ICCJ. Decizia nr. 459/2011. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.459/2011
Dosar nr. 7388/2/2009
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 iulie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe pârâtul primul-ministru, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să fie obligat pârâtul să arate temeiul juridic care nu este conţinut în scrisoarea nr. 15C/1782/P din 13 iulie 2009, răspuns la petiţia sa nr. 1782 din 03 iulie 2009, aşa cum a cerut prin plângerea prealabilă nr. 2063 din 29 iulie 2009, precum şi să-i plătească daune morale în cuantum de 1000 lei.
In motivarea cererii, reclamantul arată, în esenţă, că a demonstrat pârâtului că prefectul Municipiului Bucureşti refuză cu rea-credinţă să-i acorde o despăgubire onorabilă şi proporţională cu valoarea de 500 mp intravilan Bucureşti, încălcându-i-se şi dreptul la opţiune, toate acestea fiind stipulate şi protejate prin hotărâri judecătoreşti definitive investite cu forţă executorie.
Pârâtul s-a limitat, însă, în a redirecţiona petiţia reclamantului, fără a indica în răspunsul său temeiul legal al situaţiei adoptate, aşa cum stipulează art. 13 din OG nr. 27/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1600 din 31 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul R.M. în contradictoriu cu pârâtul primul-ministru, reţinând, în esenţă, următoarele:
În perioada martie - iulie 2009, reclamantul R.M. a adresat pârâtului petiţiile înregistrate cu nr. 15C/709/P/2009, nr. 15C/723/P/2009 (ambele în luna martie 2009) şi nr. 15C/1782/P/2009 (în data de 3 iulie 2009), toate privind, în esenţă, solicitarea de a i se acorda despăgubiri proporţionale cu valoarea unui teren în suprafaţă de 500 mp, situat în Municipiul Bucureşti, precum şi daunele materiale şi morale aferente.
Petiţiile reclamantului au fost redirecţionate către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, care are competenţe legale în soluţionarea cererii reclamantului.
Prin adresa nr. 15C/723/P din 20 martie 2009, Secretariatul General al Guvernului a comunicat reclamantului că petiţiile nr. 15C/709/P/2009 şi nr. 15C/723/P/2009 „au fost transmise Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, cu rugămintea de a dispune informarea dumneavoastră cu privire la concluziile analizei, în conformitate cu reglementările în vigoare". Totodată, cu adresa nr. 15C/896/P din 14 aprilie 2009, Secretariatul General al Guvernului i-a adus la cunoştinţă reclamantului, printre altele, următoarele: „cererile la care faceţi referire au fost transmise, în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 27/2002, aşa cum a fost ea completată şi modificată de Legea nr. 233/2002, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, instituţie abilitate să vă răspundă". De asemenea, prin adresa nr. 15C/1782/P din 13 iulie 2009 (fila 32), Secretariatul General al Guvernului i-a comunicat reclamantului că petiţia înregistrată cu nr. 15C/1782/P din 03 iulie 2009 a fost transmisă Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti „în conformitate cu prevederile legale".
Mai mult, cu adresa nr. A.B./21737/P din 14 august 2009, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a răspuns reclamantului la petiţia nr. 15C /1782/P/2009.
Curtea de apel a reţinut că la numeroasele petiţii cu acelaşi obiect, pe care reclamantul le-a adresat pârâtului, acesta din urmă i-a comunicat, prin adresa nr. 15C/896/P din 14 aprilie 2009, deci cu mult înainte de introducerea prezentei acţiuni, că aceste petiţii se trimit instituţiei competente să le rezolve, în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 27/2002, modificată şi completată, situaţie în care promovarea acţiunii de către reclamant se constituie într-un evident abuz de drept procesual. Totodată, a reţinut instanţa că temeiul juridic al soluţiei adoptate de autoritatea sau instituţia publică greşit învestită, respectiv art. 61 din OG nr. 27/2002, este, întotdeauna, diferit de temeiul juridic al soluţiei adoptate de instituţia competentă să rezolve problemele sesizate, precum şi faptul că necunoaşterea sau neînţelegerea de către petiţionar a diferenţelor de atribuţii dintre Instituţia Primului - Ministru şi Instituţia Prefectului, care sunt de notorietate, este imputabilă petiţionarului.
În concluzie, instanţa a reţinut că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, cu atât mai mult cu cât reclamantul a introdus acţiunea în ziua următoare celei în care a înregistrat cererea la instituţia pârâtă.
Pe cale de consecinţă, nereţinându-se săvârşirea vreunei fapte ilicite în sarcina pârâtului, nu sunt îndeplinite nici condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel că este neîntemeiată solicitarea de obligare a pârâtului la plata de daune morale.
Împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul R.M., criticând soluţia pronunţată de instanţa de fond pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4 şi 5 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susţine că, prin hotărârea atacată, îi este încălcat dreptul de petiţionare, contrar art. 51 din Constituţie; este împiedicată punerea în executare a sentinţei civile nr. 764 din 24 februarie 2008, cu încălcarea dreptului de acces la justiţie, contrar cu art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului; este împiedicat să se bucure de proprietatea sa, cu încălcarea art. 480 C. civ. şi art. 1din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului; îi este împiedicat accesul la despăgubirea legal cuvenită, cu încălcarea art. 44 din Constituţie şi de natură a-i crea un prejudiciu material.
Sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a ignorat nota scrisă depusă la data de 11 martie 2010, precum şi plângerea prealabilă depusă în cauză, fiind astfel încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare, motiv pentru care susţine recurentul că hotărârea atacată este nulă conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând cauza, prin prisma criticilor şi motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtului primul-ministru să arate temeiul juridic care nu este conţinut în scrisoarea nr. 15C /1782/P din 13 iulie 2009, răspuns la petiţia sa nr. 1782 din 03 iulie 2009, aşa cum a cerut prin plângerea prealabilă nr. 2063 din 29 iulie 2009, precum şi să-i plătească daune morale în cuantum de 1000 lei.
Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere faptul că, prin corespondenţa respectivă (adresa nr. 15C /1782/P din 13 iulie 2009 - fila 16 la dosarul de fond), Secretariatul General al Guvernului a răspuns la petiţia adresată Primului-ministru şi înregistrată sub nr. 15C /1782/p. din 03 iulie 2009, în sensul că aceasta a fost transmisă Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, urmând ca petentul să fie informat cu privire la concluziile analizei, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Instanţa de recurs constată că întemeiat instanţa de fond a apreciat că respectiva corespondenţă a fost întocmită cu respectarea dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora: petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta.
Totodată, în raport cu întreaga corespondenţă prin care pârâtul primul-ministru, prin intermediul Secretariatului General al Guvernului, a răspuns petiţiilor formulate de reclamantul R.M. (adresa nr. 15C /723/p din 20 martie 2009 - fila 60 la dosarul de fond, adresa nr. 15C /896/p din 14 aprilie 2009 - fila 61 la dosarul de fond, adresa nr. 15C /1782/p din 13 iulie 2009 - fila 62 la dosarul de fond, adresa nr. 15C /1782/p din 13 iulie 2009 - fila 64 la dosarul de fond), rezultă cu evidenţă faptul că în cauză, în temeiul art. 61 din OG nr. 27/2002, petiţia reclamantului înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 15C/1782/p din 03 iulie 2009 a fost transmisă, în mod corect, instituţiei competente, respectiv Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
De altfel, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată referitor la obligarea pârâtului să precizeze temeiul juridic care nu este conţinut în scrisoarea nr. 15C/1782/P din 13 iulie 2009, Înalta Curte reţine că temeiul juridic a fost menţionat anterior în cuprinsul adresei nr. 15C/896/p din 14 aprilie 2009 (fila 61 la dosarul de fond) în care se precizează că aspectele prezentate de petent prin petiţiile înaintate exced competenţelor atribuite instituţiei, motiv pentru care petiţia înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 15C/896/p/2009 a fost transmisă, în temeiul art. 61 din OG nr. 27/2002, Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, instituţie abilitată să răspundă, situaţie similară corespondenţei înregistrate la aceeaşi instituţie sub nr.1 5C /1782/p din 03 iulie 2009 (fila 64 la dosarul de fond), căreia i s-a răspuns prin adresa 15c/1782/p din 13 iulie 2009.
Mai mult decât atât, instanţa de recurs constată că Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, conformându-se celor menţionate în adresa 15c/1782/p din 13 iulie 2009, a răspuns petiţiei petentului R.M., prin adresa nr. A.B./21737/SPI din 14 august 2009 (fila 68 la dosarul de fond).
In concluzie, în mod corect şi legal instanţa de fond a reţinut că în cauză nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Criticile recurentului-reclamant sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la încălcarea dreptului de petiţionare, prevăzut de art. 51 din Constituţie, a dreptului de acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, a dreptului de proprietate în sensul art. 480 C. civ. şi art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, a dreptului de acces la despăgubire, în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, atâta timp cât s-a reţinut că în cauză nu există un refuz nejustificat al pârâtului de a răspunde petiţiei reclamantului, ci, dimpotrivă, s-a constatat că pârâtul, cu respectarea dispoziţiilor legale, a transmis petiţia, spre rezolvare, instituţiei competente, iar instituţia competentă a răspuns petentului.
De asemenea, criticile recurentului subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, prin neluarea în considerare de către instanţa de fond a notei scrise depusă la data de 11 martie 2010, precum şi a plângerii prealabile depuse în cauză, nu pot fi primite, atâta timp cât instanţa şi-a format convingerea în raport cu întreg probatoriul administrat relevant în ceea ce priveşte analiza existenţei în cauză a unui eventual refuz nejustificat al pârâtului de a răspunde petiţei reclamantului. împrejurarea că instanţa a considerat a fi irelevante în soluţionarea cauzei anumite înscrisuri depuse în probaţiune nu este de natură a reprezenta o încălcare a principiului contradictorialităţii ori a dreptului la apărare, atâta timp cât în considerentele hotărârii pronunţate, Curtea de apel a arătat care sunt înscrisuri care au fundamentat soluţia pronunţată.
Ca o consecinţă a faptului că în cauză nu s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului de natură a cauza recurentului-reclamant un prejudiciu. Curtea de apel în mod corect a respins, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de modificare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 4 şi 5 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1600 din 31 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4589/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4590/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
