ICCJ. Decizia nr. 4495/2011. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4495/2011

Dosar nr.1561/95/2010

Şedinţa publică din 30 septembrie 2011

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

I. Cadrul procesual

T.L.V., în calitate de intimat-reclamant în dosarul nr. 1561/95/2010 al Curţii de Apel Craiova a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, raportat la prevederile Codului Fiscal şi ale Constituţiei României.

2. Hotărârea Curţii de Apel Craiova

Prin încheierea de la data de 10 ianuarie 2011 instanţa sesizată, cu soluţionarea recursului declarat de Instituţia Prefectului Judeţului Gorj, serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule împotriva sentinţei nr. 872 din 27 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Gorj, a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată în dosar, suspendând soluţionarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 44 din Constituţia României a fost invocată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI şi constatând că de actul administrativ atacat ca nelegal depinde soluţionarea litigiului, a dispus sesizarea instanţei competente, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de primă jurisdicţie pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată în cauză.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin sentinţa nr. 3738 din 25 mai 2011 a fost declinată competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI în favoarea Curţii de Apel Craiova şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că nici reclamantul şi nici pârâtul nu au domiciliul, respectiv sediul în raza Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a reţinut că în privinţa excepţiei de nelegalitate nu sunt incidente prevederile art. 12 C. proc. civ., care dispun că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, considerând că o atare opţiune există doar pentru acţiunea de fond, nicidecum pentru excepţia de nelegalitate.

II. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind regulatorul de competenţă

1. Conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Craiova în soluţionarea litigiului dintre T.L.V., Instituţia Prefectului Judeţul Gorj - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule şi Ministerul Administraţiei şi Internelor se va soluţiona în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

In conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.

Înalta Curte a constatat că excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI a fost invocată în calea de atac a recursului, instanţa constatând că de actul administrativ atacat ca nelegal depinde soluţionarea litigiului.

Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar competenţa teritorială este reglementată în dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Având în vedere situaţia de fapt a cauzei, în care excepţia de nelegalitate a fost invocată chiar în faţa uneia dintre instanţele competente teritorial, conform prevederilor legale menţionate, precum şi cerinţa urgenţei în soluţionarea excepţiei, impusă de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din actul normativ arătat, competenţa materială de soluţionare a excepţiei de nelegalitate aparţine Curţii de Apel, raportat la rangul autorităţii emitente a actului administrativ atacat, iar din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine Curţii de Apel Craiova, văzând instanţa sesizată cu acţiunea introductivă a cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a reţinut că aparţine Curţii de Apel Craiova competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate a art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de MAI, ca instanţă de fond.

Văzând dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte a soluţionat conflictul negativ de competenţă de faţă în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe T.L.V., Instituţia Prefectului Judeţul Gorj, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatriculări Autovehicule şi Ministerul Administraţiei şi Internelor în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4495/2011. Contencios