ICCJ. Decizia nr. 4344/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4344/2011
Dosar nr. 6093/105/2009
Şedinţa publică de la 27 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta D.V. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploieşti, anularea adresei nr. 23433 din 25 noiembrie 2009 emisă de autoritatea pârâtă.
Prin sentinţa nr. 421 din 4 octombrie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta D.V., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploieşti, reţinând că actul atacat nu este act administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin încheierea de şedinţă din 12 ianuarie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, ca instanţă de recurs a pus în vedere recurentei-reclamante să depună timbru judiciar de 0,15 lei şi să facă dovada formulării şi depunerii motivelor de recurs. Totodată a admis cererea de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, formulată de recurentă, acordând termen de judecată la 2 februarie 2011.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs D.V., fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier”.
Prin urmare, încheierea de şedinţă este actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor în cadrul unei şedinţe de judecată.
Încheierile de şedinţă preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ. le numeşte „încheieri premergătoare”, iar în alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri” .
Interpretând dispoziţiile art. 268 alin. (1)-(4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii. Primele sunt acelea prin care instanţa adoptă măsuri necesare soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluţiei finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanţa nemaiputând reveni.
Analizând conţinutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispoziţiile legale şi interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanţa de fond a dispus o măsură necesară soluţionării pricinii (amânarea judecării cauzei la cererea reclamantei şi depunerea timbrului judiciar), fără însă a se pronunţa asupra vreunui aspect care să anticipeze soluţia finală. Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.
Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speţă a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului”.
Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătoreşti pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum şi cele pronunţate în apel. Or, încheierea din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile procedurale privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.
În acest context, dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. sunt pe deplin aplicabile în speţă, prin acestea stabilindu-se că „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii”.
Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepţie a celor care întrerup cursul judecăţii şi pentru care există dispoziţii procedurale exprese în ceea ce priveşte atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ. consacră regula inadmisibilităţii atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este şi cea recurată în acest dosar.
Un ultim argument în susţinerea inadmisibilităţii recursului formulat constă în situaţia, potrivit căreia, recurenta se află într-o eroare, exclusiv imputabilă acesteia, în sensul că a denaturat conţinutul şi dispoziţiile încheierii atacate, cererea de recurs conţinând critici referitoare la soluţionarea pe fond a cererii de recurs, deşi prin această încheiere nu s-a dispus o asemenea măsură.
Pentru argumentele juridice şi de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.V., împotriva Încheierii din 12 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4339/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4361/2011. Contencios → |
|---|
