ICCJ. Decizia nr. 4445/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4445/2011
Dosar nr. 2346/2/2011
Şedinţa publică din 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3428 din 13 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC B.G.I. SRL în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de suspendare a executării deciziei din 09 februarie 2011 emisă de pârâta Direcţia de Autorizări din cadrul A.N.V. prin care s-a stabilit cuantumul garanţiei actualizate pentru autorizaţia de antrepozit fiscal din 20 decembrie 2006 la valoarea de 146.642 euro, apreciindu-se că valoarea de aproximativ 8 ori mai mare decât nivelul anterior al garanţiei o prejudiciază pe reclamantă deoarece presupune indisponibilizarea de capital necesar societăţii în scopul asigurării activităţii de producţie pentru care a fost autorizată, cauzând companiei instabilitate financiară, conducând la împiedicarea rulajului capitalului de lucru.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa s-a raportat la prevederile ce reglementează măsura suspendării executării unui act administrativ, cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) şi ş) din acelaşi act normativ prin care legiuitorul explică semnificaţia celor două sintagme care se suprapun celor două condiţii ce trebuie îndeplinite pentru suspendare, respectiv „cazul bine justificat” şi „paguba iminentă”.
În acest context s-a constatat că în cauză nu poate fi vorba de existenţa unei îndoieli serioase asupra legalităţii deciziei din 09 februarie 2011 deoarece cererea de suspendare este motivată doar pe apărări de fond, nefiind aduse argumente în sprijinul necesităţii măsurii suspendării. În acelaşi timp s-a reţinut că reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul viitor şi previzibil ce i-ar aduce prin executarea deciziei emise de Direcţia de Autorizări din cadrul A.N.V.
În termen legal, împotriva sus-amintitei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC B.G.I. SRL.
Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esenţă, că în condiţiile în care societatea comercială nu a fost încă reautorizată, cererea pentru acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal înregistrată la A.N.V. din 31 august 2010, nefiind până în prezent soluţionată, este evidentă îndeplinirea cerinţei legale a cazului bine justificat, iar suma foarte mare stabilită drept garanţie actualizată pentru autorizaţia de antrepozit fiscal este prin ea însăşi o dovadă a iminenţei unei pagube, fiind foarte posibilă blocarea unei linii de credit a cărei utilitate era stimularea producţiei gazului petrolier lichefiat. În considerarea celor punctate s-a apreciat de către recurentă că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ceea ce a condus la neaplicarea acestui text legal pentru suspendarea executării deciziei emisă de intimata-pârâtă.
Intimata a precizat prin întâmpinarea depusă la recurs că este temeinică şi legală soluţia primei instanţe deoarece argumentele aduse de recurenta-reclamantă în sprijinul cererii de suspendare a executării deciziei din 09 februarie 2011 nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ contestat, nedovedindu-se nici paguba iminentă ce s-ar produce prin executarea actului în discuţie.
Examinând cauza, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurentă şi că nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate, după cum se va arăta în continuare:
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind supus executării imediate şi din oficiu, iar pentru înlăturarea acestei reguli este necesar ca probatoriul administrat în fiecare caz în parte să ofere indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura suspendării executării unui act administrativ este o măsură de excepţie care poate opera numai dacă sunt întrunite cumulativ două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi pericolul producerii unei pagube iminente. Cele două condiţii se identifică, cu sintagmele definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Verificarea îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 14 alin. (1) din lege presupune însă numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ urmând să se pronunţa doar instanţa învestită cu acţiunea în anulare a respectivului act administrativ.
În speţă, obiectul cererii de suspendare a executării l-a constituit Decizia din 9 februarie 2011 prin care directorul Direcţiei de Autorizări din cadrul A.N.V. a stabilit cuantumul garanţiei actualizate, pentru autorizaţia de antrepozit fiscal emisă societăţii comerciale reclamante, la valoarea de 146.642 euro, în temeiul art. 20654 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi pct. 108 alin. (20) din Legea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003.
În mod corect judecătorul a observat că în justificarea cererii de întrerupere temporară a efectelor actului administrativ arătat, reclamanta s-a rezumat la simple afirmaţii nesusţinute de dovezi de natură să demonstreze existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa unei pagube. Într-adevăr, aspectele invocate şi legate de lipsa unui răspuns al autorităţii competente de a analiza cererea de reducere a nivelului garanţiei sau aspectele legate de temeiul juridic al stabilirii unui cuantum ridicat al garanţiei pentru autorizaţia de antrepozit fiscal în contextul în care societatea reclamantă a avut o bună conduită sub aspectul disciplinei fiscale, reprezintă apărări de fond şi nicidecum apărări care să probeze existenţa cazului bine justificat şi paguba iminentă în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare, concluzia la care a ajuns prima instanţă este în acord cu prevederea legală care reglementează suspendarea executării actului administrativ şi cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind protecţia provizorie în materie de contencios administrativ. Conform unuia dintre principiile din Recomandare, măsurile de protecţie provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
Cum nici în recurs nu au fost aduse dovezi care să conducă spre necesitatea întreruperii temporare a efectelor deciziei din 09 februarie 2010 a directorului Direcţiei Autorizări din cadrul A.N.V., Înalta Curte reţine că sentinţa recurată este temeinică şi legală, instanţa fondului interpretând corect dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi concluzionând că aceste dispoziţii legale nu pot fi aplicabile în cazul dedus judecăţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.G.I. SRL. împotriva sentinţei nr. 3428 din 13 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4439/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4446/2011. Contencios → |
|---|
