ICCJ. Decizia nr. 4428/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4428/2011
Dosar nr. 3673/2/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2257 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii M.I.E. şi K.I.A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C.N.D. și chemata în garanție Primăria Municipiului București, prin Primar; a aplicat pârâtei Preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - C.N.D. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu expirarea termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei 2717/2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, până la punerea în executare.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut că prin sentința civilă nr. 706 din 24 iunie 2005, Tribunalul București a obligat pe pârâtul Municipiul București prin Primar General să emită o dispoziție de restituire în echivalent pentru garajul și terenul aferent în suprafață de 16,80 m.p. corespunzător sumei de 124.367.780 RON, toate fiind situate în București, sector 1.
De asemenea, prin sentința nr. 2717 din 23 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantelor și obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire. Sentința a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1179/2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
A apreciat prima instanţă că pârâta nu a respectat termenul de 30 de zile reglementat de art. 24 din Legea nr. 554/2004 pentru executarea hotărârii şi ca urmare se impune aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere a Preşedintelui Comisiei Centrale, începând cu 03 aprilie 2010 şi până la punerea în executare a sentinţei nr. 2717/2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea nu a reținut apărările pârâtei privind elementele de nelegalitate în privința dispoziției din 26 martie 2009 emise de Primarul Municipiului București, aspecte aduse la cunoștință reclamanților prin adresa din 12 mai 2010, întrucât dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 putea fi atacată în condițiile prevăzute de acest act normativ, iar după rămânerea defintiviă a acesteia legiutorul în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a mai prevăzut o altă modalitate de a fi contestată legalitatea acestora.
Mai mult, în cauză a fost pronunțată o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a statuat cu privire la acest aspect.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs, în termenul legal, Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - C.N.D. și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Recurenții au formulat aceleași critici, reiterând toate apărările de fond care au fost supuse cenzurii instanţei în litigiul anterior purtat între părţi, finalizat cu pronunţarea hotărârii judecătoreşti despre a cărei neexecutare este vorba în cauza de faţă. Aceste aspecte nu mai pot fi însă reevaluate în cadrul recursului de faţă, soluţiile criticate de recurenți trecând în puterea lucrului judecat.
Punctual, în privinţa sentinţei atacate cu recursurile de faţă, recurenții au formulat următoarele critici:
Consideră că nu au nicio culpă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti, câtă vreme demersurile efectuate de Comisia Centrală în vederea transmiterii dosarului de despăgubire au fost efectuate anterior rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești a cărei neexecutare se invocă.
Dosarul de despăgubire al reclamanților a fost remis Secretariatului Comisiei Centrale, fiind înregistrat la data de 18 ianuarie 2011, iar în ședința din 19 ianuarie 2011 a fost aprobată emiterea deciziei în favoarea reclamanților.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea acesteia, pentru considerentele în continuare arătate.
Intimații-reclamanți M.I.E. şi K.I.A. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere având ca obiect aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - C.N.D., cu titlu de sancţiune pentru neexecutarea în termen a sentinţei civile nr. 2717/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 1179/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii unei acţiuni autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acestuia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
În cazul nerespectării acestui termen, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, aşa cum prevede acelaşi text de lege la alin. (2).
Pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O., normele interne aplicabile în această materie trebuie interpretate şi aplicate într-un sens în care să concorde cu pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în considerarea principiului instituit prin art. 20 din Constituţie.
Curtea de la Strasbourg a statuat în mod constant că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. Acest drept ar deveni iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite neexecutarea lor.
În cadrul procedurii de executare pe care o reglementează art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi pusă în discuţie legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită, instanţa având de analizat numai dacă autoritatea publică s-a conformat obligaţiilor impuse prin titlul executoriu.
În speţă, obligaţia instituită în sarcina autorităţii pârâte prin sentinţa nr. 2717/2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, devenită irevocabilă la 03 martie 2010, prin respingerea recursului, vizează soluţionarea dosarului privind despăgubirile solicitate de reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, încadrându-se în categoria celor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 şi se impunea a fi executată în cel mult 30 de zile de la data când sentinţa a devenit irevocabilă, în condiţiile în care în cuprinsul acesteia nu a fost prevăzut un alt termen.
Cum termenul prevăzut de lege pentru punerea în executare a hotărârii nu a fost respectat, judecătorul fondului a procedat în mod corect la aplicarea sancţiunii de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere, până la executarea respectivei obligaţii.
Susţinerile recurenților privind necesitatea completării dosarului nu sunt de natură a impune o altă concluzie, în condiţiile în care acestea au fost invocate şi cu ocazia judecării fondului pricinii, fiind examinate cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 2717/2009, prin care s-a reţinut că cererea formulată de reclamanți în anul 2007 nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil.
Reţinând, faţă de cele expuse, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și C.N.D. – președinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2257 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4425/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4433/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
