ICCJ. Decizia nr. 4615/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4615/2011
Dosar nr.3762/2/2010
Şedinţa publică din 7 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul excepţiei de nelegalitate şi procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin încheierea din data de 31 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a învestit, în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 şi a ordinelor nr. 996/2005 şi 1418/2006 pentru modificarea şi completarea Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, invocată de reclamant, suspendând judecata cauzei până la soluţionarea acestei excepţii.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a arătat că aceste ordine nu au fost publicate şi, deci, nu puteau să producă efecte juridice, iar prin nepublicarea lor au fost încălcate prevederile art. 10 alin. (1) şi art. 11 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, potrivit cărora ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de organele administraţiei centrale se publică în M. Of. al României, partea I, precum şi dispoziţiile art. 75 din acelaşi act normativ şi cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
Prin întâmpinare, pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca nefondată.
Pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin întâmpinare, a invocat inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate invocată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. nr. 5167 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 300/2004 şi a ordinelor nr. 996/2005 şi 1418/2006 pentru modificarea şi completarea Ordinului M.A.I. nr. 300/2004, invocată de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate poate viza doar un act administrativ cu caracter individual, or, ordinul nr. 300/2004 este un act administrativ cu caracter normativ care reglementează desfăşurarea activităţii de resurse umane din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, motiv pentru care nu poate forma obiectul unei excepţii de nelegalitate. Acelaşi caracter normativ având şi ordinele prin care a fost modificat şi completat ordinul nr. 300/2004.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, caz în care partea nu rămâne lipsită de apărare, ci doar este îndrumată să apeleze la calea acţiunii directe împotriva actului administrativ în cauză.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia de nelegalitate invocată ca inadmisibilă, în loc să soluţioneze pe fond această excepţie cu care a fost învestită, arătând că de actele normative contestate depinde soluţionarea litigiului pe fond, în condiţiile în care cele trei ordine contestate reglementează modul de organizare şi desfăşurare a concursului a cărui anulare a solicitat.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, invocând şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul-reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Excepţia de nelegalitate invocată în cauză vizează Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 şi ordinele nr. 996/2005 şi nr. 1418/2006 pentru modificarea şi completarea ordinului nr. 300/2004, acte administrative cu caracter normativ.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze”.
În conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al acestui articol „Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. În cazul în care excepţia de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.
Într-adevăr, legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privinţa analizării legalităţii la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincţie între cel normativ şi cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepţia de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepţiei pentru aceste acte.
Conform principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că şi în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepţiei de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepţiei de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat, modificarea având rolul de a include în sfera actelor şi pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.
În plus, principiul coerenţei legislative impune soluţia admisibilităţii excepţiei de nelegalitate atât pentru actele individuale cât şi pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu îşi piardă funcţia pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înţeles să pună la îndemâna justiţiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepţie pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părţilor şi în privinţa actelor normative a căror adresabilitate este generală şi ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci şi mult ulterior acestui moment.
De altfel, din reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă niciun argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privinţa actului administrativ cu caracter individual, faţă de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea ce priveşte includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepţiei de nelegalitate.
Această concluzie apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând [art. 7 alin. (1)¹], pe calea unei acţiuni principale, condiţii în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus, părţii îi va fi deschisă şi calea excepţiei, ca instrument prin care se urmăreşte, în esenţă, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.
Înalta Curte are în vedere şi practica constantă la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluţionat pe fond excepţiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentinţa atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.I. împotriva sentinţei nr. 5167 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4609/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4617/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
