ICCJ. Decizia nr. 4271/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4271/2011
Dosar nr. 936/42/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 936/42/2010 reclamantul I.M. a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri să dispună anularea ordinului nr. 1142 emis de pârât la data de 03 august 2010 prin care a fost eliberat din funcţia de director general al filialei SC U.M.P. SA; anularea tuturor actelor subsecvente emiterii ordinului privind eliberarea din funcţie; reintegrarea sa pe funcţia avuta anterior; obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale ce i se cuvin începând cu data eliberării din funcţie şi până la momentul reintegrării; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 RON pentru eliberarea din funcţie fără niciun motiv temeinic înainte de împlinirea termenului prevăzut împlinirea termenului prevăzut în contractul de muncă.
2. Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat acţiunea
Reclamantul a arătat ca începând cu data de 07 aprilie 2009 a îndeplinit funcţia de director general la SC U.M.P. SA, fiind încheiat în acest sens contract de mandat pentru o perioadă de 1 an de zile, ulterior, prin actul adiţional din 2010 durata contractului de mandat fiind prelungită pentru o perioada de 24 luni.
Reclamantul a arătat că pe perioada contractului şi-a îndeplinit corespunzător obligaţiile asumate, chiar a iniţiat câteva proiecte pentru creşterea economică a societăţii şi achitarea datoriei publice restante, dar spre surprinderea sa, fără a exista în prealabil vreun motiv cu privire la activitatea desfăşurată sau vreo obligaţie contractuală nerespectată, la data de 05 august 2010 a fost încunoştinţat de ceilalţi angajaţi ai societăţii că a fost eliberat din funcţia de director general al societăţii prin ordin al Ministrului Economiei, urmând ca funcţia să fie ocupată de o altă persoană din cadrul societăţii.
3. Hotărârea instanţei de fond
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 262 din 02 decembrie 2010 a respins ca neîntemeiată acţiunea.
4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut ca din analiza ordinului de revocare din funcţie a reclamantului se reţine că sub aspectul temeiniciei şi legalităţii s-au respectat dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c), art. 132 alin. (4) şi art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, precum şi HG nr. 1634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri cu referire la HG nr. 979/2000 privind înfiinţarea CN Romarm SA.
Astfel prin HG nr. 979/2000 s-a înfiinţat CN Romarm SA cu un capital social de 1.676.829.000 mii ROL, integral subscris şi vărsat, deţinut în întregime de statul român în calitate de acţionar unic, reprezentat de Ministerul Industriei şi Comerţului.
Potrivit art. 2 din HG nr. 979/2000, CN Romarm SA are în componenţă filiale cu personalitate juridică şi sucursale, care sunt prevăzute în Anexa nr. 2 printre care şi filiala SC P. SA, cu sediul în oraşul Plopeni, judeţul Prahova.
Instanţa a constatat că, în calitate de unic acţionar al SC U.M.P. SA, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, potrivit art. 13 din HG nr. 1634/2009, îşi exercită toate drepturile ce decurg din această calitate, printre care şi cea reglementată de art. 1371 alin. (4) şi, respectiv art. 142 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind desemnarea, numirea şi revocarea administratorilor şi, implicit, a directorilor.
Potrivit art. 1371 din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt desemnaţi de adunarea generală ordinară a acţionarilor şi pot fi revocaţi oricând de aceasta, iar consiliul de administraţie, potrivit art. 142 alin. (2) lit. c), are printre competenţe numirea şi revocarea directorilor.
A apreciat Curtea că din interpretarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 31/1990 privitoare la administrarea şi conducerea societăţilor comerciale rezultă că directorii şi administratorii se află cu societatea în raporturi de mandat, contract cu un pronunţat caracter intuitu personae. În consecinţă, încetarea raporturilor acestora cu societatea se poate produce atât prin renunţarea la mandat, cât şi prin revocarea lor, care constituie un mijloc de denunţare a contractului de mandat.
Identic cu administratorii societăţii pe acţiuni, directorii pot fi revocaţi oricând din funcţie fără a avea putinţa de a contesta sub aspectul temeiniciei Decizia de revocare. Aceasta se desprinde din interpretarea dispoziţiilor art. 132 alin (4) din Legea nr. 31/1990, care arată că membrii consiliului de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie şi pe cale de simetrie aceeaşi interdicţie o au şi directorii care sunt numiţi de consiliul de administraţie.
Din aceste motive, Curtea a considerat că, în speţă, atâta timp cât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri este unic acţionar al SC U.M.P. SA are latitudinea de a numi şi revoca din funcţie directorul societăţii prin intermediul consiliului de administraţie.
În concluzie, instanţa de fond a statuat că ordinul emis este legal, acesta fiind aprobat de consiliul de administraţie, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 04 august 2010.
Şi sub aspectul ultimului capăt de cerere referitoare la obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, cererea a fost respinsă reţinându-se că reclamantul nu a făcut dovezi cu privire la îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin contractul de mandat, la art. 2, pentru a rezulta că revocarea sa a fost făcută fără motiv, care să îi dea dreptul la despăgubiri.
Dimpotrivă, a reţinut instanţa, la dosarul cauzei s-au depus de către pârâtă o serie de înscrisuri din care rezultă că în activitatea reclamantului, pe perioada executării contractului de mandat au fost constatate o serie de neregulii privind gestionarea societăţii, cu referire la modalitatea de contractare şi vânzare a fierului vechi pentru care reclamantul a dat o notă explicativă, situaţia fiind înaintată spre soluţionare Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
5. Recursul formulat de reclamantul I.M. împotriva sentinţei nr. 262 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1. Instanţa de fond a reţinut în mod greşită că s-a prelungit contractul de mandat cu 24 luni în data de 12 martie 2009, deoarece contractul iniţial a fost semnat la 07 aprilie 2009.
5.2. Instanţa de fond a reţinut ca motiv de demitere afirmaţia a pârâtului, conform căreia revocarea contractului de mandat s-a aprobat pentru că reclamantul nu a semnat procesul-verbal de predare-primire la eliberarea din funcţie.
5.3. Instanţa fondului nu a analizat actele depuse la dosar şi nu a observat că directorul general nu avea competenţa să revoce contractul de mandat prin Decizia din 27 august 2010, o astfel de competenţă revenind consiliului de administraţie.
Mai mult, recurentul susţine că nu a fost respectat termenul de preaviz, nu i-a fost acordată posibilitatea să solicite un post conform pregătirii şi nu i s-a adus la cunoştinţă eliberarea din funcţie.
5.4. Judecătorul fondului a reţinut în mod greşit că eliberarea din funcţie s-a produs ca urmare a neregulilor privitoare la gestionarea societăţii cu referire la modalitatea de contractare şi vânzare a fierului vechi.
Toate înscrisurile depuse pe acest aspect sunt ulterioare eliberării din funcţie a recurentului.
Nu s-a făcut nicio cercetare prealabilă, recurentul nu a semnat nicio notă explicativă şi nu a susţinut că intimatul nu avea calitate să emită ordinul, ci doar că actul a fost emis fără temei legal.
6. Concluzii scrise formulate de intimatul-pârât Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri
Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ţinându-se seama că reclamantul a refuzat să semneze procesul-verbal de predare-primire a patrimoniului la numirea în funcţie, a refuzat să predea gestiunea societăţii la momentul revocării din funcţie.
Revocarea reclamantului s-a făcut de către Consiliul de Administraţie, în temeiul art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Ordinul contestat a fost emis în mod legal, iar reclamantul nu mai poate fi reintegrat.
Cu privire la plata despăgubirilor în cuantum de 150.000 RON, nu este datorată, deoarece revocarea s-a făcut cu „justă cauză”.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţă competentă să soluţioneze recursul
1. Recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
1.1. Prin contractul de mandat din 07 aprilie 2009, recurentul-reclamant a fost delegat în funcţia de director general al SC U.M.P. SA pe o perioadă de 1 an, iar prin actul adiţional din 2010, durata contractului de mandat a fost prelungită cu 24 luni.
Prin hotărârea consiliului de administraţie din data de 04 august 2010 s-a hotărât revocarea mandatului încredinţat recurentului, iar prin ordinul nr. 1142 din 03 august 2010, recurentul a fost eliberat din funcţia de director general.
1.2. Potrivit dispoziţiilor art. 9.1. lit. b) din contractul de mandat, revocarea mandatarului din calitatea de director general poate interveni pentru motive ce ţin de neexecutarea/executarea necorespunzătoare a contractului.
Potrivit art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, directorii pot fi revocaţi oricând de către consiliul de administraţie dacă nu-şi îndeplinea obligaţiile, cu respectarea competenţelor stabilite prin lege şi prin statutul societăţii.
1.3. Din interpretarea prevederilor legale sus menţionate rezultă că revocarea din funcţie a directorilor poate interveni în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului.
Pentru aceasta, intimatul-pârât avea obligaţia să depună toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Actele aflate la dosar nu demonstrează legalitatea actelor de eliberare din funcţie.
Astfel, adresa din 21 septembrie 2010 este ulterioară revocării contractului de mandat. Nota explicativă semnată indescifrabil este datată 16 septembrie 2010 şi, de asemenea, este ulterioară emiterii actelor atacate.
Aceste acte au fost apreciate în mod greşit de judecătorul fondului ca reprezentând dovada existenţei unor nereguli privind gestionarea societăţii în timpul mandatului recurentului.
Deoarece actele au fost emise ulterior eliberării din funcţie a reclamantului, ele nu fac dovada neexecutării sau executării necorespunzătoare a contractului.
1.4. Este adevărat că numirea recurentului s-a făcut intuitu personae, că revocarea poate avea loc oricând, dar în ipoteza în care „revocarea survine” fără justă cauză, directorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese, potrivit art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.
1.5. În speţă, nu este posibilă anularea ordinului nr. 1142 din 03 august 2010, a actelor subsecvente, faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 şi art. 9.1. alin. (4) din contractul de mandat. În consecinţă, nici reintegrarea reclamantului pe funcţia de director general nu mai este posibilă.
Recurentul are însă dreptul la despăgubiri, deoarece revocarea s-a produs, fără justă cauză, în sensul art. 1431 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborată cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul analizat va fi admis, iar sentinţa recurată va fi casată.
Urmează a se admite în parte acţiunea reclamantului, în sensul că va obliga autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubiri constând din drepturile băneşti cuvenite pentru perioada rămasă neexecutată din contractul de mandat din 07 aprilie 2009, completat cu actul adiţional din 2010, urmând ca stabilirea în concret a sumei să se facă cu prilejul punerii în executare a hotărârii.
Urmează a se respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.M. împotriva sentinţei nr. 262 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată.
Admite în parte acţiunea în sensul că obligă autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantului despăgubire constând din drepturile băneşti cuvenite pentru perioada rămasă neexecutată din contractul de mandat din 07 aprilie 2009, completat cu actul adiţional din 2010.
Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.
Obligă autoritatea la 6.000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3548/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4274/2011. Contencios → |
|---|
