ICCJ. Decizia nr. 4589/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4589/2011
Dosar nr.493.1/2/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3817 din 11 octombrie 2010, rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care solicita obligarea acestora să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului în suprafaţă de 400 mp şi a construcţiei, proprietatea sa, situate în Bârlad şi, respectiv, să emită titlul de plată (certificat), în numele şi pe seama statului român, care să încorporeze dreptul reclamantei de creanţă de a primi în numerar suma de maxim 500.000 lei. Instanţa de judecată a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor şi prematurităţii cererii, în ce priveşte emiterea titlului de plată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 2944 din 1 noiembrie 2006 emisă de Primăria Bârlad s-a dispus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Bârlad, ce numai poate fi restituit în natură, teren şi casă.
Din actele dosarului se reţine că, în prezent, reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui titlu de plată pentru ca pârâta A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor băneşti.
De asemenea, reclamanta nu are niciun titlu de despăgubire emis de pârâta C.C.S.D. printr-o decizie care se emite conform procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Conform dispoziţiilor legale menţionate mai sus, persoanele îndreptăţite trebuie să fie titulare a unor decizii prin care s-a stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri care sunt transmise ulterior Secretariatului C.C.S.D. în vederea urmării, procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi, după încheierea acestei proceduri, C.C.S.D. va emite Decizia conţinând titlurile de despăgubire.
In speţă, însă, se arată în considerentele sentinţei atacate, nu s-a făcut o evaluare a imobilului, reclamanta neavând un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua prin Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar o plată a despăgubirilor în numerar.
A.N.R.P. nu are printre atribuţii stabilirea şi acordarea despăgubirilor aferente Legii nr. 10/2001, ci C.C.S.D, după emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, iar Secretariatul C.C.S.D. analizează dosarele în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi, ulterior, va fi desemnat un evaluator, în mod aleatoriu, pentru întocmirea raportului de evaluare.
Ulterior, C.C.S.D. va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
De asemenea, reţine prima instanţă, plata despăgubirilor băneşti se face în conformitate cu dispoziţiile Cap. V - Titlul VII din legea menţionată, plata făcându-se prin D.A.D.N. cu condiţia ca persoana să fie titulară a unui titlu de despăgubire emis de C.C.S.D.
Or, în speţă, reclamanta nu are un titlu de despăgubire reprezentat de o decizie a C.C.S.D. care urmează a fi emisă după parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
In prezent dosarul prin care s-a soluţionat Notificarea reclamantei, materializată prin emiterea Dispoziţiei nr. 2944/2006 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. şi a fost înregistrat cu nr. 37062/CC, urmând a fi soluţionat potrivit procedurii administrative prevăzute de Titlul VII.
Prin urmare, se arată în considerentele sentinţei recurate, în prezent nu s-a întocmit un raport de evaluare de către o societate de evaluatori desemnată în mod aleatoriu, deoarece numai în baza raportului de evaluare C.C.S.D. va emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII se declanşează nu printr-o cerere a persoanei îndreptăţite, ci după transmiterea dosarelor potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007.
In prezent, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, dosarul aferent dispoziţiei emise de Primăria Municipiului Bârlad a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., urmând ca după încheierea procedurii administrative să se procedeze în conformitate cu dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Aşa fiind, reţine prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., referitor la petitul 1 al acţiunii, precum şi excepţia prematurităţii petitului 2 al acţiunii.
Pentru aceleaşi considerente, prima instanţă a apreciat ca fiind întemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.C.S.D., referitor la petitul 2 al acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., reclamanta arată, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond nu a obligat pârâta C.C.S.D. să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire, în raport cu perioada care s-a scurs de la data înregistrării dosarului la această autoritate, perioadă de aproximativ 4 ani, care nu constituie un termen rezonabil de soluţionare a cererii sale.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat.
Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită ca „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".
Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii.
Totuşi, jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII; aceasta deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depăşirea unei perioade scurte de timp, de 30 zile.
Jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi, urmată şi în prezenta cauză, a arătat necesitatea emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz.
Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă a fost învestită în vederea emiterii deciziei, încă din anul 2006, neprocedând în acest sens nici până în momentul pronunţării deciziei de recurs - 6 octombrie2011, adică o perioadă de aproximativ 5 ani.
Este binecunoscut în doctrină şi practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra şi nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.
Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administraţiei publice, este principiul operativităţii, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general dar şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acţioneze în mod prompt, eficace şi eficient.
În acest sens, trebuie menţionată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administraţii), ca administraţiile publice să acţioneze şi să-şi execute obligaţiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei şi cu interesele care există în cauza respectivă.
Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană şi intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaşte drepturile, libertăţile şi principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetăţenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetăţeni europeni.
Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparţial, corect şi într-un termen rezonabil.
Or, având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţie, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislaţia primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de faţă, cât şi în reglementările secundare - HG nr. 1095/2005, în cazul de faţă, referitoare la procedura de soluţionare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate şi nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare şi cu încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o. bună administrare.
Fiind vorba de o perioadă de aproape 5 ani, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a dat curs solicitării reclamantei de evaluare a imobilului şi emitere a deciziei de despăgubire, este evident că nu ne aflăm în prezenţa unui „termen rezonabil", în accepţiunea prevederilor comunitare susmenţionate, dar ne aflăm în situaţia nesoluţionării în termen a cererii formulate de recurenta-reclamantă, ceea ce impune aplicarea în speţă a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantă este fondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să se dispună admiterea acestuia şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii, în parte, a acţiunii reclamantei.
In temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să emită Decizia reprezentând titlul de despăgubire, cu respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (6) şi (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 3 luni de la data pronunţării prezentei decizii.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a celor două pârâte şi la respingerea, ca prematur formulat, în ce priveşte petitul 2 al acţiunii, referitor la emiterea titlului de plată, care, de altfel, nici nu au fost criticate de recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinţei nr. 3817 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite, în parte, acţiunea reclamantei şi obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă şi să emită titlul de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunţării prezentei decizii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi C.C.S.D. şi la respingerea ca prematur formulat a petitului 2 al acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4579/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 459/2011. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
