că amenda se aplică începând cu data de 22 noiembrie 2010 şi până la data executării sentinţei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2011.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4176/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
