ICCJ. Decizia nr. 4226/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4226/2011
Dosar nr. 186/54/2011
Şedinţa publică de la 21 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 123 din 31 martie 2011 Curtea de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamanta S.V.E., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, este întemeiată, deoarece procedura de exercitare a acţiunii împotriva ordonanţelor Guvernului este prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. În alin. (5) se prevede că acţiunea prevăzută de art. 9 poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.
În prezenta cauză, contrar prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, obiectul acţiunii îl constituie anularea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, precum şi a Ordonanţei Guvernului nr. 107/2010, pe calea ordonanţei preşedinţiale, nu acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ori anularea actelor administrative emise în baza acestora sau, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, capăt de cerere care să fie însoţit de excepţia de neconstituţionalitate a actelor normative criticate prin cererea de chemare în judecată.
Având în vedere că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu permit ca acţiunea la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal, pe calea acţiunii în contencios administrativ ori a ordonanţei preşedinţiale, anularea unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă de Guvern, Curtea de a apel a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.V.E. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului reclamanta arată că din vina Guvernului României a ajuns în sapă de lemn, îmbătrânind prin instanţele din România şi din străinătate în speranţa că îşi va găsi dreptatea.
Prin acţiunea dosarului nr. 186/45/2011 al Curţii de Apel Iaşi a solicitat anularea O.G. nr. 62/2010 prin care s-au sistat despăgubirile băneşti de la ANRP Bucureşti.
Ca şi persoană cu handicap gradul II în baza Legii nr. 57/1992 Casa de Pensii Iaşi i-au luat 15 ani din 35 de ani vechime totală grupa a II-a 25 ani.
Recurenta mai susţine că nici una dintre ordonanţe guvernamentale nu se emit cu dezbatere publică, motiv pentru care solicită anularea O.G. nr. 62/2010 şi a celorlalte ca neconstituţionale.
Examinând cauza şi sentinţa recurată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Ordonanţele şi ordonanţele de urgenţă fac parte conform art. 108 din Constituţia României din categoria actelor care se emit de Guvernul României.
Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare întemeiată pe prevederile art. 115 din Constituţia României care reglementează delegarea legislativă.
Prin urmare, Ordonanţele au caracter de lege fiind adoptate de Guvern în temeiul legii de abilitare care presupune o delegare temporară a competentelor legislative ale Parlamentului către Guvern.
În perioada în care ordonanţele sunt în vigoare ele au aceeaşi putere ca şi legea.
Instanţa de contencios administrativ are competenţa potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.
Trebuie precizat că în baza art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege acel act emis de o autoritate publică în vederea organizării executării legii .
Ordonanţele de Guvern sunt acte ale guvernului dar nu au caracter de acte administrative, deoarece prin ordonanţe Guvernul legiferează în baza legii speciale de abilitare a delegării legislative.
Altfel spus, într-o anumită perioadă şi într-o anumită chestiune Parlamentul are dreptul constituţional de a delega prerogativele sale legiuitoare Guvernului.
Ordonanţele Guvernului nu pot forma obiectul controlului de legalitate, pentru motivul că nu sunt acte administrative de autoritate emise în vederea executării legii, ci constituie tocmai lege.
Legile şi Ordonanţele Guvernului sunt supuse controlului de constituţionalitate conform art. 146 lit. d) din Constituţia României.
În cazul ordonanţelor nu se examinează legalitatea acestora de către instanţele judecătoreşti, ci doar constituţionalitatea lor, de către Curtea Constituţională.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.V.E. împotriva sentinţei civile nr. 123 din 31 martie 2011 a Curţii de Apel Iaşi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3862/2011. Contencios. Amendă pentru... | ICCJ. Decizia nr. 4240/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
