ICCJ. Decizia nr. 4274/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4274/2011
Dosar nr. 966-/33/2010
Şedinţa publică din 22 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond. Decizia de casare.
1.1. Prin sentinţa civilă nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în Dosar nr. 884/33/2009 s-a constatat că reclamantul S.A.T. a renunţat la judecata acţiunii formulate împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv la petitul privind actualizarea sumei menţionate la pct. 2 cu dobânda legală până la data plăţii efective.
Au fost respinse excepţiile tardivităţii cererii precizate, a lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a prematurităţii invocate prin întâmpinările depuse.
1.2. A fost admisă în parte acţiunea reclamantului S.A.T. în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
A fost obligată pârâta să vireze respectiv să plătească reclamantului în contul indicat în cererea de opţiune suma de 500.000 RON stabilite prin titlu de despăgubire respectiv Decizia nr. 3523 din 21 ianuarie 2008.
S-a respins petitul privind obligarea pârâtei la emiterea titlurilor de plată.
S-a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
1.3. Prin Decizia civilă nr. 2471 din 12 mai 2010 pronunţată de Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 884/33/2009, s-a admis recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Acordarea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 513 din 28 octombrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
A fost casată sentinţa atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
1.4. În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite pe baza acestora şi a opţiunii persoanelor îndreptăţite, un titlu de plată şi/sau un titlu de conversie.
Acelaşi text de lege prevede că titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în vederea conversiei, iar titlul de plată va fi remis Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.
Or, în cauză titlul de despăgubire în cuantum de 757.289,28 RON a fost emis în favoarea intimaţilor-reclamanţi prin Decizia nr. 3523 din 21 noiembrie 2008, iar aceştia şi-au exprimat opţiunea pentru plata în numerar prin cererea înregistrată în 19 decembrie 2008.
În baza acestei decizii şi a prevederilor legale sus-menţionate, s-a solicitat prin acţiune să fie obligată autoritatea recurentă să emită titlul de plată şi să efectueze operaţiunea de plată pentru despăgubirile cuvenite în baza Legii nr. 247/2005.
Instanţa de fond a respins, însă, această primă cerere din acţiune, fără a avea în vedere că plata efectivă a despăgubirilor este condiţionată de emiterea titlului de plată, iar în cauză nu s-a dovedit emiterea unui asemenea titlu care să justifice efectuarea operaţiunii de plată.
A mai reţinut Înalta Curte că, deşi în considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că a fost emis titlul de plată în favoarea intimaţilor-reclamanţi, concluzia instanţei de fond nu s-a întemeiat pe probele administrate, deoarece nu s-a dovedit întocmirea şi comunicarea titlului respectiv.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Cluj în rejudecare după casare.
După casare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Cluj sub nr. 966-/33/2010, care, prin sentinţa nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a respins excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată.
A admis acţiunea formulată de reclamantii S.A.T., A.G., E.T., M.C.M.M. şi a obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 500.000 RON stabilită prin titlul de despăgubire, respectiv Decizia nr. 3523/2008 şi titlul de plată - Decizia nr. 199 din 22 iunie 2009, emisă de pârâtă.
Totodată, a obligat pârâta să achite reclamanţilor dobânda legală aferentă sumei stabilite prin titlul de plată, dobânda calculată până la plata efectivă a sumei.
3. Motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei.
Prin sentinţa nr. 97/2007 a Curţii de Apel Cluj, Comisia Centrală a fost obligată să emită o decizie prin care s-a dispus acordarea către reclamanţi a unui titlu de despăgubiri în cuantum de 616.183,30 RON cu dobânda legală aferentă perioadei 24 iunie 2005 şi până la data la care vor fi admise la tranzacţionarea titlurilor emise de Fondul Proprietatea pe piaţa operată la Bursa de Valori Bucureşti.
La data de 21 noiembrie 2008, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 3523 prin care s-a statuat asupra celor dispuse de instanţă.
După obţinerea titlului de despăgubire la data de 19 decembrie 2008, reclamanta s-a adresat A.N.P.R. pentru acordarea despăgubirilor, depunând în acest sens cererea de opţiune prin care optat pentru despăgubirile integrale în numerar.
Reclamanţilor li s-a emis şi titlul de plată, respectiv Decizia nr. 199 din 22 iunie 2009.
Curtea a apreciat că susţinerea pârâtei în sensul că nu poate face plata din lipsa disponibilităţilor financiare, nu poate fi primită.
A statuat Curtea că autoritatea are abilitatea să concretizeze atât dreptul subiectiv dedus analizării de către reclamantă, dar şi obligaţia legală de a găsi mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare în cadrul legii date de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Refuzul autorităţii pârâte, pe ideea lipsei de lichidităţi şi a termenului încalcă dreptul reclamantei la respectarea bunului în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei şi constituie un abuz ce nu poate fi acceptat din perspectiva termenului rezonabil.
Curtea a invocat jurisprudenţa Curţii Europene potrivit căreia, în privinţa caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, principiul este că se apreciază în funcţie de împrejurările cauzei şi criteriile consacrate în jurisprudenţa Curţii privitoare la complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi cel al autorităţii competente precum şi miza procesului pentru cei interesaţi (cauza Manole împotriva României).
Totodată, a mai invocat şi cauza Belasin contra României, în care s-a reţinut că ordonanţa adoptată (OUG nr. 81/2007) vizează accelerarea procedurii de indemnizare pentru bunurile preluate abuziv de către stat, însă cu toate acestea, până în prezent Fondul Proprietatea nu funcţionează într-o manieră susceptibilă de a îndeplini efectiv scopul acordării despăgubirilor, Cauza Daicovicescu contra României, precum şi cauza Braniowschi contra Poloniei prin care Curtea s-a pronunţat în sensul că statele sunt obligate nu doar să respecte şi să aplice într-o modalitate previzibilă şi coerentă legile pe care le adoptă, ci şi să garanteze condiţiile legale şi practice, să elimine incompatibilităţile şi obstacolele pentru exercitarea efectivă a dreptului patrimonial precum şi să îndeplinească în timp util într-o modalitate concretă şi coerentă promisiunile legislative.
Având în vedere şi practica C.E.D.O., prima instanţă a stabilit că, în speţă, nu se poate vorbi de un termen rezonabil, dacă se ia în considerare timpul scurs din momentul solicitării despăgubirilor în faţa autorităţilor 2005, iar apoi al plăţii, din momentul opţiunii – 19 decembrie 2008, cât şi timpul stabilit pentru soluţionarea cererii de opţiune şi nici de o eficacitate în sensul protejării dreptului, de o luare a măsurilor necesare şi de reparaţie justă.
2.4. De asemenea, instanţa de fond a apreciat că reclamanţi au fost lipsiţi în mod arbitrar de dreptul lor, de prerogativele dreptului de proprietate, fiind necesară instituirea unei proceduri, măsuri rapide şi eficiente care să permită reparaţia echitabilă. Această procedură a fost îngreunată, în considerarea lipsei disponibilităţilor băneşti, însă, aceasta nu poate justifica neaplicarea într-un termen rezonabil a dispoziţiilor de plată. În sprijinul acestor considerente instanţa de fond a invocat cauza Ramadhi împotriva Albaniei, în care Curtea Europeană a statuat că lipsa de fonduri nu justifică neaplicarea unei hotărâri definitive, concept care cuprinde şi existenţa unei decizii a unei autorităţi administrative întrucât obligaţia de a pune în executare o astfel de hotărâre revine statului.
2.5. A mai constatat prima instanţă că cetăţeanul are dreptul la o bună administraţie, exigenţă ce rezultă din legile interne şi din actele internaţionale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizaţii internaţionale din care face parte şi România şi pe care aceasta a declarat că şi le însuşeşte.
Or, în cauză, prin dispoziţiile emise de autorităţi reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de a primi despăgubiri în echivalent bănesc, astfel se consideră că au achiesat la modalitatea de soluţionare a notificării prin acordarea de despăgubiri, astfel că reclamanţii sunt în posesia unui bun în sensul art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia pentru asigurarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Din aceasta se desprinde concluzia că reclamanţii deţin un drept de creanţă, drept pe care jurisprudenţa Curţii Europene îl califică ca fiind un bun în sensul amintit anterior, motiv pentru care, reclamanţii pot invoca dreptul la respectarea proprietăţii aşa cum este el configurat şi dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, conform art. 11 şi art. 20 din Constituţia României Curtea a avut în vedere şi hotărârile de condamnare a României în cauzele Togănel şi Grădinaru şi Jujescu din 29 iunie 2006, Bărcănescu din 12 octombrie 2006 ca şi cele din hotărâri anterioare pronunţate în cauzele Străin, Porteanu, Păduraru şi Brumărescu şi a reţinut că este necesar a da eficienţă acţiunii reclamanţilor prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti constrângătoare pentru autoritatea administrativă în vederea îndeplinirii în cel mai scurt timp şi eficient a atribuţiilor sale, deoarece pe lângă necesitatea protejării dreptului de proprietate este important de reţinut că şi termenul ce implică durata de rezolvare a cererilor în procedura administrativă sunt socotite că fac parte din proces or, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţie impune rezolvarea acestor cereri într-un termen rezonabil, optim şi previzibil.
2.6. În ceea ce priveşte excepţia invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea, având în vedere că prin adoptarea OUG nr. 81/2007, atributele achitării despăgubirilor în numerar către persoanele îndreptăţite a revenit Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi.
Referitor la acordarea dobânzii legale până la data efectivă a plăţii, prima instanţă a apreciat că autoritatea datorează această dobândă, pentru acoperirea prejudiciului suferit de reclamanţi, prin nesoluţionarea în termenul rezonabil a cererii de acordare a despăgubirilor.
3. Recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
3.1. Recurenta, faţă de obligarea la plata sumei de 500.000 RON către intimaţi, arată că, deşi nu contestă aplicarea cu prioritate de către judecătorul fondului a prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, consideră că trebuie să se ţină seama de dificultăţile financiare întâmpinate în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor, precum şi de ordinea cronologică în care au fost înregistrate opţiunile, pentru a nu se crea discriminare între petenţi.
Se mai arată că a fost achitată reclamanţilor prima tranşă în cuantum de 250.000 RON prin ordinul de plată din 30 noiembrie 2010, iar cea de-a doua tranşă, prin ordinul de plată din 10 decembrie 2010.
3.2. În ceea ce priveşte cererea de reactualizare a sumei de 757.289,28 RON consemnată în Decizia de despăgubire nr. 3523/2008, recurenta precizează că în cuprinsul dispoziţiilor legale în materie – HG nr. 128/2008, Legea nr. 247/2005, OUG nr. 81/2007, HG nr. 1095/2005 – nu sunt prevăzute reglementări pentru actualizarea sumelor de bani stabilite prin deciziile emise de Comisia Centrală.
4. Apărările formulate de intimaţii-reclamanţi S.A.T., A.G., E.T. şi M.C.M.M. cu privire la recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin întâmpinare, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, în mod corect judecătorul fondului a aplicat atât prevederile legislaţiei interne, cât şi dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţă de recurs competentă.
1. Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
1.1. Cu privire la motivele de recurs referitoare la plata sumei de 500.000 RON în numerar.
Motivul de recurs este nefondat.
Însăşi recurenta-pârâtă recunoaşte că judecătorul fondului a aplicat justificat prevederile art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. cu prioritate faţă de prevederile naţionale.
Autoritatea administrativă nu poate invoca în apărare fapte ce ţin de proasta administrare a serviciului şi a procedurii de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.
Mai mult, recurenta a şi achitat suma de 500.000 RON în numerar până la data primului termen de judecată în recurs, astfel încât criticile aduse hotărârii instanţei de fond nu mai pot fi menţinute şi apreciate în sensul solicitat de aceasta.
1.2. Cu privire la motivul de recurs ce priveşte obligarea recurentei la plata dobânzii legale aferente sumei stabilite prin titlul de plată, calculată până la plata efectivă a sumei.
Motivul de recurs este fondat.
Se remarcă, în primul rând, că admiterea acestui capăt de cerere de către prima instanţă, nu este motivată în fapt şi în drept.
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 conţine dispoziţii referitoare la actualizarea cuantumului despăgubirilor numai în cazul prevăzut de art. 16 alin. (9), când se aplică indicele de inflaţie.
Dobânda legală nu poate fi acordată reclamanţilor, având în vedere că actualizarea sumei se face numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire şi nu la data emiterii titlului de plată.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se admite recursul, a se modifica sentinţa recurată în sensul că se va înlătura obligarea autorităţii la plata dobânzii legale.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 408 din 02 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată în sensul că înlătură obligarea autorităţii la plata dobânzii legale.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4271/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4279/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
