ICCJ. Decizia nr. 470/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 470/2011
Dosar nr.4123/2/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 4158 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, declinându-se cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că raportul juridic dedus judecăţii este unul specific, de dreptul muncii, iar litigiile cu un astfel de obiect sunt de competenţa, în primă instanţă, a completelor specializate în acest sens din cadrul tribunalelor.
Reclamanţii se află în raporturi de muncă cu Ministerul Justiţiei, în baza unui contract individual de muncă, ceea ce se reclamă în cauză fiind faptul nestabilirii drepturilor salariale în cuantumul prevăzut de lege.
S-a mai reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 3(l) din OUG nr. 19/2003 privind consilierii pentru afaceri europene, consilierii pentru afaceri europene au calitatea de personal încadrat cu contract individual de muncă, beneficiind de drepturile şi exercitând obligaţiile ce decurg din această calitate.
A apreciat judecătorul fondului că ordinul atacat nu este un act administrativ de autoritate cenzurabil sub aspectul legalităţii pe calea contenciosului administrativ, de vreme ce se referă la un element al raporturilor de muncă ale reclamanţilor (salariul), putând fi contestat pe calea proprie a litigiilor de muncă, fiind irelevantă împrejurarea că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, invocându-se excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 19/2003.
Împotriva Sentinţei nr. 4158 din data de 26 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanţii B.M.M., C.A.M.E., C.A.M., D.C.B., L.E.M., N.D.M., P.A.M., S.A.M. şi B.C. şi pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Reclamanţii au învederat, prin motivele de recurs, că soluţia adoptată de instanţa de fond, de admitere a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată din oficiu, şi de declinare a cauzei spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a de litigii de muncă, este eronată. Astfel, reclamanţii au precizat, cu titlu prealabil, că prin cererea pe care au formulat-o la instanţa de judecată urmăresc anularea efectelor unui act administrativ emis de Ministerul Justiţiei (Ordinul nr. 670C din 10 martie 2008) în aplicarea unor prevederi legale, astfel că instanţa de judecată a fost în mod corect învestită cu soluţionarea cauzei, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004. Au apreciat reclamanţii recurenţi că în verificarea competenţei sale Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ar fi trebuit să se raporteze la cel puţin 4 elemente, anume: 1. Care era obiectul acţiunii reclamanţilor; 2. Ce caracteristici are actul pe care reclamanţii l-au atacat din punct de vedere al efectelor pe care le produce; 3. Verificarea condiţiilor Legii nr. 554/2004 în raport de aceste prime două criterii; 4. Verificarea condiţiilor impuse de Legea nr. 53/2003 pentru calificarea unei cereri de chemare în judecată ca fiind litigiu de muncă. Acţiunea reclamanţilor este guvernată de prevederile contenciosului administrativ cuprinse în Legea nr. 554/2004, actul contestat are toate caracteristicile unui act administrativ care nu este supus prevederilor Legii nr. 53/2003 iar Ordinul nr. 670/C din 10 martie 2008 se circumscrie definiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu face parte din categoria actelor excluse astfel cum sunt acestea indicate la art. 5 din Legea nr. 554/2004 sens în care se impunea analizarea acestuia de către o instanţă de contencios administrativ. Ca ultim argument, recurenţii reclamanţi au precizat că Ordinul nr. 670/C din 10 martie 2008 nu poate fi asimilat şi încadrat pe dispoziţiile Legii nr. 53/2003 în vederea calificării cauzei ca fiind un litigiu de muncă, întrucât art. 2 alin. (2) ale OUG nr. 19/2003 prevede că numirea în funcţie, atribuţiile şi responsabilităţile consilierilor pentru afaceri europene se realizează prin ordin al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice angajatoare. Practic, s-a susţinut, este o situaţie derogatorie de la dreptul comun, sens în care litigiului nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 53/2003 - C. muncii.
Pârâtul Ministerul Justiţiei, prin motivele de recurs, a relevat că natura litigiului, de contencios administrativ, reiese fără echivoc din felul în care reclamanţii şi-au formulat şi motivat, în fapt şi în drept, acţiunea. Reclamanţii au solicitat, prin acţiune, anularea Ordinului ministrului justiţiei nr. 670/C din 10 martie 2008 şi repararea pagubei cauzate prin aplicarea acestui ordin constând în restituirea diferenţelor salariale ce au fost astfel reţinute netemeinic şi au indicat expres ca temei de drept art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Rezultă, aşadar, că obiectul acţiunilor formulate împotriva ordonanţelor Guvernului este limitat la pretenţiile prevăzute de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, respectiv acordarea de despăgubiri, anularea actelor administrative emise în baza ordonanţelor, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Or, obiectul acţiunii reclamanţilor se înscrie întocmai în sfera trasată de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, anume anularea ordinului ministrului justiţiei criticat, care priveşte salarizarea reclamanţilor, şi restituirea diferenţelor salariale. Ca atare, având în vedere că cele două capete de cerere se încadrează în ipotezele legii contenciosului administrativ, şi fiind vorba de o acţiune îndreptată împotriva unei ordonanţe a Guvernului formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare revine exclusiv instanţei de contencios administrativ.
Recursurile sunt fondate.
Prin acţiunea cu care au învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii B.M.M., C.A.M.E., C.A.M., D.C.B., L.E.M., N.D.M., P.A.M., S.A.M. şi B.C., consilieri pentru afaceri europene în Ministerul Justiţiei, au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei solicitând ca prin sentinţă să se dispună anularea Ordinului nr. 670/C din 10 martie 2008 al ministrului justiţiei prin care începând cu data de 1 ianuarie 2008 salariul de bază pentru consilierii pentru afaceri europene din Ministerul Justiţiei, prevăzuţi în Anexa la ordin, se stabileşte pentru funcţia de secretar III, şi repararea pagubei cauzate prin aplicarea Ordinului ministrului justiţiei nr. 670/C din 10 martie 2008 constând în restituirea diferenţelor salariale ce au fost reţinute netemeinic menţionate în Anexa la acţiune. Reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile art. 1 şi următoarele, şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod eronat instanţa de fond a calificat raportul juridic dedus judecăţii ca fiind unul specific dreptului muncii, reglementat ca atare de dispoziţiile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, şi a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.
În realitate, se reţine că raportul juridic dedus judecăţii se circumscrie sferei contenciosului administrativ, reglementat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care Ordinul nr. 670/C din 10 martie 2008 emis de ministrul justiţiei şi contestat de reclamanţi întruneşte toate elementele actului administrativ, astfel cum acesta este definit prin art. 2 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. În concret, ordinul contestat de reclamanţi este un act unilateral cu caracter individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, şi care modifică raporturi juridice. Împrejurarea că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din OUG nr. 19 din 2 aprilie 2003 privind consilierii pentru afaceri europene, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că consilierii pentru afaceri europene au calitatea de personal încadrat cu contract individual de muncă nu atrage incidenţa reglementărilor din materia jurisdicţiei muncii, determinante în calificarea litigiului ca fiind de contencios administrativ fiind prevederile art. 2 alin. (2) şi, respectiv, art. 3 alin. (3) din acelaşi act normativ, care stabilesc, pe de o parte, că numirea în funcţie, atribuţiile şi responsabilităţile consilierilor pentru afaceri europene se realizează prin ordin al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice angajatoare, şi, pe de altă parte, că stabilirea salariilor de baza individuale ale consilierilor pentru afaceri europene se face prin ordin al conducătorului autorităţii sau al instituţiei publice în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, pe baza unor criterii şi a unor cote procentuale de majorare a salariului de bază prevăzut la limita minimă.
În raport de cele mai sus arătate, constatând că sunt întemeiate motivele de recurs invocate în cauză şi că hotărârea atacată este nelegală se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 313 C. proc. civ., admiterea recursurilor declarate de Ministerul Justiţiei şi de reclamanţii B.M.M., C.A.M.E., C.A.M., D.C.B., L.E.M., N.D.M., P.A.M., S.A.M. şi B.C. împotriva Sentinţei civile nr. 4158 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi de B.M.M., C.A.M.A., C.A.M., D.C.B., L.E.M., N.D.M., P.A.M., S.A.M., respectiv B.C. împotriva Sentinţei civile nr. 4158 din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4689/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 473/2011. Contencios → |
|---|
