ICCJ. Decizia nr. 4250/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4250/2011
Dosar nr.4514/1/2011
Şedinţa publică din 21 septembrie 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, împotriva Sentinţei civile nr. 630 din 3 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de SC A.T. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte a înlăturat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi a constatat că, în raport cu obiectul cauzei, dar şi cu natura actelor administrativ fiscale atacate, instanţa de fond, în mod corect, a respins cele două excepţii invocate în cauză de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Instanţa de control judiciar a considerat, însă, întemeiate criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinând situaţia de fapt potrivit căreia, în urma unei inspecţiei fiscale parţiale, având ca obiect verificarea tematică a taxei pe valoare adăugată, efectuată la SC A.T. SRL Italia, având ca reprezentant fiscal pe SC S.P. SRL, fostă SC A.R. SRL., s-a constatat că SC S.P. SRL a achiziţionat, cu factura din 31 mai 2007, emisă de I. SRL Italia o serie de bunuri, respectiv bare de aluminiu, deşeuri aluminiu, producţie în curs de execuţie şi produse finite, în valoare totală de 15.619.612,03 RON. Totodată, s-a reţinut că respectivele bunuri, ce fuseseră achiziţionate de la SC A. SA Slatina, se aflau la data achiziţiei pe teritoriul României şi aparţineau SC A.T. SRL Italia, prin reprezentant fiscal în România SC S.P. SRL.
Apreciind că, pentru corecta soluţionare a cauzei se impune a stabili cu certitudine dacă operaţiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia şi SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura din 31 mai 200, constituie o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Cod Fiscal, şi implicit o operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată, instanţa de recurs a examinat dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art. 128 alin. (1) şi 7 din Legea nr. 571/2003 privind Cod fiscal şi pct. 6 alin. (6) Titlul VI din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, reţinând faptul că, deşi este incontestabil faptul că între SC A.T. SRL Italia şi SC I. SRL Italia a intervenit un transfer parţial de active, realizat printr-o operaţiune de majorare a capitalului social al SC I. SRL Italia, cu întreaga ramură de activitate a diviziei de produse extrudate, instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 128 alin. (7) din Cod Fiscal
În contextul cauzei de faţă, Înalta Curte a reţinut că nu a fost dovedit faptul că bunurile ce au făcut obiectul facturii din 31 mai 2007 emisă de SC I. SRL Italia au fost dobândite de către vânzătoare de la SC A.T. SRL Italia, sub forma unui transfer de active şi pasive, în condiţiile în care acestea nu se regăsesc, la data de referinţă a evaluării, înscrise în Anexa 4a, detaliere materii prime, la 31 decembrie 2006, a raportului de evaluare întocmit de H.A. SRL şi nici nu s-a făcut dovada transmiterii acestora la data atribuirii, respectiv 30 aprilie 2007.
Pe de altă parte, instanţa de recurs a considerat că judecătorul fondului nu a ţinut cont de faptul că SC A.R. SRL, actuală SC S.P. SRL, nu este reprezentantul fiscal al SC I. SRL Italia, ci a fost desemnată reprezentant fiscal al SC A.T. SRL Italia şi doar pentru activitatea de achiziţie a barelor de aluminiu de pe piaţa românească şi vânzarea produselor extrudate de aluminiu pe piaţa românească.
Faţă de această situaţie de fapt şi de drept, instanţa de control judiciar a constatat că operaţiunea derulată între SC A.T. SRL Italia şi SC I. SRL Italia reprezintă o livrare de bunuri, în sensul art. 128 alin. (1) din Cod Fiscal, care nu erau transportate, pentru care locul livrării era, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. c) din Cod Fiscal, locurile unde se găseau bunurile atunci când au fost puse la dispoziţia cumpărătorului, respectiv în România, caz în care a calificat, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Cod Fiscal, respectiva operaţiune ca fiind impozabilă, iar persoana obligată la plata taxei în România era, conform art. 150 alin. (1) lit. a din Cod Fiscal, persoana impozabilă care efectua livrarea de bunuri, respectiv SC A.T. SRL Italia prin reprezentantul său fiscal SC S.P. SRL România.
Împotriva Deciziei nr. 1068 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă SC „A.T.” SRL, în temeiul art. 21 alin. (2) coroborat cu art. 17 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, susţinând că instanţa de recurs nu a făcut aplicarea art. 73 - 76 din Directiva 112/2006 CEE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum au fost transpuse în Cod Fiscal la art. 137 alin. (1).
În dezvoltarea motivului de revizuire menţionat, reclamanta arată că, potrivit reglementărilor menţionate, baza de impozitare este constituită din contrapartida obţinută sau care urmează să fie obţinută de furnizor pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii, fie preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost stabilit la data livrării în cazul aplicării prevederilor referitoare la livrările către sine/livrări intra-comunitare considerate ca fiind cu plată.
Faţă de aceste prevederi, baza de impozitare pentru transferul de active şi pasive realizat între SC A.T. SRL Italia şi I. SRL Italia poate fi constituită fie din valoarea părţilor sociale primite ca urmare a aportului la capitalul I. SRL Italia (proporţional cu valoarea bunurilor aportate în România) dacă instanţa consideră că aportul reprezintă o livrare cu plată, fie preţul de achiziţie al bunurilor aportate în România, dacă instanţa consideră că bunurile au fost transferate în mod gratuit, însă în nici un caz preţul stabilit în cadrul tranzacţiei dintre I. SRL Italia şi A.T. SRL România (actualmente S.P. SRL).
Alăturat cererii de revizuire a fost depusă în copie, Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de revizuire invocat, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este nefondată.
Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României republicată”.
În conformitate cu Decizia nr. 1068 din 23 februarie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, problema litigioasă ce a făcut obiectul recursului a constituit-o stabilirea împrejurării „dacă operaţiunea de vânzare-cumpărare intervenită între SC I. SRL Italia şi SC A.R. SRL actuală SC S.P. SRL, înscrisă în factura din 31 mai 2007, constituie o livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Cod Fiscal şi implicit, o operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată”, iar nicidecum modul de stabilire a bazei de impozitare, respectiv calculul acesteia.
În raport de obiectul recursului, astfel cum acesta a fost delimitat de instanţă şi necontestat de părţi, rezultă că nu sunt incidente în cauză prevederile Directivei nr. 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene, art. 73 - 76 - invocate de revizuentă şi care se referă la modul de calcul al bazei impozabile, iar nu la stabilirea împrejurării dacă o anumită operaţiune este sau nu taxabilă.
Pentru considerentele menţionate, nefiind întrunite în cauză condiţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuirea urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC „A.T.” SRL împotriva Deciziei nr. 1068 din 23 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4236/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4263/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
