ICCJ. Decizia nr. 4515/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4515/2011
Dosar nr. 1868/2/2010
Şedinţa publică din 4 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Reclamanţii B.T. şi B.P. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună obligarea acestora, în solidar, să-i evalueze şi să-i plătească conform legilor speciale în vigoare echivalentul în bani al apartamentului nr. 90 şi a cotelor părţi şi dependinţe situate în imobilul din Bucureşti, sector 3, conform dispoziţiei din 11 aprilie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că deşi în luna octombrie 2009 dosarul de revendicare nr. 29149/2009 a fost trimis la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi deşi în anul 2001 au formulat modificarea nr. 1802/2001 conform Legii nr. 10/2001, nici până în prezent nu au fost despăgubiţi.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17 septembrie 2010, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a sa, pe capătul de cerere privind evaluarea imobilului şi excepţia prematurităţii solicitării despăgubirilor.
Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 4914 din 07 decembrie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor pe capătul de cerere privind evaluarea imobilului şi a respins acest capăt de cerere în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
De asemenea, a respins excepţia prematurităţii şi a admis în parte acţiunea reclamanţilor B.T. şi B.P. obligând pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să desemneze un expert pentru evaluarea imobilului.
Totodată, a obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor după evaluarea şi emiterea titlului de despăgubiri.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor , că aceasta nu are atribuţii potrivit Legii nr. 247/2005 în ceea ce priveşte evaluarea imobilelor pentru care trebuie acordate despăgubiri conform Legii nr. 10/2001.
Cum însă reclamanţii au cerut obligarea pârâţilor în solidar, la evaluare nu se poate reţine că acest capăt de cerere privind evaluarea nu este formulat şi în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Referitor la prematuritatea cererii, s-a reţinut că este neîntemeiată, faţă de faptul că reclamanţii au depus modificarea încă din anul 2001 şi până în anul 2010, cererea nu a fost soluţionată.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că acţiunea este întemeiată în parte, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor potrivit art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 va fi obligată să evalueze imobilul şi să emită titlul de despăgubire, iar pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, potrivit art. 18 alin. (1), va fi obligată la emiterea titlului de plată, iar ulterior la plata despăgubirilor.
Recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor
- Arată recurenta că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic a respins excepţia prematurităţii cererii formulate de reclamanţi deoarece prin obligarea la plata despăgubirilor, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 181 din OUG nr. 81/2007 privind procedura de valorificare a titlului de despăgubire.
- De asemenea, s-a arătat că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 141 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 62/2010 şi dispoziţia art. 3 alin. (1) din O.UG. nr. 62/2010 arată că pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – Pe perioada de suspendare, valorificarea titlului de despăgubire emise de Comisia Centrală se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea.
- Instanţa de fond şi-a arogat dreptul de legiuitor pozitiv, motivând că se încalcă prevederile art. 1 la Protocolul adiţional nr. 2 la C.E.D.O. – însă este vorba de o suspendare temporară edictată în conformitate cu prevederile art. 53 din Constituţia României şi ţinând cont de condiţiile crizei economice actuale.
Recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
- Se apreciază de către recurentă că sentinţa de fond este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte obligarea la trimiterea dosarului de evaluare. Din cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se arată că au fost parcurse etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, cu precizarea că sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat lipsa deciziei în baza căreia s-a preluat în proprietatea statului imobilul în cauză şi a înscrisurilor privind identificarea imobilului, făcându-se adresă la Primăria Municipiului Bucureşti în acest sens.
- În ceea ce priveşte etapa evaluării, se arată de recurentă că această etapă este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, aşa cum s-a stabilit prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 2185 din 16 septembrie 2008 având în vedere intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007.
- Consideră recurenta că nu se poate vorbi de nerespectarea unui termen rezonabil în soluţionarea cererii reclamanţilor având în vedere criteriile ce trebuie luate în calcul, aşa cum rezultă din jurisprudenţa C.E.D.O. (complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi a autorităţilor, importanţa litigiului).
În drept, cererile de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
În ceea ce priveşte recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – se constată că este fondat având în vedere dispoziţiile OUG nr. 62/2008 intrată în vigoare la data de 01 iulie 2010 prin care pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversie în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.
Instanţa de fond a interpretat greşit aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 62/2010 – în raport de art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la C.E.D.O., întrucât chiar din jurisprudenţa C.E.D.O. rezultă că având în vedere contextul cauzei temeinice actuale, statele pot să dispună măsuri prin care să păstreze un echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesele particularilor (cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României).
Fiind suspendată procedura de emitere a titlurilor de plată şi plată a despăgubirilor, instanţa de fond, având în vedere data pronunţării sentinţei 07 decembrie 2010 - în mod greşit a admis acest capăt de cerere.
Faţă de cele arătate mai sus, Înalta Curte în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va modifica în parte sentinţa în sensul că va respinge cererea reclamantului privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În ceea ce priveşte recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – acesta este nefondat.
Se constată că dosarul reclamanţilor a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei în anul 2009, însă notificarea a fost făcută în anul 2001, iar dispoziţia primarului a fost emisă în 11 aprilie 2008.
Recurenta nu a efectuat niciun demers decât după introducerea acţiunii, când a solicitat înscrisuri doveditoare privind identificarea construcţiei demolate şi Decizia de trecere în proprietatea statului.
În mod în mod corect a reţinut instanţa de fond că există astfel un refuz nejustificat al recurentei în soluţionarea dosarului, recurenta-pârâtă Comisia nu a invocat vreun motiv întemeiat.
Este vorba de nerespectarea unui termen rezonabil de către autorităţile statului în soluţionarea cererilor de despăgubire conform legilor de separaţie în aşa fel încât să fie asigurate drepturi concrete privind despăgubirile şi nu teoretice şi iluzorii [în acest sens fiind şi jurisprudenţa C.E.D.O. (art. 6)].
Or, recurenta invocă în continuare şi prin cererea de recurs imposibilităţi de accelerare a procedurii administrative care nu sunt compatibile cu respectarea dispoziţiilor privind protecţia proprietăţii asupra unui bun (art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O.).
Comisia recurentă nu poate invoca Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 privind condiţionarea soluţionării dosarelor, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea şi epuizarea eficientă a procedurii administrative prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Prin OUG nr. 62/2010 nu se suspendă dreptul persoanelor de a primi despăgubiri în bani ci doar exerciţiul temporar al acestui drept, având în vedere cifra economică actuală.
Faţă de cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4914 din 07 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea reclamanţilor privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata despăgubirilor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4504/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4557/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
