ICCJ. Decizia nr. 4263/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4263/2011
Dosar nr.569/64/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 569/64/2010, reclamanta Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat instanţei obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern, în baza prevederilor art. 16 din OUG nr. 123/2006, prin care să fie aprobată activitatea pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pe anul 2009 şi prin care să se acorde sprijinul financiar beneficiarilor prevăzuţi la art. 6 din OUG nr. 123/2006, de la bugetul de stat, prin bugetul pârâtului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului acordat pentru susţinerea producţiei de sfeclă de zahăr fiind de 30 RON/tonă, în total suma de 19.700.000 RON, sume ce se vor plăti persoanelor îndreptăţite, conform dispoziţiilor OUG nr. 125/2006 şi Ordinului Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 624/2009.
De asemenea, a solicitat ca, în caz de refuz, să se dispună obligarea pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Guvernul României, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în solidar, la plata compensaţiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr, conform art. 6 din OUG nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susţinerea producţiei de sfeclă de zahăr de 30 RON/tonă, pentru anul 2009.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei plângerii prealabile, în privinţa capătului 1 de cerere iar în privinţa capătului 2 de cerere, faţă de împrejurarea că acesta s-a formulat în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov în calitate de reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanţelor Publice în nume propriu şi ca reprezentant al Statului Român, a invocat, prin întâmpinare, cu privire la primul capăt de cerere, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Referitor la cel de-al doilea petit, a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a Ministerul Finanţelor Publice în nume propriu.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a susţinut că această autoritate are calitate doar în raport cu petitul doi al acţiunii şi a invocat următoarele excepţii:
Astfel, a invocat excepţia prematurităţii capătului doi de cerere având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din OUG nr. 123/2006, potrivit cu care lista activităţilor pentru care se acordă sprijin financiar în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie a fiecărui an, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei activităţi, precum şi suma totală alocată fiecărei activităţi se aprobă anual prin hotărâre a guvernului. În opinia pârâtului, din interpretarea logico-sistematică a acestui text de lege, reiese că legiuitorul condiţionează acordarea sumelor de adoptarea unei hotărâri de guvern.
A fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii bazată pe două considerente:
În primul rând s-a susţinut că reclamanta a solicitat acordarea de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a sprijinului financiar, în condiţiile în care Guvernul României şi Ministerul Finanţelor Publice nu au emis hotărârea de Guvern şi, respectiv, nu a alocat suma necesară.
În al doilea rând, s-a arătat că, începând cu anul 2010, OUG nr. 123/2006 este lipsită de efecte juridice întrucât prin Regulamentul nr. 1234/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratat şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 şi a Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol şi forestier, se impune obligativitatea reconsiderării ajutoarelor de stat în concordanţă cu normele comunitare indicate.
În şedinţa publică din 22 octombrie 2010, instanţa a respins, ca fără obiect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României cu privire la cel de-al doilea petit. În aceeaşi sentinţă publică, celelalte excepţii invocate de pârâţi prin întâmpinări, au fost unite cu fondul.
Prin Sentinţa nr. 180/F din 10 noiembrie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei procedurii administrative prealabile invocată de Guvernul României.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea sa şi a Guvernului României la adoptarea unei hotărâri de guvern, în baza prevederilor art. 16 din OUG nr. 123/2006. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea sa, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata compensaţiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii de sfeclă de zahăr, conform art. 6 din OUG nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susţinerea producţiei de sfeclă de zahăr pentru anul 2009.
În consecinţă, a respins acţiunea formulată de Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice cu privire la capătul doi al cererii de chemare în judecată.
A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
A respins excepţia prematurităţii formulării capătului doi al cererii de chemare în judecată invocată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
A admis în parte acţiunea formulată de Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, şi în consecinţă, a obligat Guvernul României la adoptarea unei hotărâri, în baza art. 16 din OUG nr. 123/2006, prin care să se aprobe activitatea prevăzută de lit. b) pct. 2 din Anexa 2 la OUG nr. 123/2006, din anul 2009 pentru care se acordă sprijin financiar beneficiarilor prevăzuţi la art. 6 din OUG nr. 123/2006, de la bugetul de stat, din bugetul pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cuantumul sprijinului de 30 RON/tonă şi suma totală de 19.700.000 RON alocată acestei activităţi.
A respins cererea formulată de reclamanta Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale având ca obiect obligarea pârâţilor la plata compensaţiilor ce se cuvin beneficiarilor sprijinului financiar în domeniul culturii sfeclei de zahăr, conform art. 6 din OUG nr. 123/2006, în cuantum de 19.700.000 RON, reprezentând sprijinul acordat pentru susţinerea producţiei de zahăr pentru anul 2009.
Totodată, Guvernul României a fost obligat să plătească reclamantei suma de 30.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi a respins restul cheltuielilor de judecată solicitate.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin OUG nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului, potrivit art. 1, s-a aprobat acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului.
Prin OG nr. 19/2009 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2009, în cuprinsul art. 10 alin. (3), s-a prevăzut că "Guvernul va aproba, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, angajarea suplimentară prin acte normative a sumei de 620.000 mii RON pentru finanţarea acţiunilor de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al reorganizării şi sistematizării teritoriului, potrivit prevederilor OUG nr. 123/2006 (...)".
La data de 08 octombrie 2009, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a înaintat Ministerului Finanţelor Publice proiectul de hotărâre de guvern privind acordarea anumitor forme de sprijin financiar în sectorul vegetal, iar în cuprinsul Notei de fundamentare, la secţiunea a 4-a Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, s-a menţionat că suma necesară este de 21.000 mii RON şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe anii 2009 şi 2010, Titlul IV Subvenţii, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli”. Din suma prevăzută la art. 10 alin. (3) din OG nr. 19/2009, de 620.000 mii RON, prin prezentul proiect de act normativ se angajează în anul 2009 pentru activitatea aferentă anului 2009, suma de 21.000 mii RON".
În Nota emisă de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale referitoare la proiectul de act normativ, s-a arătat că această formă de sprijin se încadrează în ajutoarele de stat notificate de Comisia Europeană pentru perioada 2007 - 2009.
De asemenea, la data de 11 decembrie 2009, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a înaintat Ministerului Finanţelor Publice un alt proiect de hotărâre de guvern pentru aprobarea activităţii pentru care se acordă sprijin financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în anul 2009, a cuantumului sprijinului financiar şi a sumei totale alocate acestei activităţi, cu referire doar la susţinerea producţiei marfă sfeclă de zahăr.
La data de 04 ianuarie 2010, Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a adus la cunoştinţa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale faptul că, în concordanţă cu OUG nr. 123/2006, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale a emis Ordinul nr. 624/2009 în baza căruia cultivatorii de sfeclă au depus dosarele pentru primirea subvenţiei şi s-a solicitat, pe aceeaşi cale, promovarea hotărârii de guvern pentru acordarea subvenţiei.
Reclamanta a formulat memorii şi către Ministerul Finanţelor Publice solicitându-se găsirea urgentă a unor soluţii de acordare a acestei subvenţii pentru anul 2009.
La data de 12 aprilie 2010, Guvernul României a comunicat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale faptul că sprijinul financiar acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal în baza prevederilor OUG nr. 123/2006, reprezintă unul dintre ajutoarele de stat existente la data aderării României la UE şi care, în conformitate cu Tratatul de aderare, au putut fi acordate pe o perioadă de tranziţie de 3 ani (2007 - 2009).
Cu privire la excepţiile invocate în cauză prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile Curtea a apreciat că reclamanta a depus toate diligentele pentru solicitarea emiterii actului normativ. S-a adresat în primul rând ministerului care urma sa iniţieze proiectul de act normativ, s-a adresat Ministerului Finanţelor Publice pentru stabilirea existenţei fondurilor bugetare.
Pe de altă parte, a reţinut prima instanţă, în cauză, nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu a existat un act administrativ a cărei revocare să poată fi solicitată, în cauză fiind vorba despre lipsa emiterii unui act administrativ, Ministerul Finanţelor Publice fiind cel la care procedura de adoptare s-a oprit în două rânduri prin restituirea proiectului.
Instanţa a mai constatat că Guvernul României a avut cunoştinţă de iniţierea emiterii unui astfel de act normativ, existând la dosar dovada unei corespondenţe între Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în care primul nu şi-a exprimat vreun refuz în legătură cu emiterea actului normativ.
Cu privire la calitatea procesuală a Statului român, Curtea a considerat că acest pârât nu poate avea calitate procesuală activă nici pentru primul petit, nici pentru al doilea, Guvernul României fiind instituţia în sarcina căreia ar putea cădea obligaţia de a adopta actul administrativ normativ solicitat.
În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, întrucât sumele de bani solicitate de reclamantă, în situaţia admiterii acţiunii, ar trebui să fie avansate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de gestionar al bugetului de stat, acesta are calitate procesuală.
Împrejurarea că, potrivit art. 2 din OUG nr. 123/2006, sumele acordate cu titlu de sprijin financiar se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, nu are relevanţă în cazul petitului al doilea, pentru că suma ce face obiectul acestui capăt de cerere este solicitată cu titlu de despăgubiri şi implică obligarea Ministerului Finanţelor Publice de a asigura plata acestora în cazul admiterii acţiunii. În consecinţă, pentru aceste argumente, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, a fost respinsă.
Totodată Curtea a respins excepţia prematurităţii celui de al doilea capăt de cerere reţinându-se că suma de bani a fost solicitată cu titlu de despăgubiri, fiind întemeiată pe o răspundere civilă delictuală, neavând aceleaşi raţiuni cu solicitarea ce face obiectul primului petit.
Excepţia inadmisibilităţii capătului al doilea al cererii de chemare în judecată a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele considerente:
Prin OUG nr. 123/2006 a aprobat acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătăţirilor funciare şi al organizării şi sistematizării teritoriului.
Prin OG nr. 19/2009, au fost prevăzute fonduri bugetare pentru plata acestor măsuri de sprijin financiar, finanţare asigurată, potrivit OUG nr. 123/2006, din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În anii 2007 şi 2008 a fost aprobată, prin hotărâri de guvern, potrivit art. 16 din OUG nr. 123/2006, ca activitate pentru care se acordă sprijin financiar şi activitatea de producţie marfă sfeclă de zahăr, iar prin Ordinul nr. 624/2009, de modificare a Ordinului nr. 850/2006, ambele emise de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, au fost stabilite condiţiile de eligibilitate în vederea primirii sprijinului de către producătorii de sfeclă de zahăr, şi pentru anul 2009.
Producătorii au îndeplinit aceste condiţii, stabilindu-se de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi suma totală necesară pentru sprijinul financiar, respectiv în cuantum de 19.700 mii RON.
Instanţa a apreciat ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 123/2006, reţinându-se că în nota de fundamentare a proiectului de act normativ elaborată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a prevăzut o sumă de 21.000 mii RON, mai mare decât cea în final stabilită în urma centralizării cererilor, şi despre care s-a arătat că se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale iar prin Ordinul nr. 624/2006 aceiaşi instituţie a stabilit şi condiţiile de eligibilitate a acestei activităţi, ce trebuie îndeplinite de producătorii de sfeclă de zahăr pentru a obţine sprijinul financiar pentru anul 2009.
A reţinut Curtea că sprijinul financiar se cuvenea şi producătorilor de sfeclă de zahăr, atât prin prisma previzibilităţii şi accesibilităţii actelor legislative, dar şi prin prisma demersurilor realizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca parte a Guvernului României şi care asumă responsabilitatea puterii executive de a pune în aplicare dispoziţiile legii.
În fine Curtea a statuat că includerea activităţii de producţie marfă sfeclă de zahăr printre cele din anul 2009 pentru care s-a acordat sprijinul financiar, nu încalcă dispoziţiile tratatului de aderare, întrucât se referă la cel de-al treilea an după aderare când încă aceste forme de ajutor de stat mai erau permise.
Instanţa a respins petitul doi al cererii de chemare în judecată, reţinând că această solicitare poate fi admisă doar în ipoteza în care Guvernul nu va adopta actul administrativ normativ nici după pronunţarea acestei hotărâri judecătoreşti.
În privinţa cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant de la pârâţi, Curtea a constatat că doar pârâtul Guvernul României poate fi obligat la plata acestora şi, faţă de criteriile prevăzute de art. 274 C. proc. civ. procedură civilă, a admis acordarea doar parţială a acestor cheltuieli, respectiv în sumă de 30.000 RON.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Guvernul României şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În recursul declarat, Guvernul României a invocat în mod generic dispoziţiile art. 289 şi următoarele C. proc. civ., formulând critici care pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
- instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile;
- în ceea ce priveşte fondul soluţiei, instanţa a ignorat faptul că sprijinul financiar prevăzut prin OUG nr. 123/2006 reprezintă un ajutor de stat existent la data aderării României la Uniunea Europeană, care, potrivit Tratatului de aderare, a mai putut fi acordat doar pe o perioadă de tranziţie de 3 ani, care a expirat la 31 decembrie 2009. Oricum, argumentează autoritatea recurentă, OUG nr. 123/2006 a fost abrogată prin art. 1 din Legea nr. 28/2010;
- referitor la cheltuielile de judecată, autoritatea recurentă a susţinut că obligarea sa la plata sumei de 30.000 RON este nejustificată, instanţa de judecată având competenţa ca, potrivit art. 274 alin. (3) din C. proc. civ., să micşoreze onorariile avocaţilor, când va constata că acestea sunt nepotrivit de mari în raport cu valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În concluzie, Guvernul României a cerut admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei pronunţate şi respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., fiind susţinute, în esenţă, următoarele critici:
- începând cu anul 2010, OUG nr. 123/2006 este lipsită de efecte juridice, deoarece prin Regulamentul nr. 1.857/2006 de aplicare a art. 87 şi 88 din Tratatul de aderare şi de modificare a Regulamentului (CE) 70/2001, în materia ajutoarelor de stat sunt incidente normele comunitare;
- la data de 31 decembrie 2009 a expirat perioada de tranziţie de 3 ani pentru subvenţiile prevăzute de OUG nr. 123/2006.
În concluzie, autoritatea recurentă a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea soluţiei pronunţate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România a formulat întâmpinări prin care a combătut criticile invocate de către autorităţile recurente, susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi solicitând respingerea celor două recursuri.
În privinţa recursului formulat de către minister, intimata-reclamantă a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, din moment ce această autoritate publică nu a fost obligată în cauză, Guvernul României fiind obligat să adopte hotărâre prin care să se conformeze art. 16 din OUG nr. 123/2006.
În faţa instanţei de recurs, părţile au depus înscrisuri referitoare la sumele prevăzute în bugetul de stat pe anul 2009, pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, având în vedere excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, instanţa de recurs observă că, într-adevăr, aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă a soluţiei adoptată, instanţa de fond a admis în parte acţiunea formulată de federaţia reclamantă şi a obligat Guvernul României să adopte hotărârea pretinsă în temeiul prevederilor OUG nr. 123/2006, fiind respinsă acţiunea formulată împotriva Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
De asemenea, Guvernul României a fost singurul obligat la plata cheltuielilor de judecată către federaţia reclamantă, rezultând astfel că, ministerul recurent nu justifică nici un interes în legătură cu demersul său procesual, ceea ce va atrage respingerea recursului formulat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Guvernul României, acesta va fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Referitor la critica privind modul în care a fost soluţionată excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru neparcurgerea procedurii plângerii prealabile, instanţa de recurs constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Este adevărat că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, partea care se consideră vătămată este obligată să parcurgă procedura plângerii prealabile, dar acest lucru este valabil doar în cazul în care obiectul acţiunii îl formează o cerere de anulare a unui act administrativ, dar nu şi atunci când obiectul acţiunii îl formează refuzul nejustificat al autorităţii de a emite actul administrativ datorat, precum în cauza de faţă.
Or, în cauză, este necontestat că obiectul principal al acţiunii, aşa cum aceasta a fost admisă, îl constituie refuzul nejustificat al Guvernului de a emite actul administrativ pretins de către federaţia reclamantă, situaţie în care dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente iar procedura plângerii prealabile nu reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii, plângerea prealabilă nefiind obligatorie.
Oricum, din actele dosarului rezultă cu prisosinţă că Guvernul României nu a fost surprins prin acţiunea formulată, fiind la curent cu demersurile federaţiei reclamante în legătură cu emiterea hotărârii pretinse de aceasta.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia dată fondului cauzei, instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 108 din Constituţie şi Legea nr. 90/2001, Guvernul României, ca autoritate executiv-administrativă are competenţa şi este obligat să adopte hotărâri în scopul organizării executării legilor, cât şi pentru aplicarea în concret a prevederilor acestora, după caz.
De asemenea, este necontestat că prin art. 1 alin. (1) din OUG nr. 123/2006 aprobată prin Legea nr. 125/2007 a fost aprobată acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli, iar potrivit art. 16 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă „Lista activităţilor pentru care se acordă sprijin financiar, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei activităţi şi/sau ca sumă fixă pe unitatea de măsură, precum hectar/tonă/cap animal/familii albine/1, dintre activităţile cuprinse în anexele nr. 1 - 5, precum şi suma totală alocată fiecărei activităţi se aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului”.
Totodată, la art. 2 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, s-a prevăzut că „Normele metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activităţile prevăzute în anexele nr. 1 - 5, precum şi condiţiile de eligibilitate se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale”.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Guvernul României a adoptat HG nr. 1.577/2007 pentru sprijinul financiar pe anul 2007 şi, respectiv, HG nr. 1.380/2008 pentru sprijinul financiar pe anul 2008, în care a fost inclusă şi activitatea de cultivare a sfeclei de zahăr.
Or, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod incontestabil că în Legea nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009, la Titlul IV - Subvenţii, art. 40.15 „Sprijinirea producătorilor agricoli” a fost prevăzută suma totală de 1.231.404 mii RON, din care Guvernul, prin hotărâre era obligat să defalce pe fiecare sector agricol, la propunerea ministerului de resort.
De menţionat că, prin OUG nr. 19/2009 pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2009 s-a prevăzut suma de 620.000 RON pentru finanţarea acţiunilor de acordare a sprijinului financiar producătorilor agricoli potrivit prevederilor OUG nr. 123/2006.
În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a iniţiat proiectul de HG pentru anul 2009, fiind propusă suma de 21.000 mii RON pentru sprijinirea producţiei de sfeclă de zahăr.
Astfel fiind, rezultă că instanţa de fond a reţinut în mod judicios existenţa unui refuz nejustificat din partea Guvernului de a da curs iniţiativei ministerului de resort care, cu nr. 187 din 11 decembrie 2009, i-a transmis propunerea conform art. 16 alin. (1) din OUG nr. 123/2006.
În acest mod, Guvernul a refuzat nejustificat să emită hotărârea de punere în aplicare a dispoziţiilor legale citate, art. 16 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din OUG nr. 123/2006, precum şi dispoziţiile Legii bugetului de stat pe anul 2009, aşa cum a fost rectificat prin OG nr. 19/2009 aprobată prin Legea nr. 126/2010, prin care Parlamentul aprobase sumele necesare sprijinului financiar al producătorilor agricoli.
Susţinerile Guvernului în ceea ce priveşte expirarea perioadei de tranziţie de 3 ani, la 31 decembrie 2009, prevăzută în Tratatul de aderare are doar semnificaţia invocării propriei culpe în scopul justificării refuzului său de punere în aplicare a dispoziţiilor legale care îl obligau să emită hotărârea pretinsă de federaţia reclamantă.
Oricum, hotărârea ce trebuie adoptată, potrivit dispoziţiilor legale citate şi competenţelor Guvernului, se referă exclusiv la sprijinul financiar datorat legal producătorilor de sfeclă de zahăr pentru anul 2009, perioadă aflată în interiorul perioadei de tranziţie de 3 ani la care s-a referit autoritatea publică în apărările sale.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, instanţa de recurs reţine că şi acestea sunt neîntemeiate, instanţa de fond realizând o analiză a întinderii acestora, în urma căreia le-a acordat doar parţial, faţă de cele efectuate şi pretinse de federaţia reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva Sentinţei nr. 180/F din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 4250/2011. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4266/2011. Contencios → |
|---|
