ICCJ. Decizia nr. 4807/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4807/2011
Dosar nr.6083/2/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă:
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe.
Prin cererea formulată la data de 01 iulie 2009, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta V.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe să-i primească de îndată cererea pentru redobândirea cetăţeniei române.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă că, la data de 20 mai 2009 a depus la Ambasada României din Chişinău o cerere pentru redobândirea cetăţeniei, însă nu a fost programată pentru depunerea efectivă a cererii.
Prin sentinţa nr. 3940 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să primească de îndată cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a manifestat intenţia de redobândire a cetăţeniei române la data de 20 mai 2009, fără să fie programată pentru depunerea efectivă a documentelor necesare, iar pârâtul nu a dovedit existenţa unui număr foarte mare de scrisori de intenţie în raport cu capacităţile de procesare a acestora.
2. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a reţinut refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea într-un termen rezonabil, întrucât răspunsul administrativ emis în aceste situaţii de M.A.E. nu încorporează un refuz şi, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.
A susţinut recurentul că temeiul de drept care a permis reprezentanţilor Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău să programeze solicitanţii pentru depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române a fost HG nr. 1723 din 14 octombrie 2004, privind aprobarea Programului de măsuri pentru combaterea birocraţiei în programul de relaţii cu publicul, art. 6, Anexa 1, lit. A, punctul III-f.
A mai arătat recurentul că, la data formulării recursului, stadiul procesării cererilor de redobândire a atins un nivel satisfăcător faţă de anii anteriori prin deschiderea unei noi locaţii a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, precum şi prin deschiderea consulatelor generale de la Cahul şi Bălţi.
Mai mult, începând cu data de 16 august 2010, în toate locaţiile consulare din Republica Moldova (la Chişinău, Cahul şi Bălţi) procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române are loc fără programare şi fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenţie.
Recurentul a invocat, totodată, prevederile OUG nr. 5/2010, potrivit căreia cetăţenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea şi la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fără nicio restricţie în ce priveşte situarea domiciliului sau condiţionat de obţinerea dreptului de şedere în România ori de o programare prealabilă.
S-a mai susţinut, de asemenea, că acţiunea de fond a rămas fără obiect la data pronunţării în cauză, deoarece procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăseşte în practica Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, devenind caducă orice solicitare a cetăţenilor moldoveni de a fi invitaţi la o dată stabilită de autoritatea publică.
A apreciat recurentul că vătămarea produsă în circumstanţe care exclud culpa autorităţii administrative solicitate, nu era aptă a atrage condamnarea acesteia deoarece se încalcă atât norma specială (potrivit Legii nr. 554/2004, refuzul trebuie să fie nejustificat), cât şi principiul mai larg de drept ce statuează că nu există obligaţie corelativă unui drept imposibil de executat (în cazul pârâtului reconsiderarea relaţiilor bilaterale a dovedit că această imposibilitate a fost temporară).
În fine, recurentul-pârât a arătat că stabilirea, în cadrul activităţii M.A.E., a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei poate fi asimilată unui refuz nejustificat şi că ordinea internă stabilită de M.A.E. nu încorpora un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci prevedea condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă s-a adresat cu o primă cerere la 20 mai 2009 la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991, cerere la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanţei de către reclamant.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/09.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
În ceea ce priveşte criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci şi procedurii administrative, nu se poate face abstracţie de principiile cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că a fost depăşită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii de către intimatul-reclamant – 20 mai 2009 – şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Or, din această perspectivă, instanţa de fond a apreciat corect că a fost depăşită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.
Pe de altă parte, fără a face abstracţie de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reţine că în discuţie nu este însăşi rezolvarea cererii de redobândire a cetăţeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.
Aşa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române şi a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul şi-a manifestat intenţia de a depune cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării OUG nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depăşit, motiv pentru care soluţia adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
l. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinţei atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei nr. 3940 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 473/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 488/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
