ICCJ. Decizia nr. 4415/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4415/2011
Dosar nr. 409/33/2011
Şedinţa de la 28 septembrie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii judiciare
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul Sindicatul Liber T. din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat suspendarea parţială a executării pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010.
2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict
Prin sentința civilă nr. 1250 din 08 martie 2011, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Cluj, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că, prin Decizia nr. 39 din 18 noiembrie 2010 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi a jud. Cluj, decizie emisă ca urmare a examinării „abaterilor de la legalitate şi regularitate” constatate prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010, s-a constatat la pct. 2 că „au fost acordate personalului propriu al entităţii indemnizaţii, sporuri şi alte drepturi în bani, în sumă brută de 1.774.688 RON, care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituţiile bugetare”.
Tribunalul a constatat faptul că Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de Camera de Conturi a jud. Cluj, structură fără personalitate juridică a Curţii de Conturi a României și a apreciat că, față de conținutul Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi a României, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2011, precum și raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a litigiului aparține secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate.
3. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict
Prin sentința civilă nr. 275/2011 din 06 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Cluj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că actul administrativ contestat a fost emis de Camera de Conturi a județului Cluj, entitate care are capacitate de drept administrativ și aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogative de putere publică, având, prin urmare, legitimare procesuală pasivă în acţiunea ce vizează cercetarea legalităţii actului.
Totodată, instanța a reținut că regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curţii de Conturi nu are aptitudinea de a conferi competenţă materială Curţii de Apel Cluj în soluţionarea pricinii, devenind incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 2 și 3 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul priveşte suspendarea parţială a executării pct. 2 al deciziei nr. 39 din 18 noiembrie 2010 emisă de Camera de Conturi a județului Cluj, ca urmare a examinării abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate prin procesul-verbal din 26 octombrie 2010.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, noţiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.
În raport de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) menţionate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării şi care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanţei de contencios administrativ.
Potrivit dispoziţiilor art. 204 şi 210 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor de control rezultate din aceste activităţi, aprobat prin hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M.Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia camerei de conturi judeţene se poate formula contestaţie în termen de 15 zile, care „suspendă obligaţia executării deciziei până la soluţionarea ei de către Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se respinge integral sau parţial contestaţia”.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, se reţine că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligaţiei executării este Decizia structurii Curţii de Conturi prin care se respinge integral sau parţial contestaţia, acesta fiind actul care îndeplineşte cerinţele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Este adevărat că regulamentul menţionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judeţene ale Curţii de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că, împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, conducătorul entităţii verificate poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelaşi regulament, „competenţa de soluţionare a sesizării formulate de conducătorul entităţii verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii verificate în condiţiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenţa instanţelor de contencios administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.
Dat fiind faptul că dispoziţiile sus-menţionate din regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecăţii, acesta fiind emis de o structură judeţeană a Curţii de Conturi, respectiv de o autoritate publică judeţeană.
De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se poate deroga doar prin dispoziţii speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competenţa materială în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte reține faptul că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa Tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa Tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel).
În esenţă, măsurile dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză sunt circumscrise prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, potrivit cărora „în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate”.
Având acest conţinut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale precum şi accesorii ale acestora”, care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind criteriul rangului autorităţii emitente în sistemul administraţiei publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităţilor publice locale şi judeţene sunt în competenţa Tribunalelor, iar cele privind actele autorităţilor centrale, în competenţa Curţilor de apel.
Reţinând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră judeţeană de conturi şi, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu Curţii de apel, ci Tribunalului, prin secţia specializată, îi revenea competenţa de soluţionare a cauzei.
Numai în cazul în care, în procedura instituită de regulament pentru soluţionarea contestaţiei la decizie, intervine desfiinţarea sau anularea deciziei emise de structura Curţii de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluţionare a contestaţiei, care se substituie astfel deciziei structurii judeţene, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal, întrucât, în această situaţie, actul administrativ care produce efecte juridice şi „dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării, este această încheiere emisă de o comisie care funcţionează în cadrul Curţii de Conturi a României, autoritate publică centrală.
Pe de altă parte, deşi art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluţionarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competenţă statuate pentru acţiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluţionate de instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică județeană, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale, competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecății revine Tribunalului Cluj.
2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă
Având în vedere considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A.C.C., B.T., C.I., C.S.M., C.M., C.O., C.A.C., C.M.I., C.T.A., C.A.S., C.S.A., D.G.S., D.I., D.O., D.S.O., E.I.S.D., F.L.M., C.I.M., F.D.C., F.G., F.M., F.D.G., G.S., G.R.F., G.J., G.S.A., G.R., G.L.G., H.R., H.R.A., H.M., I.S.E., I.M.A., I.C.A., I.I., J.A.M., J.M.N., L.M., M.H., M.P., M.A.P., M.S.H., M.C.D., M.G., M.M., M.S., M.A., M.L.D., M.A.M., N.D.C., N.A., N.E.M., N.S., O.C.A., O.M., P.B.N., P.L., P.A., P.M., P.C., P.M.A., P.F., R.N.A., R.O.A., R.M., R.A., R.G., R.A.N., R.E.E., R.S.D., S.M.S., S.C., S.V., S.C.O., S.A., S.T., S.E., S.I., S.V.E., T.C., T.M., T.S.C., T.A., T.M.A., T.L., T.G., T.M.D., T.M.C., T.M.I., T.C.M., U.G.M., V.S.D. şi Sindicatul Liber T., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4279/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4451/2011. Contencios → |
|---|
