ICCJ. Decizia nr. 4716/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4716/2011
Dosar nr. 508/4/2011
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi precizată, reclamanta SC A.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, solicitând suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 emis de pârât, prin care a fost obligată la restituirea sumei de 200.000 euro, reprezentând contravaloarea serviciilor de mentenanţă prestate în cadrul contractului de furnizare nr. X, până la data soluţionării fondului cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în urma aprobării cererii de finanţare a Proiectului PHARE X, la data de 30 noiembrie 2006 a fost încheiat contractul de furnizare cu acelaşi număr, între Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE în calitate de autoritate contractantă şi SC A.I. SA, în calitate de contractor, beneficiarul proiectului susmenţionat/titular al cererii de finanţare fiind Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, reclamanta având doar calitatea de contractant în cadrul contractului de furnizare.
Prin sentinţa nr. 215 din 07 iulie 2011, Curtea de Apel Ploieşti secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare executare act administrativ, formulată de reclamanta SC A.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, a suspendat executarea procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În cauză, reclamanta a invocat drept motiv de nelegalitate împrejurarea că acesteia nu îi erau aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, astfel că verificarea efectuată şi măsurile luate în urma verificării sunt nelegale.
Referitor la acest aspect, instanţa de fond a reţinut că, de principiu, dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, precum şi cele ale H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei ordonanţe, reglementează procedura de control şi recuperare a fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător.
S-a reţinut în considerentele hotărârii atacate că, în ce priveşte subiecţii acestei proceduri, dispoziţiile art. 1 alin. (5) din H.G. nr. 1306/2007 reglementează noţiunea de „debitor” - respectiv persoană care trebuie să restituie fondurile utilizate necorespunzător - ca fiind „persoana fizică sau juridică ce gestionează sau este beneficiarul fondurilor comunitare şi de cofinanţare aferente, care a fost supus activităţii de verificare şi în sarcina căruia a fost stabilită o creanţă bugetară în sensul ordonanţei”.
Potrivit susţinerilor reclamantei, necontestate de către pârât, calitatea de gestionar al fondurilor europene o are în cauză pârâtul, în calitate de autoritate contractantă, care a efectuat, de altfel, plăţile aferente serviciilor prestate de către reclamantă în temeiul contractului de prestări servicii, respectiv de furnizare, amintit mai sus.
S-a reţinut că, în ceea ce priveşte calitatea de beneficiar, părţile au puncte de vedere diferite, în sensul că reclamanta afirmă că beneficiar este Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în timp ce pârâtul afirmă că această calitate revine reclamantei, care a încasat sumele provenite din finanţarea comunitară.
Or, în condiţiile în care există posibilitatea şi a unei alte interpretări a noţiunii de „beneficiar”, decât cea dată de pârât în cadrul procesului verbal de constatare contestat, iar această interpretare ar face inoperante dispoziţiile legale în baza cărora s-a efectuat verificarea şi, implicit, procesul-verbal menţionat şi măsura dispusă prin acesta, precum şi ale existenţei unei culpe concurente a pârâtului legată de acceptarea ofertei reclamantei şi valorificarea acesteia prin încheierea contractului de furnizare, în condiţiile în care cerinţele Agenţiei Naţionale a funcţionarilor publici legate de mentenanţă, preluate în ofertă, sunt contrare condiţiilor contractului de furnizare, Curtea de apel a considerat că aceste împrejurări se pot circumscrie noţiunii de „caz bine justificat”, reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, aceasta a fost definită de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil (...)”.
Sub acest aspect instanţa a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar, dar şi din circumstanţele cauzei - referitoare la cuantumul sumei la plata căreia a fost obligată reclamanta, respectiv echivalentul în RON a 200.000 euro, la faptul că pârâtul a demarat procedura executării silite a sumei de 851.620 RON, precum şi la criza economico-financiară mondială, de notorietate publică, de altfel, concretizată prin lipsa de lichidităţi, că este întemeiată susţinerea reclamantei privind faptul că executarea silită a sumei precizate este de natură să îi producă un important prejudiciu, respectiv o gravă afectare a activităţii, care nu ar putea fi reparate.
Astfel, alături de condiţiile concrete menţionate, Curtea de apel a reţinut şi situaţia economico-financiară a reclamantei, concretizată în raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar, concluziile expertului contabil fiind, în esenţă, în sensul că datoriile fiscale sunt superioare (aproape duble) faţă de creanţele societăţii, precum şi că un dezechilibru financiar - care poate fi lesne produs prin executarea silită a sumei de 851.620 RON - ar putea afecta continuitatea activităţii şi genera insolvenţa şi falimentul acesteia.
S-a mai arătat că, nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi faptul că posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documente emise de organisme internaţionale, în acest sens fiind Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei din 13 septembrie 1989 privitoare la protecţia jurisdicţională în materie administrativă, care prevede ca principiu tocmai posibilitatea persoanei care se consideră vătămată de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, apreciază că executarea acrului administrativ ar fi de natură a produce pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Împotriva sentinţei nr. 215 din data de 07 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac cu consecinţa, în principal, a casării hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, şi, în subsidiar, a modificării în întregime a sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta SC A.I. SA Ploieşti.
S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală, datorită următoarelor considerente:
1. Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Instanţa de fond nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare, lipsind astfel hotărârea de indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care s-au înlăturat aceste apărări, adică de elementele care atrag criticile şi în raport de care trebuie să fie formulat recursul. În aceste condiţii, se impune casarea hotărârii şi trimiterea dosarului la instanţa de fond, în vederea pronunţării unei hotărâri din a cărei motivare să rezulte că au fost reţinute şi analizate apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice.
2. Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Prima instanţă a apreciat că îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ar rezulta din faptul că noţiunea de „beneficiar” are mai multe interpretări şi, totodată, din faptul că ar exista o culpă a Ministerului Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE la încheierea contractului. În mod evident, cele reţinute de instanţa de fond nu se circumscriu noţiunii de „îndoială serioasă”, astfel cum a fost definită de legiuitor, ci reprezintă o opinie subiectivă a judecătorului. De altfel, aceste aspecte reprezintă o dovadă în plus a faptului că prima instanţă nu a analizat apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare, prin care s-a relevat că eventualele servicii de mentenanţă care vor fi fost prestate sau ar fi putut fi prestate excedau cadrului legal existent, respectiv prevederilor contractului de servicii. În legătură cu prevenirea unei pagube iminente, recurenta a precizat că judecătorul primei instanţe a mai adăugat un criteriu la definiţia pagubei iminente, şi anume valoare sumei reţinute în cuprinsul actului administrativ fiscal. Or, devreme ce legiuitorul vorbeşte de „prejudiciul viitor şi previzibil”, nu valoarea sumei propriu-zise constituie criteriul îndeplinirii condiţiei privind prevenirea unei pagube iminente. În plus, s-a menţionat că instanţa de fond a nesocotit apărările formulate de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE, luând în considerare. În schimb, un raport de expertiză care, fiind extrajudiciar şi neomologat, în condiţiile legii nu putea constitui mijloc de probă în cauză.
Intimata SC A.I. SA Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de instanţa de fond. Intimata a arătat, prin întâmpinare, că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate de recurentă, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a arătat pe larg atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei, cât şi pe cele pentru care a înlăturat apărările recurentei-pârâte, şi, pe de altă parte, judecătorul cauzei nu a prejudecat fondul litigiului deoarece nu a analizat cine este beneficiarul fondurilor, ci doar a constatat cine este beneficiarul serviciilor prestate de către intimata-reclamantă, adică un aspect de fapt, necontestat de niciuna dintre părţi.
Recursul este nefondat.
În general, se recunoaşte că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu. Principiul legalităţii actelor administrative presupune însă, atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului; o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în proces de evaluare, acestea să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi. În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu -suspendarea executării constituie, totuşi, o situaţie de excepţie aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Prin „cazuri bine justificate” se înţelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ” [art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004], iar prin „pagubă iminentă” se desemnează „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public” [art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare]. Pe de altă parte, în condiţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2)-(7) din Legea contenciosului administrativ.
Prima instanţă a reţinut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispus în mod întemeiat, prin sentinţa recurată, admiterea cererii reclamantei şi suspendarea executării procesului-verbal de constatare din 11 ianuarie 2011 întocmit de către Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, până la pronunţarea instanţei de fond.
Suspendarea executării actelor administrativ fiscale atacate de către reclamantă şi pe calea contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care este îndeplinită atât condiţia cazului bine justificat (întrucât într-adevăr motivele de fapt şi de drept invocate prin contestaţia administrativă sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalităţii şi temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât şi cerinţa prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la desfăşurarea cu mari dificultăţi, pe mai departe, a activităţii economice a intimatei, şi i-ar produce astfel acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).
Pe de altă parte, se reţine că nu este întemeiată nici critica recurentului referitoare la încălcarea, de către instanţa de fond, a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind evident că judecătorul fondului a relevat, prin considerentele sentinţei pronunţate, chiar dacă într-o formă relativ sintetică, atât motivele pentru care a admis cererea reclamantei, cât şi cele pentru care au fost înlăturate apărările recurentei-pârâte.
În aceste condiţii, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate şi că hotărârea atacată este legală şi temeinică se va dispune. în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE împotriva sentinţei nr. 215 din data de 07 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE împotriva sentinţei nr. 215 din 07 iulie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4477/2011. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 472/2011. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
