ICCJ. Decizia nr. 4424/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4424/2011
Dosar nr. 398/45/2009
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 240/CA din 25 octombrie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.N. împotriva sentinţei civile nr. 169/CA din 07 noiembrie 2004 prin care aceeaşi Curte de apel a respins acţiunea având ca obiect anularea ordinului personal nr. 0737/2003 privind trecerea în rezervă a reclamantului (revizuent).
Instanţa a reţinut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. („dacă după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”) învederându-se de către revizuent faptul că a primit un înscris nou la 04 mai 2009 emis de Serviciul Român de Informaţii care dovedeşte că sancţiunea aplicată este abuzivă întrucât nu cuprinde rezoluţia scrisă pe procesul-verbal a persoanei competente conform art. 21 alin. (2) din OG nr. 2/2001 şi art. 2 alin. (2) al Ordinului Directorului Serviciului Român de Informaţii nr. 836/2002.
Verificând prioritar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prin prisma temeiului invocat, instanţa a constatat că, pe de o parte, pretinsele acte „noi” reţinute de partea potrivnică se constituie în realitate în înscrisuri pe care însuşi revizuentul l-a întocmit (cererea de recurs aflată la dosarul de faţă) sau pe care le-a semnat în calitate de contravenient (procesul-verbal din 19 mai 2003), iar, pe de altă parte, că nu s-a depus vreo dovadă referitoare la data „descoperirii” pretinselor înscrisuri noi, astfel că cererea de revizuire apare ca fiind depusă peste termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.; mai mult, s-a precizat că se cere determinarea instanţei de a efectua controlul de legalitate/temeinicie specific căii de atac a recursului, cale de atac ce nu a fost exercitată de revizuent împotriva sentinţei civile nr. 169/CA/2005.
În aceste condiţii s-a apreciat că cererea de retractare a sentinţei menţionate nu este admisibilă.
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs A.N., care invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. a apreciat că se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu Constituţia României, Legea nr. 80/1995, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În explicarea solicitării sale recurentul a arătat că hotărârea a fost dată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii, mai exact că judecătorul-preşedintele completului de judecată este altul decât cel care s-a pronunţat asupra cererii de anulare a ordinului de trecere în rezervă (sentinţa civilă nr. 169/2005).
Prin întâmpinare, intimatul Serviciul Român de Informaţii a precizat că, în principal, se impune respingerea cererii de recurs ca fiind abuziv exercitată în condiţiile în care A.N. a iniţiat în contradictoriu cu Serviciul Român de Informaţii peste 30 de dosare, a exercitat toate căile de atac ordinare şi extraordinare întemeiate pe diferite motive în încercarea sa de anulare a ordinului de trecere în rezervă, iar acest comportament este sancţionat de art. 723 C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitor la dreptul la un proces echitabil; pe fondul recursului s-a arătat că acesta este nefondat, nefiind incident cazul de nulitate a sentinţei invocat de recurent.
Examinând cauza prin prisma criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. („când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte a dezbaterea în fond a pricinii”) Înalta Curte reţine că recursul este nefondat atât prin raportare la temeiul juridic menţionat cât şi din perspectiva art. 3041 C. proc. civ.
Soluţionarea cererii de revizuire – dezbateri şi pronunţare prin sentinţa nr. 240/2010 s-a realizat de acelaşi judecător desemnat în urma repartizării aleatorii a dosarului, recurentul făcând o confuzie între judecătorul care s-a pronunţat asupra pricinii în fond (prin sentinţa nr. 169/2005) şi cel care a judecat cererea de revizuire. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este prevăzut în scopul respectării principiului continuităţii, care în speţă a fost respectat.
În privinţa concluziei că cererea de revizuire este inadmisibilă, concluzie care a condus la respingerea în consecinţă a revizuirii sentinţei nr. 169/2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa de control judiciar observă că în considerentele sentinţei recurate s-a procedat la o analiză temeinică a motivului de revizuire invocat de A.N.
În acest context, s-a clarificat că documentele indicate de revizuent nu se circumscriu noţiunii de înscrisuri doveditoare în accepţiunea clară stabilită de legiuitor în pct. 5 al art. 322 C. proc. civ.
Nu în ultimul rând se remarcă faptul că recursul declarat de revizuent se află la limita dispoziţiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vedere căruia au fost recunoscute de lege, în condiţiile în care după o evaluare sumară rezultă că împotriva sentinţei nr. 169/2005 au fost exercitate de către A.N. toate căile de atac, a recursului (soluţionat prin Decizia nr. 1641/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, atacată la rândul ei cu contestaţie în anulare şi cu revizuire), a contestaţiei în anulare (respinsă prin sentinţa nr. 71/2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi atacată la rândul ei cu recurs), a revizuirii (soluţionată prin sentinţa nr. 70/2009 a Curţii de Apel Iaşi şi atacată la rându-i cu recurs soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal).
Sub acest ultim aspect, dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului invocate şi de revizuent sunt nesocotite chiar de acesta, dreptul la un proces echitabil fiind în mod evident exercitat cu depăşirea, prin voinţa exclusivă a revizuentului, a limitelor unui termen rezonabil în sensul Convenţiei.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N. împotriva sentinţei nr. 240 din 25 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4421/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4425/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
