ICCJ. Decizia nr. 4421/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4421/2011
Dosar nr. 11817/2/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3570 din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. şi a constatat calitatea pârâtului D.N. de lucrător al Securităţii.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că pârâtul a activat în cadrul fostei Securităţi, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă în perioada 1981-1982 şi în cadrul Direcţiei a III-a, în anul 1987.
Potrivit înscrisurilor pe care se întemeiază nota de constatare din 06 octombrie 2009, pârâtul a activat în cadrul urmăririi informative a unor persoane aflate în atenţia Securităţii pentru relaţii cu cetăţeni străini.
De asemenea, a supravegheat o persoană care activa ca sportiv la Clubul Sportiv R. pentru legături cu o serie de cetăţeni străini cu care întreţinea relaţii de prietenie.
În plus, pârâtul a întocmit note informative în cursul anului 1982 cu privire la activitatea unor persoane supravegheate de un informator care supraveghea activitatea mai multor persoane, iar în perioada 1973-1989 a întocmit o serie de documente privind supravegherea informativă a angajaţilor şi colaboratorilor Radio-Televiziunii Române.
Astfel, în nota întocmită la data de 05 august 1981 se consemnează atitudinea pe o perioadă de câteva luni a unui regizor de montaj din Radio-Televiziunea Română.
De asemenea, din notele informative întocmite la 30 mai 1978, 10 octombrie 1978, 07 octombrie 1978 se constată că pârâtul în calitate de ofiţer a condus supravegherea informativă a unui actor pe tot parcursul anului, notele informative fiind prezentate şi trimise Direcţiei I la ordinul pârâtului, maior la acea data.
Tot din conţinutul notei de constatare se reţine că, acelaşi pârât, s-a ocupat de recrutarea ca informator a unui ghid din cadrul A.C.R.-I.T.I.A. în scopul supravegherii informative a unor grupuri de turişti străini pe care le-a însoţit în calitate de colaborator extern în perioada 1980-1982.
Din ordinul pârâtului informatorul a primit sarcini să urmărească comportarea şi legăturile cu cetăţeni străini, nota informativă fiind transmisă Direcţiei a III-a la data de 30 septembrie 1981 şi la 15 august 1981 din ordinul maiorului D.N.
Concluzionând, Curtea a reținut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Potrivit acestor dispoziţii , lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de securitate, inclusiv ofiţer acoperit, a desfăşurat în perioada 1945-1989 prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii şi prin activităţile desfăşurate, astfel cum au fost reţinute de instanţă a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României de la 1965 şi art. 19 şi art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dreptul la viaţă privată.
Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigaţiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite, asupra prietenilor şi familiei acestora, cât şi prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viaţa privată a celor urmăriţi şi a familiilor acestora.
Curtea a apreciat că susţinerile pârâtului privind legalitatea activității desfăşurate în calitate de ofiţer de Securitate, nu prezintă relevanță, în condiţiile în care, dispoziţiile legale ce definesc noţiunea de lucrător al Securităţii nu fac nicio distincţie în acest sens, după cum activităţile s-au desfăşurat în temeiul şi cu respectarea legislaţiei, a regulamentelor Securităţii şi a ordinelor primite de la superiori, sau nu au avut temei legal.
Existenţa cadrului legal în care s-au desfăşurat aceste activităţi nu constituie o împrejurare de natură să facă inaplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs D.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. invocându-se atât greşita aplicare a legii, cât şi critica privind motivarea contradictorie, în raport de probele administrate la instanţa de fond.
În motivele de recurs se arată că instanţa de fond prin soluţia de admitere a acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii formulată de intimat a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2004. Apreciază recurentul că în cauză, în ceea ce-l priveşte nu erau îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a se constata existenţa calităţii de lucrător al Securităţii pe motiv că nu este îndeplinită condiţia suprimării şi îngrădirii unor drepturi fundamentale ale omului.
Recurentul arată că a avut calitatea de ofiţer de securitate în cadrul Serviciului Contraspionaj și că dosarele instrumentate reprezentau sarcini de serviciu privind activitatea de contraspionaj în cadrul cărora sunt enumerate, în parte, cazurile instrumentate şi condiţiile concrete în care a participat recurentul-pârât.
Recurentul arată că motivarea instanţei de fond este contradictorie şi superficială, nu este în concordanţă cu probele administrate.
Recurentul apreciază că a desfăşurat o activitate în conformitate cu legea şi cu regulamentele militare şi nu a încălcat prin activitatea specifică drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanelor fizice, în dosarele instrumentate.
Se solicită admiterea recursului şi pe fond modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în constatare pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2 alin. (a) din OUG nr. 24/2008.
Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, Înalta Curte îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Sentinţa atacată prin care s-a admis acţiunea în constatare formulată de intimat şi s-a constatat calitatea de lucrător al Securităţii a pârâtului-recurent este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 2 lit. (a) din OUG nr. 24/2008 şi este motivată în fapt şi în drept, în raport de probele administrate fiind respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Înalta Curte nu va reţine susţinerea recurentului în sensul că în mod greşit s-a reţinut îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 2 lit. (a) din OUG nr. 24/2008, în concret, a condiţiei desfăşurării unei activităţi, în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, prin care „a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.
Verificând susţinerile în apărare, formulate în primă instanţă şi reluate în cadrul motivelor de recurs, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a reţinut corect îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 2 lit. (a) din OUG nr. 24/2008 pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securităţii pentru recurent.
Fapt de necontestat, recurentul-pârât a activat în cadrul fostei Securităţi, având gradul de locotenent-colonel în cadrul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă în perioada 1981-1982 şi în cadrul Direcţiei a III-a în anul 1987.
În această calitate recurentul-pârât a instrumentat diferite dosare desfăşurând activităţi specifice de urmărire supraveghere control filaj pentru diferite persoane surse ale Securităţii, colaboratori sau persoane urmărite, activităţi care nu pot fi calificate ca activităţi de contraspionaj, de natură a fi exceptate de la calificarea lor în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. (a) din OUG nr. 24/2008.
Potrivit art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, prin „lucrător al Securităţii”, în sensul acestei ordonanţe de urgenţă, se înţelege „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste”.
Recurentul-pârât nu a negat existenţa faptelor reţinute în nota de constatare întocmită de C.N.S.A.S., precum şi în hotărârea instanţei de fond, dar a susţinut, în esenţă, pe de o parte, că acele activităţi au făcut parte şi fac parte din ansamblul oricărui serviciu de informaţii, fiind necesar pentru depistarea persoanelor implicate în acţiuni de spionaj împotriva României.
Afirmaţiile recurentului-reclamant, deşi logice, nu sunt dovedite, din moment ce acesta nu a reuşit să probeze şi nici să denumească acele acţiuni de spionaj în care ar fi fost implicate persoanele vizate de acţiunile întreprinse sau coordonate de către el.
Pe de altă parte, recurentul-reclamant a mai susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, nefiind probat că activităţile reţinute de C.N.S.A.S. ar fi avut ca urmări suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în scopul susţinerii puterii totalitar comuniste, în privinţa cărora Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate.
Instanţa de fond a motivat în concret şi în mod obiectiv, în raport de probele administrate, în fiecare caz în parte, reţinut în note de constatare, faptul că prin activităţile desfăşurate au fost îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României de la 1965 şi art. 19 şi art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dreptul la viaţă privată.
Îngrădirea acestor drepturi s-a realizat atât prin investigaţiile efectuate de pârât asupra persoanelor urmărite, asupra prietenilor şi familiei acestora, cât şi prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a anumitor persoane, surse care au oferit date referitoare la viaţa privată a celor urmăriţi şi a familiilor acestora.
Astfel fiind, în mod judicios a apreciat instanţa de fond că activităţile constatate de C.N.S.A.S. şi necontestate de către recurentul-reclamant întrunesc cerinţele art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, soluţia adoptată fiind legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.N. împotriva sentinţei nr. 3570 din 27 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4416/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4424/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
