ICCJ. Decizia nr. 3862/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3862/2011

Dosar nr. 491/46/2011

Şedinţa publică de la 30 iunie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 270/F-CONT din 4 mai 2011, Curtea de Apel Piteşti – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a admis în parte, cererea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii şi a obligat pârâta (conducătorul său) să plătească o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 25 martie 2011 şi până la reintegrarea efectivă a reclamantului.

A dispus obligarea pârâtei să-i plătească reclamantului despăgubiri cuantificate la data plăţii, ca fiind echivalentul sumei de 1000 euro.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa nr. 207/F-C din 24 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a dispus anularea Deciziei nr. 328 din 13 ianuarie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Inspecţia Muncii şi reintegrarea reclamantului în funcţia corespunzătoare celei din care a fost eliberat. Au fost obligate pârâtele să îi plătească reclamantului diferenţa între retribuţia primită în funcţia din care a fost eliberat la data de 13 octombrie 2009 şi cea primită în funcţia ocupată ulterior.

Această soluţie a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 1105 din 25 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia contencios administrativ şi fiscal.

A mai reţinut prima instanţă că pârâta a emis Decizia nr. 413 din 1 aprilie 2011, însă nu l-a reintegrat pe reclamant, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitoare la amendarea conducătorului instituţiei şi la acordarea de despăgubiri pentru întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Inspecţia Muncii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, m ai înainte de a examina motivele de recurs, constată că recursul este tardiv declarat.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, hotărârea pronunţată în temeiul art. 24 alin. (2) din lege, poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii.

Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menţionat se calculează potrivit dispoziţiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C. proc. civ. care arată că „termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul”.

Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol stabileşte că „termenul care se sfârşeşte într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare”.

Din actele dosarului rezultă că sentinţa atacată i-a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 20 mai 2011, conform dovezii aflate la fila 46 din dosarul de fond, recursul fiind declarat la data de 27 mai 2011, potrivit ştampilei poştale aplicate pe plicul în care s-a expediat cererea de recurs ( fila 6 dosar recurs).

Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care pârâtul avea dreptul să declare recurs era cuprins între 21 mai 2011 şi 26 mai 2011, inclusiv.

Cum data de 27 mai 2011, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depăşit termenul de 5 zile impus de lege, rezultă că recursul pârâtei Inspecţia Muncii este tardiv.

În aceste condiţii, faţă de cele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 103 alin. (1) şi ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii, împotriva sentinţei civile nr. 270/F-CONT din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Piteşti – secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3862/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs