ICCJ. Decizia nr. 4266/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4266/2011
Dosar nr.1334,8/42/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 1334/42/2008, reclamanta SC „K.P.” SRL Ceptura a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, să dispună anularea Deciziei nr. 43 din 18 iulie 2008 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova, Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate, anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 868.534 lei ce reprezintă impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări şi penalităţi de întârziere şi anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere la obligaţii bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite şi imposibilităţii valorificării acestora.
A solicitat, totodată suspendarea executării Deciziei nr. 2099 din 25 aprilie 2007 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 2099 din 25 aprilie 2007 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de către instanţele de contencios administrativ.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că Decizia nr. 43/2008 emisă de Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Prahova, ignoră, în totalitate, soluţiile organului de urmărire penală, respectiv Rezoluţia nr. 37/D/P/2007 a D.I.I.C.O.T., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de K.M. - administrator al societăţii - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub nr. 612/P/2007 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil.
Reclamanta a susţinut că a făcut dovada realizării operaţiunii de export, toate facturile emise de societate fiind înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, în conturile de venituri, iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate, astfel că, soluţia de respingere a contestaţiei nu este întemeiată.
Totodată s-a mai învederat că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare penală concluzionează că SC K.P. SRL Ceptura nu datorează obligaţiile fiscale stabilite prin Decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, respectiv impozit pe profit şi TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâţi, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ce au fost respinse de organul de cercetare penală.
La data de 23 februarie 2009, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul restrângerii obiectului acesteia, cu privire la cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 2099 din 25 aprilie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
3. Hotărârea instanţei de fond
Prin Sentinţa nr. 26 pronunţată în data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea precizată în parte, formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta SC K.P. SRL Ceptura, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anulat Decizia nr. 43 din 18 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova şi Decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534 lei şi a respins cererea privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere, ca neîntemeiată.
4. Executarea căii de atac a recursului. Decizia de casare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică şi nelegală.
Prin Decizia nr. 5115 pronunţată în data de 13 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva Sentinţei civile nr. 26 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reţinut că primul motiv de nelegalitate al hotărârii este legat de nemotivarea ei de către instanţa de fond, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa de recurs a precizat că, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cele pentru care au fost înlăturare susţinerile părţilor şi că acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
S-a constatat că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârşirea unor infracţiuni de către reprezentanţii societăţii reclamante, dar nu a analizat Decizia atacată şi nici motivele pentru care a înlăturat susţinerile organelor de control şi că aceeaşi hotărâre cuprinde motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite.
Instanţa de recurs a mai precizat că, instanţa de fond nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă extrajudiciară şi s-a susţinut că pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă şi probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie să aibă caracter judiciar.
Înalta Curte a menţionat totodată că, mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepţie de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare şi că, în speţă, instanta de fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele în funcţie de cele consemnate în Decizia organului fiscal şi care să ducă la dezlegarea pricinii.
Pentru cele enunţate anterior, instanţa de recurs a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în baza art. 312 alin. (3) rap. la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
5. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în rejudecare
În rejudecare, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 254 din 23 noiembrie 2010 a admis, în parte, acţiunea formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către contestatoarea SC K.P. SRL Ceptura, în contradictoriu cu intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, D.G.F.P. Prahova, şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a anulat, în parte Decizia nr. 43 din 18 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova şi Decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Prahova, stabilind în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare în cuantum de 484.530,07 lei, din care: impozit pe profit 100.901,73 lei, dobânzi şi majorări 2926,15 lei, TVA 222.128,52 lei, accesorii TVA 158.573,67 lei.
S-a dispus respingerea cererii privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere.
6. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond
6.1. Organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat în perioada 28 februarie 2007 - 20 aprilie 2007, un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, ce a avut ca obiective verificarea modului de constituire, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie 2006, constatându-se că SC K.P. SRL Ceptura datorează impozit pe profit în cuantum de 350.122 lei cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 lei, taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 lei şi majorări de întârziere şi penalităţi aferente în cuantum de 58.425 lei, sume pentru care a fost emisă Decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007.
Împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat contestaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal, iar prin Decizia nr. 43 din 18 iunie 2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia societăţii reclamante, menţinând în totalitate obligaţiile stabilite prin raportul de inspecţie fiscală, întrucât aceste obligaţii au fost corect şi legal stabilite, concluzionându-se că reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente, precum şi taxă pe valoarea adăugată cu majorări şi penalităţi, în condiţiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societăţii în totalitate veniturile realizate şi nu a colectat TVA.
Prin Decizia a cărei anulare se solicită reclamanta a fost obligată la plata sumei de 868.534 lei ce reprezintă impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări şi penalităţi de întârziere, pe lângă această sumă solicitându-se să se anuleze şi obligarea la plata sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere la obligaţii bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite şi imposibilităţii valorificării acestora.
6.2. Curtea a reţinut că prin expertiza contabilă efectuată în cauză s-au stabilit obligaţii suplimentare ce totalizează 484.530,07 lei, astfel: impozit profit - 100.901,73 lei; dobânzi şi majorări de întârziere pe profit - 2.926,15 lei; TVA - 222.128,52 lei şi accesorii TVA - 158.573 lei.
S-a constatat că în luna iunie 2006 societatea a înregistrat în contabilitate o valoare a consumului de 12.660,62 lei, mai mare faţă de bonurile de consum întocmite şi cu această sumă s-a influenţat rezultatul exerciţiului financiar prin considerarea acestora ca fiind cheltuieli nedeductibile, expertiza contabilă determinând un impozit pe profit suplimentar de 100.901,73 lei, dobânzi şi majorări de întârziere 2.926,15 lei.
În ceea ce priveşte TVA suplimentara datorată de societate, expertiza contabilă a stabilit suma de 283.431,99 lei: 191.287,07 lei (12.645,08 lei în exerciţiul fiscal 2004, 29.027.98 lei în exerciţiul fiscal 2005, 149.614,01 lei în anul 2006) reprezintă diferenţa de TVA colectată aferentă celor constatate de expertiza la cheltuieli nedeductibile în valoare de 1.001.966,21 lei; 772,92 lei aferent facturii din 21 decembrie 2006 în valoare totală de 4.840,92 lei către SC D.I. SRL Corabia; 26.846 lei reprezintă TVA colectată pentru prestările de servicii în valoare de 141.295 lei facturate de SC K.P. SRL către SC B. SRL în perioada mai 2005 - iulie 2005, în condiţiile în care societatea prestatoare nu era înscrisă în anexa la autorizaţia de perfecţionare activă nr. 209/11/02.2003; 1.727 lei reprezintă TVA colectată aferentă prestărilor de servicii în valoare de 9.089 lei efectuate de societate către SC K.D. SRL Plopeni, fără ca acest client să deţină autorizaţie de perfecţionare activă; 62.799 lei reprezintă TVA colectată pentru lipsurile de materiale constatate în timpul controlului (51.722 kg elastic şi 185.331 metri broderie) în valoare totală de 330.523 lei.
S-a constatat că la data de 31 decembrie 2006 SC K.P. SRL avea de recuperat de 61.303 lei. Expertiza contabilă a stabilit TVA de plata în suma de 222.128,52 lei (283.431,99 lei - 61.303 lei) şi accesorii de plată în sumă de 158.573,67 astfel: în anul 2004 - TVA suplimentar în valoare de 12.645,08 lei; în anul 2005 - TVA suplimentar în valoare de 57.600,98 lei şi accesorii în sumă de 5.491,24 lei; în anul 2006 - TVA suplimentar 150.386,93 lei şi accesorii 17.866,58; în anul 2007 - TVA suplimentar 62.799 lei şi accesorii 135.215,86 lei.
Urmare obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză de către pârât expertul şi-a menţinut punctul de vedere iniţial în sensul că la baza impozabilă utilizată la determinarea impozitului pe profit a adăugat ca nedeductibilă suma de 896.458,58 lei şi a calculat un impozit suplimentar de 100.901,73 lei şi TVA suplimentar de 222.128,52 lei.
S-a făcut menţiunea că nu este posibil a determina veniturile ce puteau fi realizate din materialele respective, socotite din diferenţa rezultată din cantităţile date în consum pe baza bonurilor şi cele ce se regăsesc în rapoartele de producţie, întrucât nu se putea baza pe ipoteze.
Totodată, instanţa a reţinut că expertul a răspuns şi obiecţiunilor formulate de reclamantă, menţinându-şi acelaşi punct de vedere prezentat în raportul de expertiză privind impozitul suplimentar calculat în valoare de 100.901.73 lei deoarece contravaloarea materialelor înscrise în bonurile de consum care totalizează 2.025.516 nu se regăsesc în întregime în rapoartele de producţie, expertiza stabilind un consum de materiale neînregistrat în raportul de producţie în valoare de 896.459 lei, după luarea în calcul a unei pierderi tehnologice de 24% în valoare de 486.123 lei.
6.3. În ceea ce priveşte impozitul pe profit aferent minusurilor de produse finite constatate la inventar pentru care nu exista o justificare şi nici imputare în sarcina celor vinovaţi s-a apreciat că reprezintă o cheltuială nedeductibilă.
Curtea a constatat că, în ceea ce priveşte impozitul suplimentar expertiza contabilă a stabilit că orice sumă înregistrată pe cheltuieli fără un suport temeinic şi legal potrivit art. 21 din Cod fiscal este considerată cheltuială nedeductibilă.
În legătură cu susţinerea reclamantei constând în aceea că nu s-au avut în vedere plusurile rezultate cu ocazia inventarierii şi nu au fost compensate cu minusurile rezultate, Curtea a reţinut că această operaţiune (compensare) se face numai în anume condiţii reglementate de prevederile Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1.753, condiţii ce nu au fost îndeplinite în cauză.
S-a stabilit că expertiza nu a putut face compensarea plusurilor şi minusurilor deoarece societatea nu a întocmit liste cu sortimentele de produse care să întrunească condiţiile de compensare datorită riscului de confuzie.
În concluzie instanţa a constatat că expertul, răspunzând obiecţiunilor părţilor, şi-a menţinut punctul de vedere exprimat în raportul iniţial de expertiză, ocazie cu care au fost stabilite obligaţii suplimentare ce totalizează 484.530,07 lei, astfel: impozit profit - 100.901,73 lei; dobânzi şi majorări de întârziere impozit pe profit - 2.926,15 lei; TVA - 222.128,52 lei; accesorii TVA - 158.573 lei.
6.4. A concluzionat instanţa că în baza raportului de expertiză efectuat în cauză şi în conformitate cu dispoziţiile art. 14 lit. a) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal reclamanta datorează impozit suplimentar pe profit, în conformitate cu art. 137 din acelaşi act normativ datorează TVA şi în conformitate cu dispoziţiile art. 116 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, datorează şi accesoriile aferente.
6.5. În ceea ce priveşte cererea reclamantei privind anularea sumei de 97.768 lei reprezentând majorări de întârziere la obligaţii bugetare nedatorate, Curtea a reţinut că aceasta nu a făcut dovada stabilirii acestei sume de către organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite.
7. Recursul formulat de reclamanta SC ”K.P.” SRL împotriva Sentinţei nr. 254 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta arată că sentinţa instanţei de fond a reluat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, raport de expertiză ce nu a răspuns la obiectivele fixate de instanţă.
7.1. Referitor la impozitul pe profit suplimentar, se invocă faptul că a fost stabilit de expertiză prin compararea consumurilor de materiale înscrise în bonurile de consum şi înregistrate în evidenţa contabilă, cu consumurile înscrise în rapoartele de producţie.
Rapoartele de producţie, care ar fi trebuit să fie o copie fidelă a fişelor de magazie, nu reflectă realitatea, deoarece în ele s-a înregistrat sporadic şi arbitrar. De aici rezultă diferenţe majore de producţie fizică realizată efectiv faţă de cea înregistrată în rapoartele de producţie.
Rapoartele de producţie nu sunt documente justificative de înregistrat în evidenţa contabilă, conform Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 1.850/2004, ci bonurile de predare-transfer restituire.
Rezultă că expertul a considerat eronat drept consumuri nejustificate de materiale, consumurile aferente celor 382.728 bucăţi produse care au fost înregistrate în veniturile societăţii, consecinţa fiind că suma stabilită drept nedeductibilă fiscal este în fapt aferentă producţiei înregistrată de societate.
7.2. Expertiza a stabilit TVA suplimentară în sumă de 191.287,07 lei aferentă cheltuielilor nedeductibile fiscal reprezentată de consumul de materiale nedeductibile fiscal, consumuri de materiale comparate cu rapoartele de producţie şi nu cu producţia realizată efectiv înscrisă în bonurile de predare-primire-transfer-restituire, înregistrate în evidenţa contabilă în conturile de venituri, în mod eronat.
Din normele tehnice ale fiecărui produs realizat de societate rezultă că toate înscrisurile societăţii din rapoartele de producţie, greutatea unui produs este înregistrată eronat din diferite motive: lipsa personalului de specialitate, lipsa normelor tehnice specifice fiecărui grup de produs din care să rezulte atât consumul de materii prime, materii auxiliare, dar şi procentul de pierderi.
7.3. Obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de reclamantă au fost respinse ca şi solicitarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, probă ce ar fi lămurit cauza.
8. Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Prahova împotriva Sentinţei nr. 254 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. Instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, deoarece motivarea acesteia se sprijină exclusiv pe concluziile expertizei contabile efectuate în dosar.
Judecătorul fondului şi-a însuşit în totalitate susţinerile reclamantei, evidenţiind numai aspectele favorabile societăţii, fără a ţine seama şi de argumentele organelor de control.
8.2. Punctul de vedere al expertului contabil contravine prevederilor Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală.
Potrivit art. 11 alin. (1) Cod Fiscal, „la stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe, în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei”.
Instanţa de fond trebuie să aibă în vedere împrejurarea că determinarea prin estimare a veniturilor putea fi efectuată de către expertul contabil prin una din metodele prevăzute de art. 11 Cod Fiscal sau pe baza datelor şi documentelor de evidenţă contabilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi - instanţă competentă să soluţioneze recursurile.
1. Recursurile sunt nefondate.
1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamanta SC ”K.P.” SRL.
Expertiza contabilă efectuată în dosar, precum şi răspunsurile la obiecţiunile formulate de părţi au avut în vedere bonurile de consum iar înregistrarea în plus în contabilitate, a consumului, a fost stabilită pe baza bonurilor de consum întocmite.
Rapoartele de producţie au fost analizate în ansamblul tuturor documentelor contabile.
Inclusiv la fila 6 din raportul de expertiză evidenţiată de recurenta-reclamantă în motivele de recurs, se face referire la bonurile de predare-transfer-restituire.
S-a mai reţinut în raportul de expertiză că în contabilitate nu a fost înregistrată toată producţia, anumite facturi (nominalizate în cuprinsul expertizei) nefiind înregistrate.
Se mai constată că instanţa de fond a încuviinţat reclamantei obiecţiunile formulate. Reclamanta nu a avut obiecţiuni care să privească situaţia rapoartelor de producţie, iar proba cu expertiză tehnică de specialitate nu a fost solicitată.
Rezultă că stabilirea unei TVA suplimentară în sumă de 191.287,07 lei s-a făcut în mod legal, în baza constatării unor cheltuieli nedeductibile fiscal.
1.2. Cu privire la recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Prahova
Prevederile art. 11 alin. (2) Cod Fiscal se aplică la stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate.
În speţă, nu se analizează legalitatea unor tranzacţii, ci stabilirea în concret a produselor realizate.
Întrucât în dosar nu au existat date din care să rezulte ce anume produse au fost realizate din materialele care nu au fost considerate ca reprezentând o cheltuială deductibilă, expertul a procedat în mod corect atunci când nu a luat în calcul eventualele venituri ce s-ar fi putut obţine.
În mod corect instanţa de fond şi-a întemeiat hotărârea inclusiv pe concluziile raportului de expertiză, având în vedere că o sentinţă judecătorească se bazează pe probele administrate în cauză.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de SC ”K.P.” SRL Ceptura, prin administrator judiciar L.C. IPURL şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova împotriva Sentinţei nr. 254 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4263/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4269/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
